ICCJ. Decizia nr. 2443/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2443/2010
Dosar nr. 240/39/2009
Şedinţa publică din 11 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 26 februarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate, anularea actului de constatare nr. 158/3/I.I/2008 încheiat de această autoritate.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 4 august 2008 a fost ales viceprimar al municipiului Rădăuţi, anterior acestei date, având calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Rădăuţi, că deşi a depus în termenul prevăzut de Legea nr. 144/2007, la juristul Consiliului local, cererea sa de renunţare la calitatea de reprezentant al AGA SC S.C. SA, acesta nu a dat curs cererii, reclamantul fiind dezinformat cu privire la acest aspect, şi că în cele din urmă, secretarul Consiliului local a sesizat A.N.I. care, potrivit actului de contestare criticat, a arătat că în perioada 4 august 18 noiembrie 2008 s-a aflat în stare de incompatibilitate, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 44 alin. (2) şi art. 48 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 144/2007. A mai susţinut reclamantul că pe perioada stării de incompatibilitate nu a solicitat sau primit indemnizaţia de reprezentant AGA, nu a participat la luarea la şedinţele AGA, şi nu a luat parte la procesul decizional.
Prin sentinţa nr. 219 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamantul G.C., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit în termenul legal obligaţia prevăzută la art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, iar apărările acestuia privind pretinsul refuz al autorităţii locale de înregistrare a cererii sale de demisie pe care pretinde că a redactat-o în termenul legal, sau cele care vizează împrejurarea că pe durata situaţiei de incompatibilitate nu a încasat drepturi băneşti de la SC S.C. SA, sunt nerelevante, astfel încât sesizarea A.N.I. şi întocmirea actului de constatare s-a făcut cu respectarea normelor legale incidente în materie.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamantul G.C. arătând, în esenţă, următoarele:
S-a consultat cu juriştii Consiliului Local al municipiului Rădăuţi, care nu i-au înregistrat cererea de demisie, neînregistrare care a fost determinată de părerea acestora că nu există nici o incompatibilitate în privinţa sa.
În plus, a solicitat instanţei să ceară lămuriri instituţiei prefectului, însă răspunsul ce s-a primit evită, de fapt, să clarifice dacă în speţă nu este, de fapt, o situaţie de aplicare a principiului error communis facit ius, care să determine inexistenţa vreunei încălcări a legii. Această eroare rezultă din faptul că Prefectura a găsit de cuviinţă să adreseze tuturor consiliilor locale cererea să se înlăture starea de incompatibilitate.
În cauză este vorba de o necercetare suficientă a fondului, în condiţiile în care cauza nu era lămurită sub toate aspectele, iar, instanţa a rămas în pronunţare deşi se impunea revenirea cu adresă la Prefectură pentru lămurirea situaţiei.
Pe de altă parte, conform martorului audiat, discutându-se cu juriştii că nu există stare de incompatibilitate, discuţie generată de depunerea demisiei, nu i se poate imputa refuzul autorităţii de a proceda la înregistrarea acesteia.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Este incontestabil că reclamantul G.C., după alegerea sa ca viceprimar al municipiului Rădăuţi, la data de 4 august 2008, s-a aflat în incompatibilitatea prevăzută în art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care avea şi calitatea de reprezentant al municipiului Rădăuţi în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a SC S.C. SA Rădăuţi.
Răspunderea pentru starea de incompatibilitate în care se afla nu poate fi transferată juriştilor din cadrul Primăriei municipiului Rădăuţi şi nici altor persoane. Reclamantul, conform principiului nemo censetur ignorare legem, avea obligaţia legală să cunoască normele juridice referitoare la incompatibilităţile funcţiei de viceprimar şi să acţioneze în consecinţă.
Împrejurarea că a fost consiliat greşit, după cum se apără acesta, nu schimbă datele problemei, acest aspect, al consilierii de către juriştii din Primăria Rădăuţi, fiind lipsit de relevanţă, deoarece doar reclamantul G.C. răspunde pentru starea sa de incompatibilitate.
De asemenea, cum a reţinut şi prima instanţă, nu poate fi primită nici apărarea, reiterată ca motiv de recurs, că i s-a refuzat demisia pe motiv că n-ar fi în stare de incompatibilitate. Demisia este un act unilateral care se exercită discreţionar, astfel că neînregistrarea acesteia în 15 zile de la alegerea în funcţia de viceprimar, potrivit art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, nu îi poate fi imputată decât reclamantului.
Nu poate fi vorba de o situaţie de aplicare a principiului error communis facit jus pentru că , în speţă, nu se discută de o acţiune bazată pe o eroare admisă ca adevăr, care ar trebui juridiceşte să fie ocrotită, ci despre violarea unei norme juridice inderogabile, care a generat starea de incompatibilitate a reclamantului. Astfel, corespondenţa purtată cu Prefectura judeţului Suceava este complet inutilă, fiind lipsit de orice relevanţă care este poziţia acesteia în privinţa situaţiei reclamantului ori dacă şi alţi viceprimari ar fi fost incompatibili la fel ca domnul G.C.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.C. împotriva sentinţei nr. 219 din 6 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2442/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2446/2010. Contencios → |
|---|
