ICCJ. Decizia nr. 2589/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2589/2010
Dosar nr. 1704/33/200.
Şedinţa publică din 18 mai 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată în contencios administrativ, reclamanţii N.V. şi N.M. au chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să transmită dosarul de despăgubiri unui evaluator autorizat în vederea stabilirii valorii de vânzare a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 60130 Cluj, nr.top 23586/S/XXIV, obligarea pârâtului să emită în favoarea reclamanţilor Decizia reprezentând titlu de despăgubire în echivalent pentru imobilul menţionat, raportat la valoarea stabilită de evaluator.
Motivându-şi cererea , reclamanţii au arătat că :
- au solicitat pârâtului, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, soluţionarea notificării nr. 482 din 13 februarie 2002, referitoare la imobilul menţionat;
- primarul municipiului Cluj-Napoca, prin Dispoziţia nr. 64921 din 28 iunie 2007, a propus acordarea de despăgubiri.
- Instituţia Prefectului Judeţului Cluj i-a informat pe reclamanţi că s-a înregistrat documentaţia corespunzătoare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la 08 iulie 2009 .
- prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit că analizarea dosarelor cu privire la verificările prevăzute de lege şi trimiterea către evaluator se face aleatoriu , pe baza unui program informatic, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi a Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005 .
- în opinia reclamanţilor, soluţionarea dosarelor în mod aleatoriu nu este întemeiată, necesară, legală şi proporţională cu scopul urmărit.
Prin sentinţa civilă nr. 511 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, obligând pârâtul, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să desemneze un evaluator autorizat pentru stabilirea despăgubirilor privind imobilul menţionat, după care să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent.
Prin aceeaşi sentinţă, pârâtul a fost obligat la 3800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa fondului a reţinut că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru etapa evaluării, astfel că solicitarea formulată se supune regulii generale, care prevede soluţionarea cererii în termen de 30 zile de la înregistrare. Instanţa a mai reţinut că metodele şi mijloacele de soluţionare a cererilor, prin introducerea elementului aleatoriu nu sunt adecvate şi necesare, iar introducerea de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a elementului aleatoriu, fără posibilitatea definirii cel puţin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate în privinţa soluţionării cererii , nu poate constitui o justificare pertinentă.
Nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privind emiterea titlului de despăgubire a fost considerată o încălcare a dreptului de creanţă al reclamanţilor.
Totodată, s-a apreciat că dreptul la soluţionarea în termen legal a unei cauze, statuat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, vizează nu numai procedura contencioasă, dar şi procedurile administrative. In acest sens, instanţa a apreciat că prin introducerea de către autoritatea administrativă a criteriului aleatoriu se depăşeşte termenul rezonabil la care face referire Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât, în mod greşit soluţia pronunţată vizează aspecte legate de stabilirea criteriului aleatoriu în privinţa ordinii de soluţionare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri, aferente imobilelor preluate abuziv.
Susţine recurentul că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape – etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor şi etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlu de despăgubire şi valorificarea acestui titlu în condiţiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007.
Cum dosarul intimaţilor-reclamanţi a parcurs primele două etape, urmând a fi analizat şi evaluat conform procedurii şi cu respectarea condiţiilor impuse prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 a Comisie Centrale, cu respectarea ordinii de înregistrare cât şi a criteriului aleatoriu, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că în cauză, ar exista un refuz din partea Comisie Centrale cu privire la soluţionarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil.
Precizează totodată recurentul că în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin HG nr. 1095/2005 legiuitorul a lăsat la aprecierea Comisie Centrale stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor, aceasta stabilind criteriul aleatoriu iar ulterior, soluţionarea acestora în ordinea înregistrării acestora, astfel că nu se poate reţine un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamanţilor, astfel cum este acesta definit de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Recurentul-pârât a criticat sentinţa atacată şi sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată susţinând că în cauză instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., la soluţionarea acestui capăt de cerere, solicitând respingerea acestuia sau în subsidiar, reducerea cheltuielilor în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Intimaţii N.V. şi N.M. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, susţinând că acesta nu este motivat în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, au apreciat-o ca fiind nefondată în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat, pentru următoarele considerente.
În mod corect, prima instanţă a apreciat că în soluţionarea cererii reclamanţilor de către autoritatea administrativă în procedura prevăzută de dispoziţiile cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu a fost respectat termenul rezonabil, a principiului celerităţii cât şi a celorlalte garanţii de ordin general prevăzute de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului .
Susţinerile recurentului cu privire la faptul că răspunsul formulat la petiţiile reclamanţilor reprezintă doar o procedură administrativă reglementată legal şi nu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii nu pot fi reţinute, fiind nefondate în raport cu durata excesivă a acestor proceduri, în condiţiile în care prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 au fost modificate şi completate prin dispoziţiile OUG nr. 81/2007 în vederea accelerării procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Apărarea recurentului în acest sens nu poate fi reţinută deoarece încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce include şi etapa administrativă a rezolvării unei cereri.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că dreptul reclamanţilor de soluţionare a cererilor privind acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un termen rezonabil nu a fost respectat precum şi faptul că în acest stadiu al procedurii administrative dispoziţiile legale nu le oferă un minimum de garanţii şi o protecţie efectivă cu privire la momentul materializării dreptului de a obţine repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de proprietate.
Nici criticile formulate de recurent cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată nu pot fi reţinute, fiind nefondate, instanţa de fond reţinând în mod corect că reclamantul datorează cheltuieli de judecată, în cauză fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Nu poate fi reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ. întrucât recurentul – pârât nu a recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare astfel cum impun aceste prevederi legale.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de pârât se priveşte ca nefondat şi va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 511 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2588/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2594/2010. Contencios → |
|---|
