ICCJ. Decizia nr. 232/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 232/2010
Dosar nr. 1280/57/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta Persoană Fizică Autorizată G.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara, anularea deciziei nr. 84/2008 emisă în soluţionarea contestaţiei, a deciziilor de impunere cu nr. 269 şi 154 emise la data de 4 aprilie 2008 , anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 154/2008 şi în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea punerii în executare a creanţelor fiscale, capăt de cerere la judecata căruia s-a renunţat ulterior.
Pe cale de excepţie s-a invocat nulitatea absolută a actelor atacate cu motivarea că au fost încălcate dispoziţiile relative referitoare la competenţa prin depăşirea atribuţiilor. În motivarea excepţiei se arată că faţă de cuprinsul avizului de inspecţie fiscală, controlul trebuia efectuat doar pe ultimii trei ani, potrivit art. 98 C. proCod Fiscal, dar au fost efectuate verificări cu 5 ani in urma, fiind verificată o perioada pentru care s-a mai efectuat un control, pentru perioada 2003-2007. Reclamanta contestă impozitul pe venitul stabilit suplimentar, nefiind acceptată la deducere suma ce reprezintă contravaloarea amenajării şi lucrărilor de construire efectuate în anul 2003 ce constituie proprietatea personală a asociatului persoană fizică, dar care în baza contractului de comodat încheiat cu persoana fizică a fost folosit la desfăşurarea activităţii, pentru obţinerea de venit. În acelaşi sens nu a fost acceptată la deducere nici suma ce reprezintă TVA aferent costului aceleiaşi lucrări, cu motivarea că această cheltuială nu a fost efectuată în scopul obţinerii de venit. În condiţiile în care nu se datorează debitul principal se apreciază ca nu sunt datorate accesoriile sub forma majorărilor de întârziere.
În drept s-au invocat prevederile art. 98, art. 101, art. 105 C. proCod Fiscal, OG nr. 7/2001, art. 21 Cod Fiscal, art. 22 din Legea nr. 345/2002.
Acţiunea este legal timbrată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii, deoarece controlul fiscal s-a efectuat potrivit dispoziţiilor legale, iar suma reţinută nu poate fi acceptată la deducere, deoarece nu este aferentă veniturilor .
Prin sentinţa civilă nr. 43/F//2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei, a respins excepţia nulităţii absolute şi de asemenea a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Persoană fizică autorizată G.A. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara.
Împotriva sentinţei nr. 43/F/CA/2009 pronunţată în dosarul nr. 1280/57/2008 de Curtea de Apel Alba a formulat recurs reclamantul Persoană fizică autorizată G.A. solicitând instanţei în temeiul art. 304 pct. 7, 8, 9, art. 3041, art. 3121 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 43/F/CA/2009 şi rejudecând cauza pe fond se solicită, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată şi în consecinţa să se dispună:
1. Anularea totală a următoarelor acte, ca fiind netemeinice şi nelegale:
• Decizia de impunere nr. 269 din 04 aprilie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara - Activitatea de Inspecţie Fiscala I.
• Decizia de impunere nr. 270 din 04 aprilie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara - Activitatea de Inspecţie Fiscala I.
• Raportul de inspecţie fiscala nr. 154 din 04 aprilie 2008 emis de D.G.F.P. Hunedoara care a stat la baza emiterii deciziilor.
• Decizia nr. 84 din 25 iulie 2008 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, pronunţată ca urmare a soluţionării contestaţiei în cadrul procedurii prealabile.
2.Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că se critică sentinţa atacata, în principal, pentru că instanţa de fond a înlăturat toate probele administrate în cauză şi a interpretat actul dedus judecăţii cu încălcarea dispoziţiilor legale .
Astfel, deşi Raportul de expertiză contabilă efectuat la instanţa de fond stabileşte că recurentul nu datorează impozitul pe venit şi nici TVA-ul stabilit de intimată, instanţa a ajuns la o concluzie contrară, motivat pe faptul ca : - cheltuielile efectuate cu lucrările de amenajare a imobilului nu sunt deductibile, deoarece nu au contribuit la realizarea de venituri, în Registrul inventar se trec toate bunurile si drepturile aferente desfăşurării activităţii conform art. 14 din OG nr. 7 din 19 iulie 2001 şi recurentul nu a înregistrat această cheltuială în registru inventar .
Recurentul a arătat că, în fapt prin actele atacate a fost obligat la plata sumei totale de 894.750 lei.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate neţinând cont de argumentele aduse în sprijinul acestor excepţii si anume : - actele atacate sunt lovite de nulitate absoluta, întrucât acestea au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor privind competenţa şi prin depăşirea atribuţiilor prevăzute de lege.
În speţă, recurentului i s-a emis Avizul de inspecţie fiscală nr. 22951 din 18 septembrie 2007 în care se arată ca se vor verifica impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate bugetului de stat pe perioada de la ultimul control până la data de 31 decembrie 2005,temeiul de drept invocat a fost art. 101 din OG nr. 92/2003.
Inspecţia fiscală şi toate actele emise în urma efectuării acestei inspecţii fiscale sunt nule, întrucât inspecţia fiscală s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 98 alin. (3) din OG nr. 92/2003;
Deşi inspecţia fiscală s-a efectuat începând cu data de 17 ianuarie 2008 funcţionara care a efectuat inspecţia fiscală a încălcat dispoziţiile art. 98 alin. (3) din OG nr. 92/2003 în sensul că a inspectat creanţele născute nu în ultimii trei ani fiscali, ci creanţele născute cu 5 ani înaintea efectuării inspecţiei fiscale, respectiv anul 2003.
Art. 98 alin. (3) teza a II a din OG nr. 92/2003 prevede unele excepţii în sensul că, inspecţia fiscala se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţiile fiscale, numai dacă se identifică anumite situaţii.
Dar pentru ca aceste excepţii să poată fi aplicate, este necesar să se indice în Avizul de începere a inspecţiei fiscale motivul pentru care perioada supusă inspecţiei fiscale se va extinde pe perioada termenului de prescripţie.
În speţa, avizul de inspecţie fiscală nr. 22951 din 18 septembrie 2007, nu prevede temeiul de drept şi nici perioada exactă a Inspecţiei Fiscale şi nu prevede vreo excepţie de extindere a inspecţiei fiscale pentru toată perioada de prescripţie.
Mai mult, deşi Avizul de inspecţie fiscală prevede că inspecţia se va efectua pentru perioada ultimului control şi până la data de 31 decembrie 2005, funcţionara în fapt a efectuat inspecţia fiscală şi pentru anii 2006 si 2007, dar şi pentru perioada în care s-a mai efectuat inspecţie fiscală. Avizul de inspecţie fiscală reprezintă actul de investire a funcţionarului care efectuează inspecţia fiscala, prin acest act, funcţionarul fiind investit să efectueze controlul cu privire la o anumita perioadă prevăzută special în avizul de inspecţie fiscală.
Inspecţia fiscală s-a efectuat cu încălcarea art. 105 alin. (3) din OG nr. 92/2003;
Potrivit acestor dispoziţii legale, inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidate şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.
A arătat recurentul că a mai fost supus inspecţiei fiscale pentru perioada iunie - august 2003 iar în acest sens s-a încheiat procesul verbal nr. 5329 din 27 mai 2005, obiectul acelui control fiind verificarea modului de înregistrare în contabilitatea primară, a veniturilor realizate respectiv a TVA-ului. Acest control a fost efectuat în perioada 24 - 27 mai 2005.
Mai mult, se arată că atât D.G.F.P. Hunedoara a efectuat controlul la PF G.A. la data când acesta, conform legislaţiei în vigoare, nu mai exista întrucât autorizaţia nr. 16673 din 01 martie 1999 eliberată în baza Decretului-lege nr. 54/1990 era nulă.
Acest lucru a fost dovedit cu cererea adresată Primăriei Municipiului Petroşani înregistrată sub nr. 3734 din 26 martie 2007 şi răspunsul primit de la această instituţie sub nr. 3734 din 12 aprilie 2007.
Mai mult decât atât, prin efectul legii PF G.A. are autorizaţia anulată începând cu 31 decembrie 2004, acesta fiind ultimul termen până la care PFA-urile puteau să îndeplinească conform legii formalităţile necesare pentru a mai funcţiona.
Pe fondul cauzei :
1) Prin Decizia de impunere nr. 269 din 04 aprilie 2008 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de inspecţia fiscală, recurentul a fost obligat la plata sumei totale de 550.442 lei reprezentând: impozitul pe venit suplimentar în sumă de 287.738 lei, majorări de întârziere în sumă de 262.704 lei calculate pentru perioada 27 iulie 2005-14 martie 2008.
Pentru a stabili această bază de impunere, s-a reţinut că :
A. În luna noiembrie PF - a înregistrat cheltuieli pentru prestări de servicii în sumă de 852.979 lei - valoare fără TVA, conform contractului de prestări servicii din data de 01 martie 2002 încheiat cu SC G. SA.
S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din O.G nr. 7/2001 cheltuielile cu prestări servicii efectuate de G. SA înregistrate de PF G.A., în sumă de 852.979 lei nu sunt deductibile la calculul impozitului pe venit aferent venitului impozabil din anul 2003, întrucât lucrările de construcţie si amenajare s-au efectuat la un imobil proprietate personală a d-lui G.A. care nu a fost utilizat în scopul de realizare a veniturilor.
Se arată că această motivare este total neîntemeiată şi nelegală, mai ales că legea nu prevede un termen pentru realizarea de venituri.
B ) Pentru anul 2002 d-na inspector D.M.C. nu a acordat drept de deducere pentru o sumă de 5.591 lei având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (2) din OG nr. 7/2001.
În legătură cu această sumă se invocă prescripţia dreptului de a stabili vreun impozit, d - na inspector a efectuat inspecţia fiscală pe o perioadă mai mare decât îi permite legea cu încălcarea dreptului de prescripţie prevăzut în mod expres de OG nr. 92/2003.
C) În legătură cu suma de 33.167 lei - cheltuieli cu prestări servicii, energie electrică, apă, canal etc. d-na inspector nu a acordat deduceri, întrucât în opinia dânsei cheltuielile cu întreţinerea imobilului pe care recurentul l-a folosit în scopul desfăşurării activităţii nu sunt deductibile.
Întrucât aşa cum rezultă de mai sus, impozitul pe venit a fost în mod nelegal majorat, rezultă că nici majorările de întârziere nu sunt legale, întrucât accesoriul urmează principalul motiv pentru care va rog sa dispuneţi anularea lor.
2. Decizia de impunere nr. 270 din 04 aprilie 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscală, prin care recurentul a fost obligat la plata sumei totale de 344.317 lei reprezentând TVA fără drept de deducere în valoare de 165.229 lei, majorări de întârziere în valoare de 179.088 lei calculate pentru perioada 25 iulie 2003-25 ianuarie 2008.
Pentru a stabili aceasta baza de impunere, d-na inspector a reţinut:
A) în luna noiembrie 2003 recurentul a înregistrat cheltuieli pentru prestări de servicii, conform contractului de prestări de servicii din data de 01 martie 2003 încheiat cu SC G. SA din care 162.066 lei TVA.
În baza acestui contract de prestări servicii, SC G. SA a emis FF nr. 1684504 din 05 noiembrie 2003 în valoare totală de 1.015.045 lei din care 852.979 lei valoare fără TVA si 162.066 lei TVA.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 345/2002 bunurile şi serviciile achiziţionate pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (4) cuprind materiile prime si materialele, combustibilul şi energia, piesele de schimb, obiectele de inventar şi de natura mijloacelor fixe, precum şi alte bunuri şi servicii ce urmează a se reflecta în cheltuielile de producţie, de investiţii sau de circulaţie după caz.
În speţă, recurentul deţine contractul de comodat încheiat pentru imobilul din judeţul Ilfov, aici fiind un punct (birou) de lucru, astfel cum am comunicat şi d-nei inspector D.
Având in vedere faptul că d-na D. nu a ţinut cont de acest aspect, este evident faptul că a considerat în mod nelegal că suma de 162.066 lei TVA reprezintă TVA nedeductibil.
B) Suma de 274 lei reprezentând TVA aferent reviziei şi piese de schimb pentru autoturismul înregistrat, efectuat în anul 2005.
În speţa, autovehiculul pentru care s-a dedus TVA aferent reviziei şi pieselor de schimb, este înregistrat la mijloace fixe, astfel încât este evident că Decizia de respingere a dreptului de deducere este nelegală.
C) Suma de 2.889 lei reprezentând TVA aferentă cheltuielilor cu energia, apa, piese maşină efectuate în anul 2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 345/2002 recurentul arată că şi-a dedus în mod legal TVA-ul aferent acestor cheltuieli, întrucât ele au fost efectuate cu întreţinerea mijloacelor fixe deţinute de PF în scopul desfăşurării activităţii.
Întrucât aşa cum rezultă de mai sus, TVA-ul a fost dedus în mod nelegal majorat, rezultă ca nici majorările nu sunt legale, întrucât accesoriul urmează principalul, motiv pentru care solicită anularea lor.
În ceea ce priveşte obligativitatea înregistrării unui punct de lucru de către PFA G.A. situat in judeţul Ilfov, se arata următoarele :
Potrivit prevederilor Ordinului comun al Ministerului Finanţelor Publice si al Ministerului Administraţiei Publice nr. 994/202/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 8 alin. (3l), (32), (33) din Legea nr. 189/1998 privind Finanţele Publice Locale, cu modificările şi completările ulterioare, punctul de lucru este definit astfel :
Înţelesul prezentelor Norme metodologice, prin punctul de lucru stabilit se înţelege un centru de activitate din structura unui agent economic, cu minim 5 angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, care are un caracter fix sau permanent, cum ar fi un birou, un sediu secundar, o fabrică, un magazin, un atelier, o mină, un punct petrolier şi alte asemenea "
Din dispoziţiile legale invocate mai sus rezultă cu claritate faptul că PFA G.A. nu avea obligaţia să declare şi să înregistreze punctul de lucru situat în judeţul Ilfov, întrucât nu avea numărul minim de angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Instanţa de fond, arată că un alt motiv pentru care lucrările de amenajare nu sunt considerate cheltuieli deductibile este şi acela că această investiţie nu a fost înregistrată de contribuabil în Registrul de inventar.
Faţă de această arată că instanţa a interpretat greşit legea deoarece, conform art. 14 alin. (4) din OG nr. 7din 19 iulie 2001 privind impozitul pe venit (aplicabilă la aceea dată) « în Registrul inventar se trec toate bunurile şi drepturile aferente desfăşurării activităţii » .
Prin urmare, contribuabilul nu avea obligaţia să înregistreze în Registrul inventar cheltuiala cu amenajarea, deoarece în acest registru se înregistrează bunurile reprezentând obiectele de inventar şi mijloacele fixe aflate în proprietatea contribuabilului.
Amenajarea reprezintă o cheltuială care se înregistrează în Registrul de încasări şi plăţi, înregistrare care s-a şi efectuat.
Din expertiza contabilă rezultă cu claritate că :
PFA G.A. a fost supusă verificării de doua ori pentru aceiaşi perioadă, respectiv perioada iunie-august 2003 valoarea cheltuielilor deductibile efectuate pentru perioada 2003-2005 a fost de 883.987, acestea fiind efectuate în anul fiscal 2003 - Cheltuielile efectuate de PFA G.A. în vederea realizării obiectului contractului de prestări servicii din data de 01 martie 2003 încheiat cu SC G. SA S.A. au legătură cu veniturile realizate, îndeplinesc condiţiile legale, respectiv : sunt efectuate în interesul direct al activităţii, corespund unor cheltuieli efective şi sunt justificate cu documente, sunt cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite. Sunt de asemenea cheltuieli deductibile şi cheltuielile cu funcţionarea şi întreţinerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înţelegerii din contract şi în consecinţă sunt deductibile.
Pârâtul intimat D.G.F.P. Hunedoara, a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Înalta Curte analizând motivele de recurs aşa cum au fost invocate precum şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ. constată următoarele :
Recurentul - reclamant nu critică în concret susţinerile instanţei de fond, referindu-se cu titlu generic la interpretarea actului juridic de către instanţa de fond cu aplicarea şi încălcarea dispoziţiilor legale şi reiterând în fapt criticile formulate de reclamant împotriva actelor administrativ fiscale, la instanţa de fond.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii actelor administrativ fiscale atacate, Înalta Curte reţine că această excepţie a fost corect soluţionată de instanţa de fond întrucât: pe de o parte nu poate fi contestată de recurent încadrarea în prevederile art. 98 alin. (3) C. proCod Fiscal - privind extinderea controlului fiscal pe perioada termenului de prescripţie, existând indicii privind diminuarea impozitelor şi taxelor, care au determinat emiterea actelor administrativ fiscale contestate, inspectorul fiscal a extins perioada inspecţiei fiscale, la data emiterii avizului de inspecţie fiscală – întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din OG nr. 92/2003 – nu puteau fi prevăzute situaţiile care se vor ivi în cursul desfăşurării controlului.
Pe de altă parte, procesul verbal nr. 5329 din 27 mai 2005 – invocat de recurent a reprezentat un control încrucişat cu SC A.U. SRL Petroşani, aşa încât nu se poate susţine că s-a efectuat control fiscal de două ori, aceleiaşi perioade. În consecinţă nu s-a încălcat art. 105 alin. (3), OG nr. 92/2003.
În ceea ce priveşte Decizia de impunere nr. 269 din 4 aprilie 2009 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar.
Înalta Curte reţine că PFA G.A. a înregistrat cheltuieli de amenajare a spaţiului situat în comuna Snagov, în sumă totală de 852.979 lei pe baza facturii fiscale nr. 1684504 din 5 noiembrie 2003 emisă de SC G. SA S.R.L. Lucrările au fost executate în baza contractului de prestări servicii încheiat la data de 1 martie 2002.
Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească, cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt –a) să fie efectuate în interesul direct al activităţii, b)să corespundă unor cheltuieli efective şi să fie justificate cu documente, c) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite (pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 7/2001 privind impozitul pe venit).
În mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta nu a dovedit că investiţiile realizate la imobilul din Snagov sub forma cheltuielilor au contribuit la realizarea de venituri pentru a putea fi considerate deductibile.
Înalta Curte constată de asemenea că lucrările de amenajare au fost efectuate pe baza contractului încheiat între persoana fizică şi executantul SC G. SA S.R.L., termenul de finalizare a fost fixat în data de 5 noiembrie 2003 iar factura a fost întocmită de către persoana fizică şi nu persoana fizică autorizată, persoana fizică autorizată nu a înregistrat în Registru-inventar contravaloarea lucrărilor de natura investiţiilor efectuate la un spaţiu închiriat.
Prin urmare, se concluzionează că în mod legal nu a fost acordat drept de deducere pentru aceste cheltuieli.
Este de reţinut şi împrejurarea că practic după terminarea lucrărilor şi emiterea facturii la data de 5 noiembrie 2003, persoana fizică autorizată nu şi-a mai exercitat activitatea.
În ceea ce priveşte suma de 5.591 lei, asupra căreia se invocă prescripţia, se constată că este vorba de cheltuieli provenite din anul 2002 însă înregistrate în exerciţiul financiar al anului 2003.
În condiţiile în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului 2002 - când au fost efectuate, admiterea la deducere se face pentru cheltuielile care sunt aferente realizării veniturilor, aşa cum rezultă din evidenţele contabile şi deci din 2003.
Referitor la suma de 33.167 lei – cheltuieli cu întreţinerea imobilului, contravaloare utilităţi – acestea sunt cuprinse în documente emise pe numele persoanei fizice G.A.
Potrivit pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 7/2001 sunt cheltuieli deductibile, cheltuielile cu funcţionarea şi întreţinerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit înţelegerii din contract, pentru partea aferentă utilizării în scopul refacerii.
Cum reclamantul nu a dovedit că aceste cheltuieli sunt aferente realizării veniturilor impozabile, nu pot fi admise la deducere.
În ceea ce priveşte Decizia de impunere nr. 270 din 4 aprilie 2008 suma de 165.229 lei – a fost considerată ca fiind TVA fără drept de deducere. Această sumă este aferentă lucrărilor de prestări servicii efectuate de SC G. SA SRL Aninoasa.
Înalta Curte reţine că, deşi în contractul de comodat din data de 1 ianuarie 2003 – se precizează că durata folosinţei spaţiului este până la 1 ianuarie 2006, din documentele contabile a rezultat că PFA – nu are înregistrate operaţiuni taxabile în perioada 1 decembrie 2003 – 31 decembrie 2005 şi recurentul nu a făcut dovada cu documente justificative că serviciile prestate au fost destinate operaţiunilor taxabile. Prin urmare nu există drept de deducere conform art. 22 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 345/2002.
Aceeaşi condiţie privind realizarea de operaţiuni taxabile – nu a fost îndeplinită de recurent nici în privinţa sumei de 274 lei – aferentă celor 3 facturi din 15 septembrie 2009- referitoare la revizia şi piesele de schimb ale autoturismului.
Şi pentru suma de 2.889 lei – reprezentând TVA aferentă cheltuielilor cu energia, apa, contravaloare uşă garaj, deplasare Turcia) nu sunt îndeplinite prevederile art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 deoarece conform centralizatorului documentelor justificative a rezultat că nu există documente justificative pentru PFA ci pe numele membrilor familiei G. şi alte persoane.
În privinţa criticii vizând susţinerile recurentului în sensul că Persoana Fizică Autorizată G.A. la data efectuării inspecţiei fiscale, această entitate juridică nu există, se reţine de Înalta Curte că instanţa de fond în mod corect a interpretat dispoziţiile Decretului-lege nr. 54/1990 şi Legea nr. 507/2002 .
Recurentul nu poate invoca nerespectarea termenului de preschimbare a autorizaţiei de funcţionare decât invocând propria culpă .
Recurentul-reclamant a formulat cerere privind anularea autorizaţiei de funcţionare în anul 2007, în conformitate cu art. 12 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 507/2002, atunci operând şi radierea din registrul comerţului.
Se reţine de asemenea împrejurarea că dacă reclamantul-recurent ar fi avut înregistrat la imobilul proprietate personală din judeţul Ilfov un punct de lucru – atunci contractul de comodat – ar fi avut relevanţă juridică şi poate fi coroborat acest aspect - cu celelalte condiţii privind înregistrările contabile, efectuarea cheltuielilor în interesul activităţii societăţii precum şi deţinerea de documente justificative, în măsura în care acestea erau îndeplinite.
Cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada că a funcţionat şi a înregistrat venituri la locuinţa personală - criticile acestuia nu pot fi susţinute iar cheltuielile în cauză nu pot fi deduse, sediul activităţii sale fiind în Oraşul Petroşani.
Având în vedere că în mod legal s-au stabilit debitele principale prin actele contestate, rezultă că şi accesoriile sunt legal datorate.
Faţă de cele reţinute mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Persoană Fizică Autorizată G.A. împotriva sentinţei civile nr. 43/F/CA/2009 din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2171/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 250/2010. Contencios → |
|---|
