ICCJ. Decizia nr. 24/2010. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 24/2010
Dosar nr. 376/59/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 185 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., acţiune având ca obiect contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 360 din 17 martie 2009 emisă de C.N.A. Totodată, instanţa a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţa a reţinut că prin Decizia atacată reclamanta a fost sancţionată contravenţional pentru postul A. TV cu suma de 10.000 lei, datorită încălcării prevederilor art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2002, raportate la cele ale art. 16 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, urmare a difuzării emisiunii O.M. în data de 7 februarie 2009, între orele 22.00 – 22.30 şi în data de 8 februarie 2009, în reluare, între orele 18.00 – 18.30.
Prin Decizia atacată s-a reţinut că înainte de începerea emisiunii, pe coperta de avertizare, a fost afişat textul „Acest program nu poate fi vizionat de copiii în vârstă de până la 12 ani decât împreună sau cu acordul părinţilor", avertizare menţinută pe întreg parcursul emisiunii, iar emisiunea a debutat prin afirmarea de către prezentator a temeiului emisiunii şi anume „Astăzi mă ocup de ierburi şi afaceri, afaceri cu ierburi…".
S-a mai reţinut că în cadrul emisiunii au fost prezentate opiniile unui dealer de „droguri legale", a doamnei M.T., precum şi a unui specialist dr. M.G., iar că dealerul şi-a promovat produsele precizând beneficiile folosirii acestora, modalitatea de comercializare, iar pe ecran a fost afişat numărul de telefon al firmei.
Prima instanţă a reţinut că, prin emisiunea difuzată, reclamanta a expus pe larg efectele benefice ale produselor promovate în emisiune, despre care a afirmat că sunt „droguri legale" care au conţinut halucinogen şi aduc „zâmbetul pe buze" susţinând totodată legalitatea comercializării unor astfel de produse.
S-a apreciat că tocmai folosirea unor astfel de expresii la un interval orar la care au acces minorii este de natura a aduce atingere moralităţii acestora, iar afirmaţia reclamantei potrivit căreia prin aplicarea sancţiunii din Decizia contestată a fost instituită cenzura, nu este întemeiată pe nici o dispoziţie legală.
S-a mai constatat că prin Decizia contestată nu a fost pusă în discuţie legalitatea sau nelegalitatea produselor respective, ci ora de difuzare a emisiunii în raport de conţinutul acesteia, apreciindu-se, în mod corect, că promovarea şi incitarea la consumul unor astfel de produse la ora la care copiii au acces neîngrădit la vizionare este de natura a afecta grav dezvoltarea acestora.
S-a apreciat de necontestat împrejurarea că emisiuni care au ca obiect tratarea unor subiecte ca cel de faţă reprezintă interes pentru public, dar modul în care este abordată o astfel de temă trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să nu promoveze sau să încerce să incite la consumul unor substanţe care ar putea constituii o alternativă la consumul de droguri de mare risc.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, prima instanţă a constatat că în mod corect pârâtul a reţinut că acest gen de producţie a fost în mod eronat încadrat ca făcând parte din categoria producţiilor audiovizuale interzise copiilor sub 12 ani, sancţiunea aplicată fiind în acord cu consecinţele faptei reţinute în sarcina reclamantei.
Totodată, instanţa fondului a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei Hotărâri a declarat recurs C.N.A., criticând soluţia pronunţată cu privire la soluţia dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În susţinerea recursului declarat, s-a arătat că la primul termen de judecată din data de 27 aprilie 2009, instituţia, prin consilier juridic, a depus întâmpinare şi actele care au stat la baza emiterii deciziei de sancţionare, iar la termenul din 27 mai 2009, fiind în imposibilitate obiectivă şi dovedită de prezentare, instituţia a formulat o cerere de amânare pentru lipsă de apărare.
Cu toate că reclamanta a depus acte, instanţa a înţeles să judece cauza pe fond, amânând pronunţarea la data de 3 iunie 2009.
Deşi prin întâmpinare C.N.A. a solicitat cheltuieli de judecată, prin sentinţa pronunţată s-a reţinut că instituţia nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, la baza obligaţiei de restituire prevăzută de acest text de lege stând culpa procesuală.
În speţă, prin sentinţa atacată a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., acţiune având ca obiect contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 360 din 17 martie 2009 emisă de C.N.A., instanţa luând totodată act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Se constată că prin întâmpinarea formulată în primă instanţă, pârâtul C.N.A. a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
De asemenea, la termenul de judecată din 27 mai 2009, prima instanţă a respins cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de pârâtă, dând cuvântul părţii prezente, în speţă reclamantei, asupra fondului cauzei, situaţia în care pârâtul nu a mai avut posibilitatea de a face dovada solicitărilor sale formulate în temeiul textului de lege anterior menţionat.
Coroborând aceste aspecte, rezultă că sentinţa pronunţată este în parte netemeinică şi nelegală, în speţă fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtul C.N.A., prima instanţă reţinând în mod greşit că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În raport de cele mai sus menţionate, Curtea apreciază că Hotărârea recurată este în parte nelegală, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată în parte, în sensul obligării intimatei – reclamante SC A.T. SRL la plata sumei de 475,9 lei cheltuieli de judecată, către pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.N.A., împotriva sentinţei civile nr. 185 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă intimata – reclamantă SC A.T. SRL la plata sumei de 475,9 lei, cheltuieli de judecată, către pârât.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2285/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 27/2010. Contencios. Alte cereri. Contestaţie... → |
|---|
