ICCJ. Decizia nr. 829/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.829/2010
Dosar nr. 1736/54/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7892 din 30 mai 2007, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Tribunalului Mehedinţi, cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, instanţa de executare este instanţa care a soluţionat fondul şi cum litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Mehedinţi, aceasta este instanţa competentă material, în conformitate cu art. 3734 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 400 alin. (1) C. proc. civ., să soluţioneze, pe fond, contestaţia la executare.
La Tribunalul Mehedinţi, contestaţia la executare a fost înregistrată la nr. 8363/101/2007.
Prin sentinţa nr. 1925 pronunţată în cauza cu numărul de mai sus, Tribunalul Mehedinţi a constatat că nu este competent material cu soluţionarea cauzei.
A declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de debitoarea A.D.R. Sud-Vest Craiova privind pe creditoarea A.M., B.E.J. I.C.C. şi terţul poprit B.R.D. – G.S.G. SA, sucursala Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova.
A constatat că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi a trimis dosarul la Curtea de Apel Craiova pentru a soluţiona conflictul de competenţă.
S-a suspendat judecarea cauzei până la pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a se pronunţa astfel, examinându-şi propria competenţă materială, tribunalul a constatat, în baza art. 400 C. proc. civ., coroborat cu art. 3734 C. proc. civ., competenţa de soluţionare este a judecătoriei în circumscripţia căreia are loc executarea, adică Judecătoria Craiova.
S-a arătat că Tribunalul Mehedinţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în mod excepţional, este instanţă de executare numai pentru hotărârile pronunţate în acţiunile întemeiate pe Legea nr. 554/2004 prin care autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ sau să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, iar această autoritate refuză să le pună în executare, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Faţă de împrejurarea că atât Tribunalul Mehedinţi, cât şi Judecătoria Craiova, s-au declarat necompetente material să soluţioneze cauza, declinându-şi reciproc competenţă, conform art. 20 pct. 2 C. proc. civ., s-a constatat ivit conflict negativ de competenţă, înaintându-se dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, în speţă Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea conflictului negativ ivit, Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa nr. 17/ CNC din 12 iunie 2009, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel Craiova a reţinut că titlul executoriu îl constituie sentinţa civilă nr. 2/ C/C din 20 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia contencios administrativ, în dosarul nr. 3423/Cont/2005, titlu emis în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin coroborarea art. 25 din Legea nr. 554/5004, care face vorbire de instanţa de executare, pentru titlurile emise în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că instanţa de executare în speţă este instanţa care a soluţionat fondul litigiului, respectiv Tribunalul Mehedinţi.
Ca urmare şi contestaţia la executare propriu-zisă ce constituie obiectul prezentei cauze urmează a fi soluţionat de instanţa de executare determinată potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
A fost avută în vedere şi soluţia adoptată de Plenul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata A.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Hotărârea instanţei de fond a fost considerată nelegală pentru că ar cuprinde motive străine de natura pricinii.
Chiar dacă hotărârea este pronunţată în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin contestaţia la executare se contestă doar poprirea efectuată de executor pentru cheltuieli suplimentare de executare ocazionate de proces, deoarece despăgubirile acordate conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost executate, iar contestaţia la executare a fost respinsă, iar în cadrul cererii de actualizare a sumelor şi recuperarea altor cheltuieli de executare, contestatoarea se opune.
Hotărârea instanţei de fond se consideră că a fost dacă cu aplicarea greşită a legii pentru că în cauză nu ar fi incidente dispoziţiile art. 25 şi 24 alin. (2) coroborate cu art. 2 lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, ci dispoziţiile art. 22 coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege, astfel că se aplică prevederile C. proc. civ., iar competenţa aparţine Tribunalului Mehedinţi.
Se critică soluţia instanţei de fond pentru că a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi normele legale aplicabile în cauză pentru că sunt aplicabile dispoziţiile art. 3231 alin. (1) şi următoarele, art. 399, 400 şi art. 452 - 456 C. proc. civ.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoare considerente:
Într-adevăr, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, dosarul de executare a vizat executarea silită a unei sentinţe pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Sumele de bani datorate potrivit acestui titlu executoriu au fost achitate, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar şi cum chiar intimata-recurentă precizează.
Contestaţia la executare vizează o nouă cerere de înfiinţare a unei popriri, cerere a executorului judecătoresc ce se referea la cheltuieli de executare suplimentare, respectiv cheltuieli de transport şi contravaloarea unor zile de muncă.
Prin urmare, contestaţia la executare nu priveşte hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 şi soluţia de principiu adoptată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Într-adevăr, art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 defineşte instanţa de executare ca fiind instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ.
Însă, contestaţia la executare nu se referă la fondul litigiului, ci la un act de executare reprezentând cererea de înfiinţare a popririi pentru unele cheltuieli suplimentare de executare.
În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la instanţa de executare iar competentă să soluţioneze această contestaţie este Judecătoria Craiova.
De aceea, având în vedere că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată şi va fi stabilită competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.M. împotriva sentinţei civile nr. 17/ CNC din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 813/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 854/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
