ICCJ. Decizia nr. 2453/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2453/2010
Dosar nr. 8040/1/2009
Şedinţa publică din 11 mai 201.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1057 din data de 25 februarie 2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul C.S.E. Piteşti (fost A.S.E. Piteşti) împotriva sentinţei civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 3213 din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta A.N.S., precum şi excepţia inadmisibilităţii invocată de celelalte părţi. Prin aceeaşi sentinţă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta A.S.E. Piteşti în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Piteşti, A.N.S., Guvernul României şi Municipiul Piteşti (aşa cum a fost restrânsă).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat că, în mod corect prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate invocată cu privire la H.C.M. nr. 609/1972, act administrativ unilateral, aceasta în raport cu necesitatea respectării principiului securităţii raporturilor juridice consacrat de Jurisprudenţa C.E.D.O. care impune stabilirea unei limite temporale în interiorul căreia să poată fi examinată legalitatea unui act administrativ individual, pentru proteguirea unor drepturi câştigate.
S-a reţinut în acest sens, faptul că actul administrativ a fost emis în urmă cu 37 de ani faţă de momentul judecării şi cu 32 de ani înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ şi fiscal, Legea nr. 554/2004, neputând fi aşadar, aplicată unor raporturi juridice născute anterior apariţiei sale fără a se încălca, prin aceasta, principiul stabilităţii raporturilor juridice.
Cât priveşte celelalte 2 acte administrative unilaterale individuale Înalta Curte a constatat că acestea au fost corect apreciate de instanţa de fond iar faţă de caracterul lor de acte administrative individuale, în mod corect s-a reţinut că nu era necesară publicarea lor în Monitorul Oficial.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului s-a reţinut că în mod corect aceasta a fost respinsă de către instanţa de fond, prin raportare la cele 3 acte administrative emise iar nu la aspectul excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Piteşti nr.194/1999.
Împotriva acestei decizii, la data de 13octombrie 2009 a formulat contestaţie în anulare .
În motivarea contestaţiei în anulare s-a susţinut, invocându-se prevederile art. 318 teza a 2-a C. proc. civ., că instanţa de recurs a omis să analizeze motivele de recurs formulate împotriva sentinţei civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal.
Motivele de recurs, susţine contestatoarea, au fost următoarele.
- hotărârea instanţei de fond a fost data cu aplicarea greşită a legii fundamentale în vigoare la data edictării HCM nr. 609/1972 - Constituţia României din 1965 - sub aspectul publicării în Buletinul Oficial al respectivului act normativ;
- hotărârea instanţei de fond încalcă dispoziţiile Legii nr. 213/1998 în ceea ce priveşte modul de soluţionare a nelegalităţii HG nr. 447/2002 si Hotărârii nr. 194/1999 a Consiliului Local a Municipiului Piteşti.
În ceea ce priveşte Decizia contestata pe calea contestaţiei în anulare, C.S.E. Piteşti arată că.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1057 din 25 februarie 2009, a respins recursul declarat împotriva sentinţei civile 3213 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia nelegalităţii HCM nr. 609/1972, având în vedere că o astfel de excepţie este inadmisibilă în privinţa unui act administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004, iar, în privinţa celor doua acte administrative contestate, că, de asemenea, corect s-a respins excepţia de nelegalitate pe considerentul că acestea au caracter individual şi nu era necesară publicarea în Monitorul Oficial.
Aşadar, precizează contestatoarea, instanţa de recurs a soluţionat cauza, reţinând în fundamentarea hotărârii judecătoreşti pronunţate argumente străine motivelor de recurs invocate, astfel că aceste motive au rămas neanalizate.
Examinând contestaţia în anulare, prin prisma motivelor invocate, precum şi ale dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Prin contestaţia în anulare formulată C.S.E. Piteşti, vizează cea de a doua ipoteză prevăzută în art. 318 C. proc. civ. care se referă la omisiunea cercetării unui motiv de recurs, în sensul neexaminării vreunuia dintre motivele de casare invocate de parte.
În conformitate cu prevederile art. 318, instanţa de recurs nu este obligată să răspundă la toate argumentele invocate in dezvoltarea unui motiv de recurs, instanţa fiind îndreptăţită sa grupeze aceste argumente si sa răspundă printr-un argument comun, pe de o parte, iar pe de altă parte, cazurile de contestaţie în anulare fiind enumerate limitativ, aceasta cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru alte motive iar dispoziţiile art. 318 nu pot fi interpretate extensiv.
În fine, este evident că, pe temeiul art. 318 C. proc. civ. nu se poate retracta hotărârea judecătorească atacată pe considerentul că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru corectarea iregularităţilor evidente privind actele de procedura.
În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată de C.S.E. Piteşti, nu se poate reţine omisiunea examinării motivelor de recurs care au stat la baza atacării sentinţei civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, în raport de motivele care au fundamentat hotărârea pronunţată în recurs de către instanţa supremă, care a făcut superflua analizare a celor susţinute de către recurenta din dosarul nr. 7871/109/2006 (în care a fost atacată sentinţa nr. 3213/2007, respectiv contestatoarea din prezenta cauză).
Astfel, în ceea ce priveşte nelegalitatea HCM nr. 609/1972, instanţa de recurs s-a pronunţat pe excepţie , spre deosebire de instanţa de fond, reţinând inadmisibilitatea contestării actului administrativ normativ amintit. Cum instanţa de recurs a statuat ca dispoziţiile din Legea nr. 554/2004, care reglementează controlul judecătoresc indirect al actelor administrative (excepţia de nelegalitate), sunt inoperante faţă de actele administrative adoptate anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ (nr. 554/2004), discutarea argumentelor dezvoltate de către C.S.E. Piteşti, cu privire la nelegalitatea HCM nr. 609/1972, era complet inutilă, acesta fiind motivul pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le-a analizat în cuprinsul deciziei civile nr. 1057 din 25 februarie 2009.
Referitor la HG nr. 447/2002 şi Hotărârii nr. 194/1999, în recursul îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 3213 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, contestatoarea din prezenta cauza a criticat soluţia instanţei de fond pentru aceea că instanţa respectivă a apreciat că nu este motiv de nelegalitate împrejurarea că actele administrative amintite nu au fost publicate în Monitorul Oficial, dat fiind caracterul acestora de acte individuale. În recurs, s-a arătat, contrar celor reţinute în sentinţa, că în condiţiile în care legea nu face distincţie între actele normative, este aşadar necesar, pentru ca acestea să producă efecte juridice, să fie publicate. Nepublicarea lor, s-a precizat, atrage sancţiunea lipsirii de efecte, conducând la imposibilitatea de a constitui temei pentru predarea în folosinţă sau proprietate a imobilului din litigiu.
Din conţinutul deciziei civile nr. 1057 din 25 februarie 2009 rezultă că instanţa de recurs a analizat această critică, pronunţându-se în sensul că instanţa de fond a apreciat în mod corect că cele doua acte administrative au caracter individual şi că prin urmare nu este necesară publicarea lor în Monitorul Oficial.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la neexaminarea motivului de recurs ce se referea la încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998. Din examinarea deciziei civile nr. 1057 din 25 februarie 2009, conform celor consemnate la fila 5, din hotărâre rezultă că instanţa de recurs a achiesat la cele reţinute de către instanţa de fond, în sensul că statul, în calitate de titular al dreptului de proprietate, decide asupra trecerii unor bunuri din domeniul public de interes naţional în domeniul unităţilor administrativ teritoriale, iar existenţa unui drept de administrare asupra imobilelor în litigiu nu poate fi opus Guvernului, autoritate căreia îi revine, potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, competenţa de a atesta apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean, după caz. Instanţa de recurs a reţinut că, de altfel, inventarul însuşit de consiliul local al municipiul Piteşti, în care erau menţionate bunurile care aparţin domeniului public al acestei unităţi administrativ teritoriale, nu a fost contestat.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată, potrivit art. 318 C. proc. civ., că prezenta contestaţie în anulare este nefondată şi o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.S.E. Piteşti împotriva deciziei nr. 1057 din 25 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2452/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2458/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
