ICCJ. Decizia nr. 2511/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2511/2010
Dosar nr. 3700/2/200.
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1894 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul V.V.V., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia Orăşenească Otopeni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că cele două autorităţi pârâte activează la nivel judeţean şi, respectiv, local, ceea ce atrage competenţa de judecată în fond a tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004.
împotriva acesteia soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., s-a subliniat că în condiţiile în care Prefectura este reprezentantul legal al Guvernului în teritoriu iar valoarea terenului în litigiu depăşeşte suma de 500.000 lei competenţa aparţine în mod evident curţii de apel – secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel că s-a solicitat casarea sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanţe.
La termenul de judecată din 19 noiembrie 2009, constatând lipsa nejustificată a părţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat cauza în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., iar repunerea pe rol a fost solicitată de recurent la 23 martie 2010.
Examinând pricina prin prisma criticii aduse de recurent, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă.
Obiectul acţiunii cu care a fost învestită Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, vizează obligarea Comisiei Judeţene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi a Comisiei Orăşeneşti Otopeni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la eliberarea în favoarea reclamantului a titlului de proprietate pentru suprafaţa de 5,4 ha situată în Otopeni, precum şi punerea în posesie asupra acestui teren, sub sancţiunea de daune cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere.
Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevederi care reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, ţinând seama de criteriul care priveşte poziţionarea autorităţii publice în sistemul administraţiei publice ( autorităţi centrale/locale).
Cum obiectul acţiunii nu priveşte un impozit, taxă, contribuţie datorie vamală [conform enumerării din art. 10 alin. (1)] nu se poate aplica criteriul valoric, relevantă fiind numai poziţia autorităţilor pârâte în sistemul administraţiei publice, în speţă autorităţi de nivel local şi judeţean, ceea ce atrage incidenţa art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
Aspectele legate de valoarea terenului pentru care se cere eliberarea titlului de proprietate şi punerea în posesie exced normelor legale amintite mai înainte, legiuitorul stabilind în mod clar, exclusiv, criteriile după care este atrasă competenţa materială a tribunalului sau curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ.
Pentru cele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul V.V.V. împotriva sentinţei nr. 1894 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2506/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2516/2010. Contencios → |
|---|
