ICCJ. Decizia nr. 2615/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2615/2010
Dosar nr. 1197/254/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 637 din 03 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate invocată în cauză şi a fost admisă excepţia de nelegalitate formulată de SC S.C. SRL în contradictoriu cu A.N.C.P.I. şi SC R.E.D. SRL, în sensul că a fost constatată nelegalitatea dispoziţiilor art. 103 alin (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul Directorului General al A.N.C.P.I. nr. 633/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de contencios administrativ, sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară a reţinut că excepţia inadmisibilităţii invocată de A.N.C.P.I. este neîntemeiată întrucât soluţionarea litigiului de fond depinde de legalitatea textului normativ atacat pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de contencios a reţinut că excepţia de nelegalitate a fost invocată în cadrul Dosarului nr. 1197/254/2009 al Judecătoriei Mangalia, având ca obiect plângerea reclamantei SC R.E.D. SRL Voluntari împotriva încheierii din 15 aprilie 2009 a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mangalia solicitându-se anularea în parte a acestei încheieri şi radierea intabulării dreptului de privilegiu antreprenor înscris în favoarea SC S.C. SRL Bucureşti.
Excepţia a fost invocată de SC S.C. SRL Bucureşti, motivat de faptul că dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Ordinul general al A.N.C.P.I. nr. 633/2006 ar fi nelegale, întrucât prin aceste dispoziţii criticate se adaugă la lege (Legea nr. 7/1996 şi art. 1734 pct. 4 C. civ.), textele de lege arătate neprevăzând necesitatea existenţei consimţământului expres al părţilor în vederea înscrierii privilegiului asupra imobilului.
Instanţa de contencios administrativ a reţinut că Ordinul nr. 633/2006 de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară este un act administrativ cu caracter normativ, care în mod obligatoriu trebuie emis în baza şi în executarea unor dispoziţii legale.
Instanţa a apreciat că în aplicarea şi în executarea legii, un act administrativ nu poate adăuga la lege prin instituirea unor obligaţii care schimbă scopul pentru care legiuitorul a adoptat norma legală.
Astfel, instanţa a reţinut că, prin dispoziţiile criticate ca fiind nelegale, autoritatea a impus părţilor prezentarea unui înscris, în original, care să cuprindă „consimţământul expres al părţilor în vederea înscrierii privilegiului asupra imobilului fără însă ca această obligaţie să rezulte din lege, în condiţiile în care dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 7/1996 cer numai înscrisul original prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere.
Instanţa de contencios administrativ a concluzionat că prin sintagma „consimţământul expres al părţilor” s-a îngrădit accesul părţii de a-şi înscrie dreptul prevăzut de lege, fiind condiţionat acest acces de existenţa consimţământului celeilalte părţi, căruia îi revine doar obligaţia corelativă de respectare a dreptului, cu tot ce derivă din aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC R.E.D. SRL criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenta a susţinut în esenţă că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1737 pct. 4 C. civ. care reglementează aspecte de ordin substanţial ale recunoaşterii privilegiului antreprenorului asupra imobilului care face obiectul lucrării luate în antrepriză, textul citat prevăzând că o notare a privilegiului se va face pe baza unui proces-verbal cu privire la lucrările care urmează a fi executate conform declaraţiei proprietarului.
Consideră recurentul că prin adoptarea Legii nr. 7/1996 nu a fost abrogată prevederea C. civ. care reglementează condiţiile de recunoaştere valabilă a privilegiului antreprenorului, întrucât noţiunea acestei legi a fost aceea de a stabili modalitatea în care devin opozabile terţilor acte şi fapte în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară, iar declaraţia care exprima consimţământul proprietarului înscris în cartea funciară, prevăzută de dispoziţiile art. 103 alin. (2) din Regulament este în concordanţă cu dispoziţiile art. 1737 C. civ.
Susţine recurentul că hotărârea recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legii şi prin prima normelor de tehnică legislativă prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 24/2000, respectiv dispoziţiile art. 75 şi 76 din acest act normativ, întrucât textul dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Regulament cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate, este emis în executarea legii şi se limitează cadrului legal stabilit potrivit dispoziţiilor art. 1737 C. civ. cât şi a Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 299, art. 304 pct. 9, 3041 C. proc. civ.
Intimatele-pârâte SC S.C. SRL precum şi A.N.C. au depus note scrise.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 75 şi art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai în baza şi executarea legilor, a hotărârilor şi a Ordonanţelor Guvernului, aceste acte trebuind să se limiteze strict cadrului stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.
În analizarea legalităţii unui astfel de act cu caracter normativ, emis în executarea unei legi, urmează a stabili dacă actul respectiv a fost emis în executarea legii şi s-a limitat la cadrul stabilit de legea în executarea căreia a fost emis, fără a conţine soluţii contrare prevederilor legii în baza căreia a fost emis.
Înalta Curte constată că, în analiza legalităţii dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Ordinul nr. 633/2006 prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în sensul că, adaugă nepermis la lege, schimbând scopul pentru care legiuitorul a adoptat norma legală de înscriere a privilegiului asupra imobilului.
Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru şi publicitate imobiliară”.
Art.103 din Regulament stabileşte că „Arhitecţii, antreprenori şi maiştri vor putea solicita în temeiul înscrisului constatator al raportului juridic, înscrierea privilegiului asupra imobilului , pentru garantarea achitării preţului lucrărilor ce le-a executat alin. (1).
Înscrisul original va preciza numărul cadastral al parcelei şi va cuprinde consimţământul expres al părţilor, în vederea înscrierii privilegiului asupra imobilului”alin. (2).
Analizând aceste prevederi din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, prin raportare la dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 7/1996 republicată, se constată că prin aceste dispoziţii sunt detaliate regulile de înscriere a privilegiului arhitecţilor, antreprenorilor şi maiştrilor, privilegiu legal instituit prin dispoziţiile art. 1737 pct. 4 C. civ. – în vederea garantării achitării preţului datorat, pentru lucrările executate.
În fapt, dispoziţiile alin. (2) al art. 103 din Regulament precizează conţinutul înscrisului original prevăzut de dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 7/1996, în cazul solicitării înscrierii privilegiului legal al arhitecţilor, antreprenorilor şi maiştrilor.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 privilegiile se înscriu şi capătă rang numai în condiţiile determinate de legea care le-a instituit – în speţă dispoziţiile art. 1737 pct. 4 C. civ., se constată că prevederile art. 103 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, nu adaugă la lege astfel cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond prin sentinţa atacată.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R.E.D. SRL împotriva sentinţei civile nr. 637 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (2) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2616/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2591/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
