ICCJ. Decizia nr. 2520/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2520/2010
Dosar nr. 238/43/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 91 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul P.P., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, şi a dispus suspendarea executării deciziei nr. 322 din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă, până la judecarea pe fond a cererii având ca obiect anularea actului administrativ.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa „cazului bine justificat şi a pagubei iminente", prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând următoarele:
Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 322 din 23 aprilie 2009 la autoritatea emitentă în data de 27 aprilie 2009, fapt confirmat cu înscrisurile depuse la dosar (filele 7 - 8) şi necontestat de pârâtă.
Sunt cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004]. Paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public [art.2 alin. (1) lit. ş)].
Admiterea cererii de suspendare este condiţionată de dovedirea unor motive bine justificate şi a unei pagube Iminente ce ar putea leza patrimoniul reclamantului sau ar perturba grav funcţionarea unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, ele determinându-se reciproc, logic neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers nu poate fi vorba despre iminenţa pagubei când cazul nu este bine justificat.
În speţă, prin actul administrativ contestat s-a dispus eliberarea din funcţie cu un termen de preaviz pentru reclamantul P.P., temeiurile invocate privind încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcţie [art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999], prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public [art. 99 alin. (1) lit. b)].
Reţine prima instanţă că nu s-a făcut dovada că postul ocupat de către reclamant s-a; desfiinţat cu adevărat prin reducerea acestuia, dimpotrivă pentru data de 22 mai 2009 s-a anunţat concurs pentru ocuparea unei funcţii de director coordonator la Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita, toate aceste aspecte fiind de natură să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, prin punerea în executare a deciziei s-ar produce o pagubă iminentă în patrimonial reclamantului prin lipsa veniturilor de natură salarială, dar s-ar şi perturba activitatea instituţiei publice faţă de cerinţele actuale ale Uniunii Europene privind protecţia mediului, cu atât mai mult cu cât reclamantul este expert de mediu acreditat de Comisarul de Mediu din Parlamentul European şi de Agenţia Europeană de Mediu iar formarea unei alte persoane în domeniu necesită timp şi cheltuieli suplimentare.
Împotriva sentinţei nr. 91 din 10 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, Decizia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului fiind emisă în conformitate cu prevederile legale, respectiv cu dispoziţiile art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 şi art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată. S-a arătat că prin Decizia nr. 322 din 23 aprilie 2009 reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita începând cu data de 22 mai 2009, iar suspendarea executării actului administrativ în discuţie nu mai poate fi dispusă, el producându-şi efectele la data judecării cererii reclamantului având un asemenea obiect. Pe de altă parte, recurentul pârât a precizat că reclamantul nu a făcut dovada întrunirii în speţă a condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, anume cele ale cazului bine justificat şi ale prevenirii unei pagube iminente.
Prin întâmpinare intimatul P.P. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Instituţia suspendării executării actului administrativ, reglementată de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă şi în privinţa actelor administrative ale căror consecinţe se întind în timp pe o durată nedeterminată. Susţinerile contrare ale recurentului nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin reglementarea instituţiei suspendării executării, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecinţa afectării dreptului unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri de protecţie provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept al administraţiei.
Şi sub aspectul fondului cauzei, hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În speţă, se constată că prevederile OUG nr. 37/2009 au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională reţinând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice şi a actului de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcţionari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate. Or, această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegal citate indicate de reclamant şi reţinute de prima instanţă, astfel încât susţinerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat nu pot fi primite. Nejustificate sunt şi susţinerile recurentului cu privire la neîndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, întrucât prin desfiinţarea funcţiei publice de conducere se produce un prejudiciu material şi previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarului public eliberat din funcţie, precum şi o posibilă perturbare gravă a funcţionării respectivului serviciu public.
În raport de cele mai sus arătate, se reţine că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel că se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva sentinţei nr. 91 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva sentinţei nr. 91 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2516/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2523/2010. Contencios → |
|---|
