ICCJ. Decizia nr. 2288/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2288/2010
Dosar nr. 10155/1/200.
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 213/CA/2009 – P.I. din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Imobiliară Oradea în contradicţie cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului şi Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România , în sensul că a fost anulată în parte Decizia nr. 1490 din 1 noiembrie 2007 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi a fost anulată în parte dispoziţia de retrocedare a imobilului compus din construcţii şi terenul aferent situat în Municipiul Oradea, judeţul Bihor, înscris în C.F. nr. 7533 a localităţii Oradea top 612, 60/1 în ceea ce priveşte Corpul D de clădiri şi terenul aferent, astfel cum este descris în raportul de expertiză întocmit de expert D.A. şi care face parte integrantă din hotărâre.
A fost respins capătul de cerere privind retrocedarea formulată de pârâta Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului cu privire la Corpul D de clădire şi terenul aferent.
Au fost menţionate restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond sesizată cu acţiunea introductivă, după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1481 din 18 martie 2009, a reţinut că prin Decizia nr. 1490 din 1 noiembrie 2007 emisă de Comisia Specială de Retrocedare s-a dispus retrocedarea imobilului compus din construcţii şi terenul aferent situat în Municipiul Oradea, înscris în C.F. nr. 7533 a localităţii Oradea nr. top 61,60/1 în favoarea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sălajului cu obligaţia titularului dreptului de proprietate de a menţine afecţiunea de interes public de instituţia de învăţământ pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei cu plata chiriei lunare şi cu obligarea proprietarului de a plăti fostului deţinător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive.
Instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată în cauză este nefondată, întrucât prin HCL nr. 391/2007 Municipiului Oradea, în calitate de titular al dreptului de proprietate, a decis înfiinţarea unei instituţii cu personalitate juridică distinctă în atribuţiile căreia a transmis toată activitatea privind administrarea, gestionarea, închirierea, întreţinerea şi vânzarea fondului imobiliar aflat în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea, rezultând că reclamanta are atribuţii de înstrăinare a fondului imobiliar.
Instanţa a constatat că imobilul în litigiu este compus din mai multe corpuri de clădire, dintre care unele au fost construite înainte de naţionalizare, iar unele după naţionalizare, rezultând din expertizele efectuate că, pot fi considerate corpuri de sine stătătoare şi pot fi utilizate distinct, corpurile C şi D.
Instanţa a arătat că pentru corpul D există posibilitatea utilizării distincte numai după realizarea unei căi de acces direct din str. R. şi de pe strada P. pentru auto.
Instanţa a reţinut că, având în vedere adăugirile aduse imobilului după naţionalizare nu depăşesc 50% din suprafaţa imobilului, în mod corect Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a apreciat că pârâta Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului este îndreptăţită la restituire faţă de prevederile art. 1 alin. (3) şi (4) din OUG nr. 94/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administraţia Imobiliară Oradea, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului.
În recursul său, reclamanta Administraţia Imobiliară Oradea a arătat că sentinţa este netemeinică si nelegală .
Astfel, se arată că între data naţionalizării imobilului, respectiv anul 1949 şi data reconstruirii, respectiv anul 1972, s-a creat un gol informaţional în ceea ce priveşte starea şi înfăţişarea imobilului. Deşi recurenta a întreprins numeroase demersuri la instituţii si autorităţi publice posibile deţinătoare a unor înscrisuri privind imobilul în speţă, nu a primit nici un răspuns.
Consideră recurenta că instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiza, acestea constituind numai elemente lăsate la libera apreciere a judecătorului.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursurilor, pârâţii Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei şi Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, au arătat că sentinţa recurată este netemeinică si nelegală, ca instanţă de fond a interpretat greşit actele deduse judecăţii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Au arătat recurenţii pârâţi că imobilul revendicat reprezintă în fapt o singură clădire, delimitarea pe „corpuri" fiind pur administrativă, „corpurile" clădirii principale (A-F şi I) nefiind separate faptic între ele.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, adăugirile aduse construcţiilor preexistente nu depăşesc 50% din aria construită desfăşurată actual, situaţie în care ar fi aplicabile prev. art. 1 alin. (3) din OUG nr. 94/2000.
În aceste condiţii şi corpul D, deşi este nou construit, reprezintă doar o adăugire pe orizontala la construcţia veche pentru utilizarea sa distinctă fiind absolut necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- realizarea unei căi de acces din strada R., pentru persoane,
- realizarea unei căi de acces din strada P., pentru auto.
Daca prima condiţie poate fi îndeplinită, ipotetic vorbind prin deschiderea în peretele dinspre strada republicii a corpului B a unei căi de acces în urma unor lucrări de construcţie ulterioare, cea de/a doua condiţie este imposibil de realizat întrucât, având în vederea amplasarea în teren a complexului imobiliar din strada P. există o singura cale de acces auto şi persoane ce serveşte întreg imobilul.
Consideră recurenţii pârâţi că, în mod nelegal prima instanţa a anulat în parte dispoziţia de retrocedare în ceea ce priveşte corpul D şi terenul aferent astfel cum este descris în raportul de expertiză, întrucât identificarea terenului aferent corpului D nu a constituit obiectiv al expertizei efectuate în cauza.
S-a mai arătat că instanţa de fond a dat o interpretare nelegală probatoriului administrat în cauză în contextul prevederilor art. 1 alin. (3) si (4) din OUG nr. 94/2001 coroborate cu prev. pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din OUG nr. 94/2001.
Potrivit informaţiilor primite de la Primăria Municipiului Oradea, referitoare la imposibilitatea utilizării distincte a corpului D in lipsa efectuării unor modificări ale clădirii, Comisia specială de retrocedare a considerat corpurile de clădire de pe cele doua numere topografice ca formând un tot unitar şi a comparat suprafeţele vechi şi noi prin însumarea suprafeţelor construite ale tuturor corpurilor de clădire situate pe numerele topografice solicitate.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei Administraţia Imobiliară Oradea, având în vedere că adăugirile aduse imobilului după naţionalizare nu depăşesc 50% din suprafaţa imobilului, în mod corect Comisia de Retrocedare a Bunurilor Imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a apreciat ca pârâta Episcopia Romana a Oradiei, Bihorului si Sălajului este îndreptăţită la restituire.
Astfel, potrivit art. 1 pct. 6 din anexa 1 la HG nr. 1094/2005 paragraful 1 si 2, „Prin imobil nou in raport cu cel preluat se înţelege acea construcţie căreia în raport cu forma iniţiala i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria desfăşurata actuală (etajări sau/şi adăugiri de corpuri noi pe orizontală).
Nu este considerat imobil nou în raport cu cel preluat imobilul construcţie căruia i-au fost adăugate pe orizontală şi /verticală în raport cu forma iniţiala corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct. În acest caz se va dispune retrocedarea în natura a suprafeţei deţinute în proprietate de solicitant la data preluării abuzive.
Cum Comisia Specială de Retrocedare în urma raportului de expertiza a apreciat ca adăugirile efectuate ulterior preluării abuzive a imobilului solicitat nu depăşesc 50% din suprafaţa construită desfăşurată actuală a imobilului, iar reclamanta Administraţia Imobiliara Oradea nu a putut dovedi o alta situaţie de fapt, rezultă că Decizia nr. 1490 din 01 noiembrie 2007 a fost emisă cu aplicarea corectă a prevederilor legale.
În consecinţă, în conformitate cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei Administraţia Imobiliară Oradea, ca nefondată.
În ceea ce priveşte cererile de recurs ale pârâţilor Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei şi Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, în cauză fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se reţine că potrivit art. 1 pct. 6 din anexa nr. 1 din HG nr. 1094/2005 privind modificarea HG nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România „Prin imobil nou în raport cu cel preluat se înţelege acea construcţie căreia în raport cu forma iniţiala i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 50% din aria desfăşurata actuală (etajări sau/şi adăugiri de corpuri noi pe orizontală).
Nu este considerat imobil nou în raport cu cel preluat imobilul construcţie căruia i-au fost adăugate pe orizontală şi /verticală în raport cu forma iniţiala corpuri suplimentare de sine stătătoare sau care pot fi utilizate distinct. În acest caz se va dispune retrocedarea în natură a suprafeţei deţinute în proprietate de solicitant la data preluării abuzive.
Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei de fond este eronat atunci când apreciază că, corpul D de clădire poate fi utilizat distinct. Astfel, instanţa interpretează sintagma „pot fi utilizate" în sensul că, deşi corpul D din imobil are nevoie de crearea unei căi de acces din strada R., respectiv o modificare adusă în concret asupra corpului D, cat şi asupra corpului de clădire B, acest corp D poate fi utilizat în mod distinct.
Înalta Curte consideră că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 17 dosar nr. 1529/35CA/2007), (corpul D poate fi considerat un corp de clădire de sine stătător şi poate fi utilizat distinct numai după realizarea unei căi de acces din strada Republicii pentru persoane şi de pe strada P. pentru auto, cu respectarea normativelor legale în vigoare-expertizare proiect de execuţie, autorizare), precum şi din adresa Primăriei Municipiului Oradea, fila 136 dosar nr. 1529/35CA/2007 (în sensul separării corpului D de corpul de clădire reprezentând şcoala, prin modificări aduse în concret asupra corpului D, cât şi asupra corpului de clădire B); situaţia de fapt a complexului imobiliar nu poate fi încadrată în situaţia prevăzuta de art. 1 pct. 6 din anexa 1 la HG nr. 1094/2005 paragraful 2.
Corpul D face corp comun cu restul clădirii, el este alipit corpului B, acesta poate fi utilizat distinct numai în urma unor modificări ale clădirii, respectiv prin crearea unor noi căi de acces pentru persoane fizice şi pentru auto. Aceasta înseamnă că la momentul pronunţării deciziei nr. 1490 din 01 noiembrie 2007 a Comisiei speciale de retrocedare, neexistînd aceste ipotetice modificări prin care eventual s-ar putea utiliza distinct corpul D, de altfel aceste modificări nu există nici în prezent şi, prin urmare, nu poate fi considerat un imobil separat faptic de celelalte corpuri de clădire de la acelaşi număr cadastral.
Este pertinentă susţinerea recurentei Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei în sensul că nu este determinat în concret terenul aferent corpului D, aceasta confirmând situaţia confuză existentă în fapt asupra posibilităţii viitoare ca, corpul D să fie utilizat în mod distinct.
În orice caz, această utilizare distinctă nu există în prezent, ceea ce face aşa cum s-a precizat mai sus inaplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 6 din anexa 1 la HG nr. 1094/2005 paragraful 2.
În raport de cele arătate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile paraţilor Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei şi Comisia Speciala de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, precum şi cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administraţia Imobiliară Oradea, împotriva sentinţei civile nr. 213/CA din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului şi de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată
Respinge cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2287/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2290/2010. Contencios → |
|---|
