ICCJ. Decizia nr. 2575/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2575/2010
Dosar nr. 1214/2/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta P.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.A.D.R., Comisia de disciplină din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, A.N.F.P. şi B.A., obligarea pârâţilor M.A.D.R. şi Comisia de disciplină la efectuarea procedurii de cercetare administrativă a faptelor pârâtului B.A. sesizate de reclamantă ca abateri disciplinare, cu obligarea acestora la emiterea actului administrativ constând în raport de desfăşurare a procedurii disciplinare, anularea Ordinului nr. 13 din 01 februarie 2008, privind transferul în interes de serviciu al acestui pârât şi obligarea tuturor pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că a sesizat conducerii ministerului pârât o serie de abateri disciplinare săvârşite de pârâtul B.A., dar ministerul nu a sesizat Comisia de disciplină şi nu a luat nicio măsură, cel în cauză fiind în cele din urmă transferat în interesul serviciului, în cadrul A.P.I.A. A mai arătat că a fost prejudiciată prin modul în care ministerul şi A.N.F.P. au înţeles să dea curs sesizării pe care a formulat-o.
Prin întâmpinări, în cauză au fost formulate următoarele excepţii:
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile faţă de această pârâtă;
Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea, în solidar, alături de pârâtul M.A.D.R., la plata daunelor morale;
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale.
Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Comisiei de disciplină; - excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, ca urmare a solicitării de efectuare a unei proceduri administrative după transferarea pârâtului B.A., precum şi a aceluiaşi capăt de cerere pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile.
Ambii pârâţi menţionaţi au solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 3265 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Comisia de disciplină şi a excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere, precum şi pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei P.G.G., pârâţii M.A.D.R. şi Comisia de disciplină fiind obligaţi să efectueze procedura de cercetare administrativă a faptelor sesizate cu nr. 4915/2007, privindu-1 pe pârâtul B.A. Totodată, pârâtul M.A.D.R. a fost obligat să achite reclamantei suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi 1436,3 lei drept cheltuieli de judecată.
A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 13 din 01 februarie 2008, precum şi acţiunea faţă de pârâta A.N.F.P. De asemenea, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei pârâte.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Comisia de disciplină.
S-a apreciat că, în cadrul unui raport de drept administrativ, nu este absolut necesar ca entitatea pârâtă să aibă personalitate juridică pentru a sta în judecată pentru actele sau refuzurile proprii. Instanţa fondului a apreciat că, prin cererea formulată, reclamanta vizează atribuţii ale comisiei, astfel că aceasta din urmă poate sta în judecată în calitate de pârâtă.
Cu privire la excepţiile invocate de pârâta A.N.F.P. privind inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la obligarea acesteia la plata în solidar de despăgubiri si. respectiv, a lipsei calităţii procesuale pasive
Instanţa fondului a apreciat că excepţia inadmisibilităţii s-ar fi justificat dacă reclamanta ar fi solicitat obligarea pârâtei A.N.F.P. la a da curs sesizării sale.
Excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.F.P. a fost respinsă ca urmare a faptului că reclamanta s-a adresat acestei pârâte, cu sesizarea nr. 1055616 din 20 noiembrie 2007.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de pârâţii M.A.D.R. si A.N.F.P.
Excepţia a fost apreciată ca fiind nefondată, procedura prealabilă nefiind obligatorie în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri sau al nesoluţionării în termenul legal.
Pe fondul cauzei
Instanţa fondului a apreciat pretenţiile reclamantei ca fiind în parte fondate, reţinând că aceasta, în calitate de funcţionar public în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Municipiului Bucureşti, a adresat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale o sesizare disciplinară, privindu-l pe pârâtul B.A., care la momentul respectiv îndeplinea funcţia de director al direcţiei menţionate. Sesizarea viza următoarele aspecte imputate de reclamantă pârâtului B.A.: tratament inuman, degradant propuneri indecente, hărţuire sexuală tratarea diferită a subalternelor, în raport de cum au răspuns sau nu avansurilor pârâtului limbaj licenţios, agresiv şi umilitor luare de mită şi instigare la luare de mită, şantaj.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a procedat potrivit prevederilor legale aplicabile,care impuneau transmiterea de îndată a sesizării Comisiei de disciplină. Instanţa fondului nu a primit apărările formulate de minister , reţinând că această obligaţie îi revenea potrivit HG nr. 1210/2003, în vigoare la data sesizării.
S-a mai reţinut faptul că, în locul sesizării Comisiei de disciplină, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a dispus, în afara cadrului legal aplicabil, numirea unei comisii de control pentru verificarea aspectelor sesizate, comunicând reclamantei un răspuns, cu nr. 239656 din 11 decembrie 2007.
De asemenea, instanţa fondului a reţinut că aspectele vizate prin sesizare se înscriu în sfera avertizării de interes public, în accepţiunea Legii nr. 571/2004, care o defineşte ca fiind sesizarea făcută cu bună-credinţă cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei.
Capătul de cerere privind anularea ordinului de transfer al pârâtului B.A. a fost respins pe considerentul că reclamanta , deşi invocă vătămarea sa prin acest act administrativ, nu indică motivele de nelegalitate ale acestuia şi nici nu produce probe în acest sens.
Curtea de Apel Bucureşti a considerat pretenţiile reclamantei privind obligarea la plata daunelor morale ca fiind fondată în parte şi doar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Astfel, s-a apreciat că refuzul implicit al conducătorului ministerului menţionat de a transmite sesizarea Comisiei de disciplină a produs asupra reclamantei o stare de frustrare, neputinţă şi zădărnicie.
Pretenţiile reclamantei faţă de A.N.A.F. au fost respinse, ca nefondate, pe considerentul că această pârâtă nu are atribuţii de cercetare disciplinară, neputându-se substitui Comisiei de disciplină.
Obligarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut în considerarea faptului că această parte a căzut parţial în pretenţii şi se află în culpă procesuală.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Comisie de disciplină a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale întrucât, potrivit prevederilor art. 2 din HG nr. 1344/2007, comisiile de disciplină sunt structuri deliberative fără personalitate juridică, care au competenţa de a analiza faptele funcţionarilor publici şi de a propune modul de soluţionare, prin individualizarea sancţiunii disciplinare aplicabile sau clasarea sesizării.
În mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere privind obligarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la efectuarea procedurii de cercetare administrativă a faptelor numitului B.A. şi emiterea actului administrativ constând în raport de desfăşurare a procedurii disciplinare privind faptele acestuia, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cât şi dispoziţiile art. 27 din HG nr. 1344/2007, potrivit cărora comisia de disciplină poate fi sesizată de orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public.
A susţinut recurentul că, în mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, pentru lipsa plângerii prealabile instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale faţă de capătul doi al acţiunii, prin care reclamanta solicita anularea Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 13 din 01 februarie 2008 privind transferul în interesul serviciului al d-lui B.A.
Hotărârea instanţei de fond este criticată de recurent şi sub aspectul că în mod nelegal şi netemeinic a fost admisă în parte acţiunea reclamantei întrucât petiţia acesteia a fost soluţionată în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 27/2002 cât şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar concluziile rezultate în urma controlului au fost comunicate intimatei.
Totodată recurentul a criticat sentinţa atacată susţinând că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata daunelor morale în valoare de 10.000 RON, fără ca reclamanta să facă dovada acestui prejudiciu.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 Legea nr. 554/2004 şi HG nr. 1344/2007.
Intimata P.G.G. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că în mod corect au fost respinse excepţiile invocate de pârât iar pe fondul cauzei soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Intimata A.N.F.P. a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. iar pe fondul cauzei a solicitat menţinerea hotărârii instanţei de fond de respingere a acţiunii faţă de această pârâtă, ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia lipsei calităţii de reprezentant a recurentului, invocată de intimata-reclamantă, excepţie care urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât astfel cum rezultă din art. 3 alin. (V) al Ordinului nr. 827 din 23 decembrie 2008 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (filele 69-70 dosar) competenţa de a semna în numele ministrului actele privind activitatea jurisdicţională a fost delegată directorului Direcţiei juridice.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerentele.
Astfel cu privire la susţinerile recurentului-pârât privitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Comisia de Disciplină din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se constată că acestea nu sunt fondate, instanţa de fond apreciind în mod corect că excepţia invocată de către pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este neîntemeiată.
În domeniul dreptului administrativ, astfel cum s-a statuat atât în doctrină cât şi jurisprudenţă, capacitatea de drept administrativ care conferă dreptul de a sta în nume propriu în justiţie pentru organele autorităţii publice care emit acte de drept administrativ, nu este condiţionată de personalitatea juridică a acestora, întrucât acestea funcţionează pe baza unor competenţe proprii stabilite prin lege.
Cum un astfel de organ al autorităţii publice este şi Comisia de Disciplină din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ale cărei atribuţii derivă din dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 în mod corect s-a reţinut prin sentinţa criticată că aceasta are capacitate de folosinţă şi poate sta în judecată pentru toate actele administrative sau refuzurile de a emite astfel de acte conform competenţelor şi atribuţiilor stabilite prin lege.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul-pârât referitoare la greşita respingere a excepţiei de inadmisibilitate pentru lipsa plângerii prealabile formulate de acesta, cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Comisiei de disciplină la efectuarea procedurii de cercetare administrativă, se reţine că sunt nefondate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, procedura prealabilă reglementată ca o condiţie de admisibilitate în contenciosul administrativ este obligatorie în cazul solicitării, anulării actelor administrative tipice, fără a fi necesară în cazul celor asimilate cum este cazul refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri sau a nesoluţionării în temeiul legal al acesteia.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii formulate de recurentul-pârât având în vedere că primul capăt de cerere al intimatei-reclamantei viza nesoluţionarea sesizării sale cu privire la săvârşirea unor abateri disciplinare.
Nici susţinerile recurentului-pârât referitoare la inadmisibilitatea primului capăt de cerere în raport de dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din HG nr. 1344/2007 nu pot fi reţinute, fiind nefondate.
Într-adevăr potrivit acestor prevederi, comisia de disciplină poate fi sesizată de orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public, iar depunerea sesizării se face la registratura autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia funcţionarul public îşi desfăşoară.
Aceste prevederi nu sunt însă aplicabile în cauză întrucât nu erau în vigoare la data la care intimata – reclamantă a adresat ministrului sesizarea privind aspectele disciplinare, sesizare care în raport de dispoziţiile Legii nr. 571/2004 putea fi adresată atât şefului ierarhic al persoanei care a încălcat prevederile legale sau conducătorului autorităţii publice cât şi comisiei de disciplină din cadrul autorităţii publice.
Cum, potrivit dispoziţiilor art. 23 din HG nr. 1210/2003 conducătorul autorităţii publice sau instituţiei publice avea obligaţia de a transmite sesizarea de îndată comisiei disciplinare, obligaţia care în cauză nu a fost îndeplinită, în mod corect instanţa de fond a reţinut ca fiind întemeiat capătul de cerere formulat de către reclamantă a admis în parte acţiunea acesteia obligând la efectuarea procedurii de cercetare administrativă a abaterilor sesizate, cu respectarea reglementărilor legale.
În ceea ce priveşte criticile recurentului cu privire la acordarea daunelor morale respectiv acordarea acestora în lipsa unor dovezi cu privire la existenţa unui prejudiciu, Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate, instanţa de fond apreciind în mod corect, în baza probatoriului administrat în cauză, aspectele prejudiciabile moral cât şi consecinţele determinate de nerespectarea procedurilor legale de către autoritatea publică sesizată, asupra intimatei.
Având în vedere toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 3265 din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2572/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2584/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
