ICCJ. Decizia nr. 280/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 280/2010
Dosar nr. 8231/1/200.
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 30 martie 2006, reclamanta SC I. SRL Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea art. 12 din Decizia nr. 52/2006 emisă de pârât şi suspendarea acesteia, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin actul contestat s-a reţinut că ar fi beneficiat nelegal de ajutor de stat, constând în scutirea de impozit pe profit peste limita legală şi s-a dispus recuperarea acestuia, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente.
Reclamanta a mai arătat că, prin nota de constatare din 6 decembrie 2005 s-a ajuns la concluzia că a depăşit plafonul pentru acordarea ajutorului de stat şi că acest lucru nu i s-a adus la cunoştinţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2333 din 17 octombrie 2006 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe note de constatare anterioare, care nu sunt de natură sa-i confere drepturi, iar pârâtul este în drept să dispună recuperarea ajutorului de stat a cărui intensitate a fost depăşită, fără a fi obligat să informeze societatea, conform art. 141 din OUG nr. 24/1998.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2914 din 6 iunie2007 a admis recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Hunedoara, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, dispunând ca instanţa de fond să verifice provenienţa diferenţelor existente între notele de constatare întocmite, să stabilească dacă, prin nota de constatare seria HD nr. 856 din 6 decembrie 2005 a fost reţinută corect valoarea investiţiei eligibile efectuate până la data de 15 septembrie 2004 şi să verifice în raport cu prevederile art. 14 alin. (5) din OUG nr. 24/1998, respectarea de către pârât a obligaţiei de informare.
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2797 din 22 octombrie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, potrivit Regulamentul Consiliului Concurenţei din 2004, privind ajutorul de stat regional, aprobat prin Ordinul nr. 55/2004, costurile eligibile reprezintă o valoare stabilită pe baza unui ansamblu de cheltuieli corespunzătoare elementelor investiţiei, prevăzute în anexa 2. În sectorul transporturilor, cu excepţia costurilor materialului feroviar rulant, nu sunt incluse cheltuielile destinate achiziţionării mijloacelor şi materialului de transport bunuri mobile, în ansamblul cheltuielilor ce formează baza standard şi deci nu sunt eligibile pentru ajutoarele de stat referitoare la o investiţie iniţială. Ca atare, pârâtul a reţinut corect în nota de constatare, ca fiind eligibile doar cheltuielile pentru echipamente, iar nu şi cheltuielile pentru mijloacele de transport.
Cu privire la obligaţia pârâtului de înştiinţare a agentului economic asupra momentului atingerii intensităţii maxime admise asupra încetării acordării facilităţii, conform art. 14 alin. (5) din OUG nr. 24/1998 republicată, s-a reţinut că s-a realizat informarea reclamantei, în momentul comunicării deciziei contestate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta SC I. SRL Hunedoara, criticând-o ca nelegală întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
A precizat recurenta că hotărârea judecătorească atacată este criticabilă întrucât nu s-au respectat îndrumările date prin Decizia de casare nr. 2914/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi sub aspectul încălcării art. 6 şi art. 14 din OUG nr. 24/1998 şi ale HG nr. 728/2001.
S-a înlăturat raportul de expertiză de către prima instanţă fără o motivare concludentă, nu s-a avut în vedere opinia expertului din răspunsul la obiecţiuni, s-au ignorat actele depuse la dosar şi nu s-a avut în vedere că Regulamentul Consiliului Concurenţei reprezintă o normă de aplicare care nu poate modifica prevederile legale.
S-a precizat în recurs că Decizia contestată reprezintă doar o înştiinţare de plată în considerarea art. 84 din OG nr. 92/2003 care justifică executarea silită, însă nu reprezintă înştiinţare în sensul art. 141 din OUG nr. 24/1998.
Prin Decizia nr. 3269 din 11 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de SC I. SRL Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 2797 din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a modificat sentinţa atacată şi în fond, a admis în parte acţiunea formulată de SC I. SRL Hunedoara şi a anulat pct. 12 din Decizia nr. 52 din 9 martie 2006 emisă de Consiliul Concurentei.
Instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Motivarea instanţei fondului în raport de dispoziţiile art.6 din Regulamentul Consiliului Concurenţei din 2004, nu este corectă, întrucât noţiunea de eligibilitate este definită de HG nr. 728/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 24/1998 prin noţiunea de investiţie nou creată.
Această investiţie trebuie să fie înregistrată în evidenţele contabile de agentul economic după declararea zonei defavorizate şi constă în: clădiri, maşini, utilaje, mijloace de transport, bunuri necorporale definite conform Legii nr. 15/1994.
Din concluziile expertului rezultă fără posibilitate de tăgadă că investigaţiile efectuate cuprind active reglementate de Legea nr. 15/1994, care sunt înregistrate în evidenţele recurentei ca mijloace fixe.
Art. 14 din OG nr. 24/1998 prevede că agenţii economici care operează în zonele dezvoltate beneficiază de facilităţi fiscale prevăzute la art.6 până la atingerea intensităţii maxime a ajutorului de stat, iar în calculul intensităţii acestui ajutor de stat se au în vedere costurile eligibile aferente investigaţiilor efectuate până la 15 septembrie 2004.
Modificările aduse art. 141, nu dispun în sensul că se va proceda la o recalculare a intensităţii ajutorului de stat care să fie reevaluată de Consiliul Concurenţei în vederea recuperării ajutorului de stat ilegal, iar dacă legea nu dispune în acest sens, nici cel care o aplică nu poate face o asemenea interpretare.
În mod greşit Curtea de Apel a înlăturat concluziile expertului referitor la nota de constatare HD nr. 858/2005, care conchid în ceea ce priveşte cuantumul corect al investigaţiei eligibile.
Raportul de expertiză conchide fără dubiu că acest ajutor de stat nu a depăşit intensitatea maximă admisă, însă Curtea de Apel l-a înlăturat fără ca motivarea să fie convingătoare pe acest aspect.
Consiliul Concurenţei avea obligaţia legală de a înştiinţa societatea că ar fi atins maximul ajutorului de stat, dar din nota de constatare din 12 aprilie 2005, rezultă că recurenta mai putea beneficia de ajutor de stat. Este adevărat că prin nota din 5 octombrie 2005, s-a constatat că acesta a fost depăşit, însă recurenta nu a fost înştiinţată, pentru că Decizia contestată a pârâtului este doar o înştiinţare de plată conform art. 84 din OG nr. 92/2003, care însă astfel cum am făcut vorbire în această decizie, nu reprezintă o înştiinţare în sensul dispoziţiilor art. 141 alin. (5) din OUG nr. 24/1998.
Înalta Curte a concluzionat în sensul că dispoziţiile art. 14 din OUG nr. 24/1998, referitoare la depăşirea intensităţii maxime şi aplicarea prevederilor legale în privinţa recuperării ajutorului de stat ilegal, sunt aplicabile numai în măsura în care facilităţile acordate, se constată a fi ilegale sau incompatibile cu legislaţia aplicabilă pentru perioada respectivă.
Referitor la cererea de suspendare a actului administrativ formulată, instanţa de recurs a apreciat că, aceasta nu mai are obiect, întrucât soluţionarea cauzei pe fond este irevocabilă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Consiliul Concurenţei în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 322 şi urm. C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire revizuenta arată că Decizia nr. 3269 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost pronunţată cu încălcarea principiului dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Se menţionează că încălcarea acestui principiu de către Decizia supusă revizuirii se manifestă pe mai multe planuri, fiind încălcate mai multe prevederi ale dreptului comunitar cu relevanţă în materia controlului ajutoarelor de stat în spaţiul Uniunii Europene şi anume:
- prevederile tranzitorii ale anexei 7 pct. 4 A.1- „Ajutorul fiscal", subpunctul 1, la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005 publicată în M.Of. nr. 465 din 1 iunie 2005, partea Tratatului Uniunii Europene, prin faptul că zona defavorizată Hunedoara, unde SC I. SRL îşi desfăşoară activitatea ca titular de certificat de investitor în zona defavorizată, nu este menţionată în aceste prevederi printre zonele defavorizate. De asemenea, în subpunctul 1 menţionat sunt definite costurile eligibile, astfel că instanţa de recurs nu a ţinut seama de aceste prevederi acordând întâietate noţiunii de eligibilitate din HG nr. 728/2001. Se precizează că au fost interpretate eronat prevederile art. 6 din Regulamentul Consiliului Concurenţei care a transpus la nivelul legislaţiei naţionale Orientările Comisiei Europene privind ajutorul naţional regional.
- Prevederile Anexei V la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005. Se menţionează că Decizia nr. 52 a fost emisă la 9 martie 2006, după ratificarea Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, iar data pronunţării Deciziei nr. 3269 este 11 iunie 2009, dată care se plasează cronologic după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel că sunt incidente prevederile Anexei V, pct. 2 „Politica în domeniul concurenţei" din Tratatul menţionat.
- Prevederile art. 87 alin. (3) a şi art. 89 precum şi cele ale Părţii a III-a din Titlul VI, Capitolul 1 – „Reguli de concurenţă" din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, astfel cum a fost completat de Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.
În esenţă, se arată că în mod greşit prin Decizia a cărui revizuire se solicită, s-a apreciat, în mod indirect, că ajutorul de stat acordat societăţii în cauză, în calitate de investitor într-o zonă defavorizată, trebuie evaluat numai din perspectiva condiţiilor instituite prin actul normativ de acordare, respectiv OUG nr. 24/1998, iar nu şi din perspectiva conformităţii cu actele normative ce reglementau domeniul ajutorului de stat în perioada pre-aderare, respectiv Regulamentul Consiliului Concurenţei privind ajutorul de stat regional.
Intimata SC I. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată. Se arată că Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, invocat de revizuentă, ce a fost ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, nu este aplicabil în speţă deoarece Decizia nr. 52/2006 a Consiliului Concurenţei are în vedere verificarea ajutorului de stat aferent perioadei 2003 - semestrul I 2005, precum şi investiţiile eligibile realizate în anul 2004, ori în această perioadă raportarea se făcea la legislaţia în vigoare din perioadele menţionate, dat fiind faptul că legea nouă nu poate retroactiva. Se susţine că nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi nici cele ale art. 148 alin. (2) din Constituţia României, revizuită, întrucât principiul priorităţii dreptului comunitar faţă de legislaţia naţională se aplică numai de la data aderării României la Uniunea Europeană respectiv 1 ianuarie 2007.
De asemenea, se menţionează că nu poate fi aplicabil în cauză art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Se precizează că Orientările privind ajutorul naţional regional nu pot fi luate în considerare în cauză deoarece ele se aplică României începând cu 1 ianuarie 2007.
Se susţine şi faptul că cererea de revizuire tinde la rejudecarea cauzei, situaţie sancţionată de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., sub aspectul respectării principiului securităţii raporturilor juridice.
Revizuentul, Consiliul Concurenţei a formulat concluzii scrise prin care susţine că este admisibilă cererea sa de revizuire şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie menţionată în cuprinsul concluziilor scrise.
Şi intimata a depus concluzii scrise reiterând susţinerile din întâmpinare.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire formulată în raport de motivele invocate, de dispoziţiile legale incidente apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente ce vor fi expuse.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile, prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Instituirea căii de atac a revizuirii prin art. 21 alin. (2) menţionat, reprezintă o modalitate prin care legiuitorul român, în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanţele naţionale respectă principiul priorităţii dreptului comunitar şi deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar.
Interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) invocate, este în sensul că revizuirea este admisibilă numai dacă partea a invocat prioritatea dreptului comunitar în fond sau în recurs, iar instanţa nu a judecat litigiul cu considerarea acestui aspect, mărginindu-se doar la analiza legislaţiei interne.
Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004, cu modificările şi completările ulterioare, ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanţa de recurs a cărei decizie este supusă revizuirii.
În raport de actele şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei se constată faptul că prin Decizia nr. 3268 din 11 iunie 2009, a cărei revizuire se solicită, instanţa de recurs s-a pronunţat în mod irevocabil în ceea ce priveşte anularea punctului 12 al deciziei nr. 52/2006 emisă de Consiliul Concurenţei în ceea ce o priveşte pe SC I. SRL.
Decizia nr. 52/2006 face referire la situaţia ajutorului de stat primit şi a investigaţiei eligibile efectuate în perioada 2003 – semestrul I 2005. Prin aceeaşi decizie s-a decis că valoarea ajutorului de stat ilegal şi incompatibil de care a beneficiat SC I. SRL, până la 30 iunie 2005 este de 147. 393,5 mii ROL, sumă la care s-au calculat dobânzi pentru perioada 25 aprilie-31 iulie 2005.
Instanţa de recurs a verificat legalitatea Deciziei nr. 52/2006 contestată în raport de legislaţia în vigoare, cu incidenţă asupra perioadei verificate.
Prin cererea de revizuire se invocă încălcarea unor prevederi cuprinse în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi în anexele la acesta.
Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană a fost ratificat prin Legea nr. 157/2005 publicată în M.Of. nr. 465 din 1 iunie 2005, iar această lege a intrat în vigoare începând cu 4 iunie 2005, deci ulterior perioadei supusă verificării de către revizuentă. Dispoziţiile legii menţionate nu pot retroactiva, date fiind şi prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, revizuită.
Prin urmare, prevederile dreptului comunitar cu relevanţă în materia controlului ajutoarelor de stat în spaţiul Uniunii Europene menţionate a fi fost încălcate prin Decizia supusă revizuirii nu sunt incidente în cauză deoarece, aşa cum s-a reţinut, sunt ulteriore perioadei verificate, iar constatările din Decizia nr. 52/2006 se analizează în raport de legislaţia în vigoare în perioada supusă verificării, respectiv 2003 – semestrul I 2005.
Pentru aceste considerente nu prezintă relevanţă faptul că Decizia nr. 52/2006 şi Decizia nr. 3269 din 11 iunie 2009 a cărei revizuire se solicită se plasează cronologic după ratificarea Tratatului, respectiv aderarea la Uniunea Europe ană.
În consecinţă, nu poate fi reţinută încălcarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi prin urmare nici îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
De altfel, după cum se constată, unele din prevederile dreptului comunitar menţionate a fi fost încălcate nu au fost invocate în faţa instanţei de recurs.
De asemenea, instanţa de recurs a analizat cauza şi din perspectiva Regulamentului Consiliului Concurenţei, însă revizuenta invocă greşeli de judecată sub acest aspect.
Mai mult, prin revizuirea formulată se tinde în fapt la o nouă rejudecare a recursului, situaţie inadmisibilă din perspectiva art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., cu referire la respectarea principiul securităţii raporturilor juridice.
Avându-se în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată Consiliul Concurenţei, împotriva Deciziei nr. 3269 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 250/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 281/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
