ICCJ. Decizia nr. 2476/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2476/2010
Dosar nr. 294/45/200.
Şedinţa publică din 12 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 februarie 2009, reclamanta R.A.T.P. Iaşi a solicitat anularea deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 prin care pârâta D.G.F.P. Iaşi – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a respins contestaţia sa împotriva înştiinţării nr. 11480 din 9 septembrie 2008 privind stingerea creanţelor fiscale , întocmită de aceeaşi pârâtă.
Reclamanta a solicitat să fie anulată şi distribuirea dispusă de pârâtă conform acestei înştiinţări cu privire la plăţile pe care le-a efectuat în perioada 27-28 august 2008 şi să fie obligată pârâta la redistribuirea sumelor achitate voluntar, în sensul stingerii cu prioritate a obligaţiilor cu reţinere la sursă, conform menţiunilor de pe ordinele de plată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că distribuirea plăţilor efectuate în perioada 27-28 august 2008 a fost dispusă de pârâtă cu încălcarea dispoziţiilor art. 114 şi art. 115 C. proCod Fiscal, care prevăd că distribuirea, în cadrul fiecărui buget sau fond, se face mai întâi pentru impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă şi apoi, pentru celelalte obligaţii fiscale, proporţional cu obligaţiile datorate, iar dacă suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită de către organul fiscal competent.
Conform acestor prevederi legale, reclamanta a arătat că distribuirea sumelor plătite se face mai întâi către obligaţiile fiscale cu reţinere la sursă, iar pentru celelalte obligaţii fiscale se împarte suma achitată de contribuabil în mod proporţional.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată prin sentinţa nr. 191/CA din 2 noiembrie 2009, cu motivarea că reclamanta nu beneficiază de distribuirea cu prioritate a sumelor plătite pentru datoriile cu reţinere la sursă, întrucât are obligaţii fiscale restante, astfel că stingerea datoriei se efectuează în ordinea vechimii obligaţiei fiscale principale şi a obligaţiei accesorii aferente, conform dispoziţiilor art. 115 alin. (2) C. proCod Fisca.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 şi a înştiinţării nr. 11.480 din 9 septembrie 2008, cu obligarea pârâtei la redistribuirea sumelor achitate în perioada 27-28 august 2008 pentru stingerea cu prioritate a obligaţiilor cu reţinere la sursă .
Recurenta a criticat interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 114-115 C. proCod Fiscal, susţinând că distribuirea efectuată de direcţia intimată încalcă ordinea de prioritate stabilită prin lege pentru stingerea obligaţiilor fiscale. Recurenta a arătat că nelegalitatea actelor deduse judecăţii cu privire la modul de distribuire a plăţilor efectuate rezultă şi din procesul-verbal nr. 14.001 din 27 august 2008 al A.N.A.F., în care s-a consemnat că, în timpul controlului, a achitat suma de 1.000.000 lei, reprezentând debitele cu stopaj la sursă aferente lunii iunie 2008 şi parţial cele aferente lunii iulie 2008.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de dispoziţiile art. 304, art. 304/1 C. proc. civ. şi de excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de recurentă pentru anularea deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 şi a înştiinţării nr. 11.480 din 9 septembrie 2008 întocmite de D.G.F.P. Iaşi - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii şi pentru obligarea acestei autorităţi publice să întocmească un nou act de stingere a creanţelor fiscale în ordinea stabilită prin dispoziţiile art. 114-115 C. proCod Fisca.
Actele administrative contestate şi cel solicitat a fi întocmit de direcţia intimată au ca obiect stingerea unor obligaţii fiscale prin plăţile efectuate de contribuabil.
Soluţionând fondul pricinii, Curtea de Apel Iaşi a pronunţat o hotărâre nelegală, pentru că a încălcat normele de competenţă materială în litigiile de contencios administrativ şi fiscal în raport de obiectul acţiunii şi de competenţa funcţională a autorităţii administrative chemate în judecată.
Astfel, Curtea de Apel Iaşi a considerat că a fost legal investită în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004, după criteriul valorii sumei precizată pentru stingerea creanţelor fiscale, chiar dacă organul fiscal competent să efectueze distribuirea plăţilor este un serviciu public deconcentrat şi anume, D.G.F.P. Iaşi – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii.
Instanţa de fond a aplicat greşit normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, care nu sunt incidente în cauză, dat fiind că actele administrativ fiscale deduse judecăţii se referă la ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale şi nu la contestarea acestora, sub aspectul existenţei sau cuantumului lor.
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd competenţa curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 5 miliarde lei, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Actele de stingere a obligaţiilor fiscale nu sunt supuse acestor norme derogatorii de la dreptul comun după criteriul valorii obiectului, pentru că nu sunt incluse în categoria actelor administrativ-fiscale prevăzute expres de textul de lege.
În cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale sau accesorii ale acestora, sunt aplicabile normelor generale de competenţă materială, care reglementează raporturile procesuale în orice litigiu de contencios administrativ şi fiscal.
Dreptul comun în această materie îl constituie art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd competenţa de soluţionare a litigiilor în raport de calitatea şi competenţa funcţională a autorităţii chemată în judecată.
Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa de a se pronunţa în primă instanţă asupra legalităţii actului de stingere a obligaţiilor fiscale întocmit de organul fiscal teritorial aparţine tribunalului.
De altfel şi în procedura prealabilă administrativă, reglementată de legea specială, competenţa organelor fiscale de a soluţiona contestaţia este stabilită în principal în raport de obiectul actului administrativ fiscal, iar nu după criteriul valorii sumei contestate.
Astfel, art. 179 alin. (2) C. proCod Fiscal, republicat, prevede că, în cazul contestării altor acte administrativ fiscale decât cele care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorii sau debite accesorii ale acestora, calea administrativă de atac a contestaţiei se soluţionează de către organul fiscal emitent.
În aplicarea acestor prevederi legale, intimata D.G.F.P. Iaşi a soluţionat şi contestaţia formulată de recurentă împotriva înştiinţării nr. 11.480 din 9 septembrie 2008, pentru care are calitatea de organ fiscal emitent.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Faţă de soluţia dată recursului prin admiterea excepţiei de ordine publică privind necompetenţa materială a instanţei de fond, nu mai este necesară cercetarea motivelor de recurs, urmând ca acestea să fie avute în vedere ca apărări de fond, cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.A.T.P. Iaşi împotriva sentinţei nr. 191/CA din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2471/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2481/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
