ICCJ. Decizia nr. 2687/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2687/2010
Dosar nr. 926/64/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea formulată la Tribunalul Braşov, secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă, reclamantul G.O.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, constatarea nulităţii tuturor documentelor oficiale care au stat la baza organizării concursului desfăşurat în luna noiembrie 2006 de către Comisia Regională de Concurs Târgu Mureş la solicitarea intimatului Ministerul Sănătăţii Publice Bucureşti, în scopul ocupării funcţiei de salariat cu funcţie de conducere persoană fizică, din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, având denumirea asimilată de „manager".
În subsidiar, a solicitat anularea rezultatului concursului desfăşurat în luna noiembrie 2006 de către Comisia Regională de Concurs Târgu Mureş la solicitarea intimatului Ministerul Sănătăţii Publice Bucureşti, în scopul ocupării funcţiei susmenţionate.
La data de 07 mai 2007, reclamantul a solicitat repunerea acestuia în situaţia anterioară apariţiei litigiului, respectiv în funcţia de conducător şi reprezentant legal al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov; obligarea intimatului la plata unei despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate şi reactualizate, la care să se adauge celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat cu funcţia de conducere pusă în discuţie, despăgubire care să fie stabilită de către instanţă; obligarea intimatului la plata de daune morale de 1 RON.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a ocupat legal, în baza unui contract de muncă, funcţia de director general, contractul fiind declarat valabil şi este în vigoare printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Braşov.
A mai precizat reclamantul că nu se poate invoca legal argumentul că denumirea funcţiei pentru care se organizează concursul este în prezent Manager al spitalului şi nu Director general al spitalului, atâta timp cât conform prevederilor art. 249 din Legea nr. 53/2004 (C. muncii), denumirea de manager este doar o denumire asimilată a funcţiei de Director general, explicit precizată în lege pentru salariaţii cu funcţie de conducere.
În cauză, reclamantul a făcut dovada formulării plângerii prealabile, cu copia contestaţiei formulate la 12 noiembrie 2006, către Comisia Regională de Concurs Târgu Mureş, cu copia tichetului de recomandare cu confirmare de primire şi cu copia Notei de inventar a actelor ataşate la contestaţie.
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 162/ F/ CA/ 2007, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul G.O.D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii Publice, Comisia Regională de Concurs Târgu Mureş şi Comisia Centrală de Concurs Bucureşti şi a anulat în parte Ordinul nr. 1212 din 05 octombrie 2006 emis de Ministrul Sănătăţii Publice, precum şi actele subsecvente emise de pârâţi pentru ocuparea acestei funcţii. A obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice să plătească reclamantului, despăgubiri civile reprezentând salariile indexate, majorate, reactualizate stabilite prin contractul de administrare valabil şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitatea sa de salariat cu funcţie de conducere, drepturi calculate începând cu 01 iunie 2006 -30 noiembrie 2006 şi respectiv 01 decembrie 2006 şi până la data pronunţării sentinţei, 12 decembrie 2007. A respins despăgubirile solicitate pe perioada cuprinsă între data pronunţării – 12 decembrie 2007şi până la 31 mai 2008.
A respins cererea de daune morale solicitate de reclamant prin precizarea de acţiune.
Pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, a promovat recurs împotriva acestei sentinţe criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie,iar prin Decizia nr. 1909 din data de 14 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza-spre rejudecarea la aceeaşi instanţă.
Înalta Curte, a reţinut, în esenţă, următoarele:
dezbaterile, în complet format din doi judecători au avut loc în şedinţa publică din 05 noiembrie 2007 când în temeiul art. 146 C. proc. civ. raportat la art. 260 alin. (1) din acelaşi cod s-a amânat pronunţarea la data de 17 noiembrie 2007.
Instanţa de recurs a constat că nu s-au respectat dispoziţiile art. 257 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. în sensul motivării părerilor divergente ale judecătorilor.
Necesitatea motivării în scris a părerilor divergente, atunci când divergenta nu se judecă în ziua în care s-a ivit, fiind reglementată de art. 257 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că dezbaterile sunt reluate asupra punctelor de divergenţă, fiecare dinte judecători poate reveni asupra părerilor sale, completul care a judecat înainte de ivirea ei, format din doi judecători, va continua judecarea pricinii şi numai dacă divergenţa ivită este în legătură cu situaţia în întregul ei, cauza va fi soluţionată în fond de completul de divergenţă format din trei judecători.
În fond după casare, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 134/F, din 02 noiembrie 2009, a admis în parte acţiunea reclamantului G.O.D. formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, în sensul că a anulat în parte Ordinul nr. 1212 din 05 octombrie 2006 emis de Ministrul sănătăţii Publice, a anulat Ordinul nr. 1449 din 13 decembrie 2006 al Ministerului Sănătăţii Publice, de numire în funcţia de manager pe o perioadă de trei ani la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov; a anulat contractul de management încheiat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov; a obligat pârâtul la plata către reclamant la despăgubiri civile reprezentând salarii indexate, majorate, reactualizate, stabilite prin contractul de administrare valabil şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în calitatea sa de salariat cu funcţie de conducere, drepturi calculate pentru perioadele 01 decembrie 2006- 31 mai 2008; A respins restul pretenţiilor reclamantului pentru a se pronunţa astfel, instanţa , a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Ordinul ministrului sănătăţii prin care s-a dispus revocarea de drept a mandatului de director a fost declarat nelegal prin hotărâre judecătorească.
Astfel, instanţa a constat că Legea nr. 95 /2006 nu conţine nicio prevedere expresă pentru încetarea imediată de drept a contractelor preexistente pentru conducerea spitalelor publice. Mai mult a arătat instanţa, în cauză nu este vorba numai de un contract de director general valabil, dar şi de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
A mai reţinut instanţa că reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 06 noiembrie 2006, adresată pârâtului, parcurgând astfel procedura prealabilă la care nu a primit efectiv nici un răspuns.
Instanţa de fond a avut în vedere că prevederile din Ordinul Ministerul Sănătăţii Publice privind scoaterea la concurs a postului pentru Spitalul Clinic de Urgenţă Judeţean Braşov, cât şi actele Comisiilor privind selecţionarea candidatului pentru postul de manager la acest spital, Ordinul nr. 1449 din 03 decembrie 2006 al Ministrului Sănătăţii Publice, de numire în funcţie de manager pe o perioadă de trei ani la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, precum şi contractul de management la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, ordinul privind organizarea şi conducerea spitalului inclusiv anexele sunt nelegale precum şi Ordinul nr. 1212/2006.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, instanţa a arătat că în situaţia în care contractul este valabil pârâtul are obligaţia de a achita reclamantului drepturile salariale şi celelalte drepturi cuvenite, reclamantul neputând să-şi exercite atribuţiile specifice funcţiei de conducere ,dar nu mai târziu de data expirării mandatului de director general.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, Curtea de Apel a apreciat că, deşi acestea nu au fost cuantificate, se cuvin reclamantului, aşa cum s-a precizat în acţiune.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, s-a constatat că nu le-a susţinut pe întreg parcursul judecăţii de fond, sens în care le-a respins ca atare.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, pârâtul Ministerul Sănătăţii invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs s-a arătat că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare.
Au fost aduse critici şi asupra fondului soluţiei.
Referitor la modul de soluţionare a excepţiilor s-a arătat că judecătorul fondului a considerat că acestea au fost soluţionate prin încheierile din 09 iulie 2007 şi 05 noiembrie 2007, ori aceste încheieri s-au pronunţat în primul ciclu procesual, şi întrucât hotărârea a fost casată, încheierile premergătoare sunt supuse aceluiaşi regim juridic.
Înalta Curte, examinând recursul îl găseşte fondat, pentru următoarele motive:
Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii Publice a invocat prin Întâmpinare excepţia lipsei procedurii prealabile.
În primul ciclu procesual această excepţie a fost pusă în dezbaterea părţilor în Şedinţa publică din 02 iulie 2007, pronunţarea fiind făcută în şedinţa din 09 iulie 2007, în sensul respingerii excepţiei lipsei procedurii prealabile.
Prin sentinţa nr. 162/F/CA/2007 s-a soluţionat pe fond cauza, însă această sentinţă a fost casată de instanţa de control judiciar.
Ca urmare, în baza art. 315 C. proc. civ., după casare instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Astfel fiind, trebuia să fie soluţionate excepţiile ridicate prin întâmpinare de pârât.
Soluţia care a fost dată asupra excepţiei lipsei procedurii prealabile, în primul ciclu procesual este lipsită de efecte, judecătorul fondului, după casare, având obligaţia legală de a se pronunţa asupra excepţiilor.
Neprocedând în acest mod, prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală.
Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 care reglementează recursul în materia contenciosului administrativ, instanţa de recurs poate casa cauza cu trimitere numai în caz de nepronunţare asupra fondului, nu şi în caz de nesoluţionare a excepţiilor, pe care le va soluţiona ea însăşi.
În baza art. 137 C. proc. civ., urmează că Înalta Curte să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor invocate care fac inutilă cercetarea fondului, fiind analizată cu prioritate excepţia lipsei procedurii prealabile.
Excepţia lipsei procedurii prealabile face parte din categoria excepţiilor de fond, adică a acelor excepţii care privesc lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, având efect peremptoriu.
Obiectul principal al acţiunii îl constituie anularea a două acte administrative de autoritate, respectiv anularea Ordinul nr. 1212/2006 emis de Ministerul Sănătăţii Publice şi a Ordinului nr. 1449/2006 emis de acelaşi pârât.
În speţă, reclamantul nu a formulat plângere prealabilă cu privire la actele a căror anulare a solicitat-o.
În cadrul Dosarului nr. 3683/64/2006, se află o cerere redactată la 07 iunie 2006 prin care reclamantul-intimat solicita executarea sentinţei pronunţate de instanţa de litigii de muncă.
Ordinele a căror anulare s-a solicitat în prezentul litigiu au fost emise la 05 octombrie 2006 şi respectiv 13 decembrie 2006, deci cu mult după data formulării cererii care s-a apreciat că ar reprezenta plângerea prealabilă.
Contestaţia aflată Dosar nr. 368/64/2007 se referă la sistarea organizării concursului şi nicidecum la revocarea Ordinului nr. 1212/2006, iar pentru Ordinul nr. 1449/2009 nu există cerere de revocare a acestuia.
Îndeplinirea procedurii prealabile în materia contenciosului administrativ, constituie o condiţie de exercitare a acţiunii, respectiv o regulă specială de procedură, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu inadmisibilitatea acţiunii.
Procedura prealabilă este reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că legiuitorul a prevăzut ca înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes al său recunoscut de lege printr-un act administrativ unilateral individual sau normativ trebuie să solicite autorităţii emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia.
În cauză, nu s-a îndeplinit această cerinţă legală imperativă, astfel că lipseşte una dintre condiţiile referitoare la exercitarea dreptului la acţiune, sancţionată cu inadmisibilitatea acţiunii.
Întrucât această excepţie are caracter peremptoriu, nu se vor mai analiza celelalte excepţii invocate şi nici fondul litigiului.
Din considerentele prezentei decizii rezultă că motivul de recurs privind excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va respinge acţiunea reclamantului ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 134/F din 02 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2686/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2712/2010. Contencios → |
|---|
