ICCJ. Decizia nr. 2310/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2310/2010
Dosar nr. 836/42/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 227 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Dâmboviţa şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea reclamantei A.V. în contradictoriu cu această instituţie, ca fiind formată împotriva unei persoanei fără calitate procesuală pasivă şi pe fondul cauzei a fost admisă acţiunea reclamantei în contradictoriu cu Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Dâmboviţa în sensul că pârâtele au fost obligate la plata drepturilor salariale integrale către reclamantă, corespunzătoare funcţiei de director executiv, începând cu data de 11 iunie 2009 şi pentru viitor, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de pârât, cu toate sporurile legale inclusiv indemnizaţia de conducere în cuantum de 50% din salariul de bază, actualizate cu indicele de inflaţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că prin Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, reclamanta A.V. a fost eliberată din funcţia de director executiv al D.C.C.P.C.N. Dâmboviţa, începând cu 24 mai 2009, iar executarea acestui ordin a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, prin sentinţa nr. 113 din 11 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Instanţa a constatat că prin Ordinul nr. 309 din 22 iunie 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional s-a suspendat executarea Ordinului nr. 195/2009 prin care reclamanta a fost suspendată din funcţie, iar în art. 2 al acestui ordin se arată că funcţiile publice de directori executivi al D.C.C.P.C.N. şi a Municipiului Bucureşti au fost desfiinţate cu toate consecinţele legale.
Instanţa de fond a reţinut că ulterior, prin Ordinul nr. 346 din 20 august 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional începând cu 17 august 2009 a fost numit R.A. în funcţia de director coordonator al D.C.C.P.C.N. Dâmboviţa, iar prin sentinţa nr. 202 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a fost dispusă suspendarea executării Ordinului nr. 346 din 20 august 2009 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 74/42/2009.
Aşa fiind instanţa de fond a concluzionat că Ordinul nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de pârât nu îşi produce efectele, astfel încât reclamanta este îndreptăţită să ocupe funcţia deţinută anterior, aceea de director executiv cu acordarea tuturor drepturilor ce derivă din exercitarea acestei funcţii, inclusiv cele privind plata drepturilor salariale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 504 pct. 9 Cod procedură civilă invocându-se greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 şi art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că în mod nelegal a fost admisă acţiunea reclamantei în despăgubiri având ca obiect obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale integrale corespunzătoare funcţiei de director executiv, de la data de 11 iunie 2009 şi pentru viitor, cu toate sporurile legale inclusiv indemnizaţia de conducere în cuantum de 50% din salariul de bază, actualizate cu indicele de inflaţie.
Aceasta deoarece dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ coroborat cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 determină inadmisibilitatea cererii reclamantei-intimate, în condiţiile în care acţiunea în anularea actului administrativ pretins vătămător ce face obiectul dosarului nr. 421/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti nu a fost soluţionată.
În motivele de recurs se arată că este nelegală raportarea instanţei de fond faţă de sentinţa recurată prin care s-a admis cererea de suspendare formulată de intimată, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii în principal ca inadmisibilă şi în solidar ca neîntemeiată.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă.
La dosar intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca fondat pentru următoarele considerente.
Sentinţa atacată prin care a fost admisă acţiunea reclamantei-intimate şi au fost obligaţi recurentul-pârât şi intimata-pârâtă la plata către intimată a daunelor materiale constând în drepturi salariale inclusiv sporul de conducere actualizate cu rata inflaţiei este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1) şi (3) şi a art. 19 din Legea nr. 554/2004 pentru următoarele motive.
În primul rând în cauză soluţia pronunţată de instanţa de fond excede dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind greşită raportarea momentului dreptului pretins vătămat al reclamantei-intimate la data pronunţării sentinţei civile nr. 113 din 11 iunie 2009 al Curţii de Apel Ploieşti prin care s-a admis numai cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 emis de recurent.
Această raportare este nelegală deoarece nu în raport de data suspendării este apreciat momentul naşterii dreptului privind acţiunea în daune, cu atât mai mult cu cât la data pronunţării sentinţei atacate 18 noiembrie 2009 sentinţa prin care se admisese cererea de suspendare nu devenise irevocabilă.
În al doilea rând în cauză au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinite condiţiile pentru a fi admisă cererea de daune formulate de reclamanta-intimată pe cale principală.
Aceasta deoarece dreptul reclamantei-intimate de a primi despăgubiri materiale se raportează la soluţionarea acţiunii principale având ca obiect acţiunea în anularea Ordinului nr. 195 din 27 aprilie 2009 şi care formează obiectul dosarului nr. 421/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti dosar în curs de soluţionare la data pronunţării sentinţei recurate şi în consecinţă acţiunea reclamantei formulată pe cale principală apare ca prematură nefiind soluţionată irevocabil acţiunea în anularea ordinului contestat şi soluţionată acţiunea în daune, care are caracter subsidiar în raport de acţiunea principală.
În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004 pe motiv că prezenta acţiune soluţionată nelegal prin sentinţa recurată a fost formulată anterior soluţionării acţiunii în anularea actului administrativ contestat ca nelegal, în mod prematur.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca prematur formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Culturii, şi Patrimoniului Naţional şi D.J.C.C.P.C.N. Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 227 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca prematur formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2302/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2322/2010. Contencios → |
|---|
