ICCJ. Decizia nr. 27/2010. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 27/2010
Dosar nr. 2327/1/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1113 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de D.G.F.P. Giurgiu, împotriva sentinţei civile nr. 1.420 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. A fost modificată sentinţa atacată în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, dispunându-se anularea concursului organizat la 11-12 septembrie 2007 în ceea ce priveşte funcţia publică de şef administraţii adjunct, activitatea de inspecţie fiscală la A.F.P. Giurgiu.
Pentru a pronunţa această Hotărâre, Înalta Curte a reţinut că A.N.F.P. a organizat în perioada 11-12 septembrie 2007 un concurs în vederea ocupării funcţiilor publice de conducere de director executiv adjunct, activitate de inspecţie fiscală şi şef administraţie adjunct, activitatea de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Giurgiu.
S-a mai reţinut că în acest scop a fost emis Ordinul nr. 9.650/2007 al A.N.F.P., care a fost modificat ulterior prin Ordinul nr. 10.067 din 10 aprilie 2007 şi prin Ordinul nr. 9.179 din 21 mai 2007, prin care au fost stabilite comisia pentru concurs şi comisia pentru soluţionarea contestaţiilor, Ordine emise în baza art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 şi art. 20 alin. (1) lit. j) din aceeaşi lege.
Tot prin Ordinul nr. 9.179 din 21 mai 2007 au fost aprobate condiţiile de participare la concurs, fiind stabilite condiţii generale, dar şi condiţii specifice.
S-a mai reţinut că recrutarea, potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 se referă la intrarea în corpul funcţionarilor publici şi se face prin concurs, în limita funcţiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocuparea a funcţiilor publice, iar promovarea, potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999, republicată, este o modalitate de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice superioare.
A apreciat Înalta Curte că nu poate fi acceptată ideea ca la un concurs de recrutare, care presupune intrarea în corpul funcţionarilor publici, să poată participa persoane care îndeplinesc funcţie publică, care sunt funcţionari publici.
Totodată, pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere funcţionarul public va putea participa la un concurs de promovare, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999, republicată.
S-a reţinut că o altă interpretare ar da posibilitatea unui funcţionar public care nu ar îndeplinii condiţiile de participare la un concurs de promovare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere, să poată ocupa o funcţie publică de conducere prin participarea la un concurs de recrutare.
Împotriva acestei Hotărâri a formulat contestaţie în anulare A.N.F.P., întemeiată pe prevederea art. 318 C. proc. civ., opinând că soluţia pronunţată este rezultatul unei greşeli materiale în sensul că obiectul juridic dedus judecăţii îl reprezintă anularea unui concurs de recrutare, iar nu anularea unui concurs de promovare.
A susţinut contestatoarea că A.N.F.P. a organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de şef administraţie adjunct, activitatea de inspecţie fiscală la A.F.P Giurgiu, acest concurs fiind unul de recrutare.
S-a mai învederat că Ordinul A.N.F.P. nr. 9.179 din 21 august 2007 prevede condiţiile generale pe care candidaţii trebuie sa le îndeplinească pentru participarea la concursul de recrutare a cărui anulare s-a solicitat, respectiv cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999, astfel încât faptul că domnului N.G., candidatul declarat câştigător, i s-a aplicat sancţiunea disciplinară de retrogradare în funcţia publică, neradiată la data participării la acest concurs, nu are relevanţă, întrucât condiţia ca unei persoane să nu i se fi aplicat o atare sancţiunea şi care să nu fie radiată la data participării la concurs nu este prevăzută de art. 54 din Legea nr. 188/1999 şi nici de un alt text de lege.
Un alt argument adus de contestatoare este acela că alin. (3) al art. 57 din Legea nr. 188/1999 nu distinge între persoanele care deţin sau nu deţin calitatea de funcţionar public.
S-a mai opinat că în atare condiţii prevederile art. 66 din Legea nr. 188/1999 republicată nu sunt incidente în cauză.
Prin precizările depuse ulterior la dosarul cauzei, contestatoarea a arătat că acest concurs a fost organizat în temeiul unei excepţii de la regula instituită de art. 57 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, publicitatea concursului fiind una asigurată în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din OUG nr. 21/2007, instituţia îndeplinindu-şi obligaţia de a asigura publicitatea concursului cu cel puţin 10 zile înainte de desfăşurarea acestuia, întocmai cum prevăd dispoziţiile invocate.
Analizând contestaţia în anulare formulată în raport de obiectul acesteia formulate şi având în vedere dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoare, precizează in terminis că pot constitui obiect al acesteia numai Hotărârile instanţelor de recurs, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Prima ipoteză a textului, pe care se întemeiază contestaţia formulată, vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii şi au condus la pronunţarea unei soluţii eronate.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu poate fi interpretată extensiv, aceasta putând consta doar în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată, nefiind admisibil să se examineze pe această cale justeţea soluţiei adoptate.
Când instanţa a cunoscut existenţa în conţinutul actului şi a făcut o apreciere asupra lui, nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, ci eventual de o greşeală de judecată care nu poate fi îndreptată de aceeaşi instanţă prin retractarea propriei Hotărâri.
Corecta apreciere a Înaltei Curţi în sensul că nu poate fi acceptată ideea ca la un concurs de recrutare, care presupune intrarea în corpul funcţionarilor publici, să poată participa persoane care îndeplinesc funcţie publică, precum şi aceea că pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere funcţionarul public poate participa la un concurs de promovare, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999, nu reprezintă o eroare materială în înţelesul art. 318 teza I C. proc. civ., ci modul în care instanţa de recurs a înţeles să interpreteze prevederile legale.
Ipoteză textului de lege nu poate viza în nici un caz modul în care instanţa de recurs a înţeles să interpreteze şi să aplice prevederile legale, astfel că în speţă nu se poate reţine incidenţa art. 318 teza I C. proc. civ., motiv pentru care contestaţia în anulare formulată se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.N.F.P., împotriva Deciziei nr. 1113 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2010. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 32/2010. Contencios. Conflict de competenţă.... → |
|---|
