ICCJ. Decizia nr. 2732/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2732/2010
Dosar nr. 1082/35/200.
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.D. SRL Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, să se dispună suspendarea executării actelor administrative, respectiv a Raportului de inspecţie fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 24666 din 15 octombrie 2008 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 24667 din 15 octombrie 2008, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că suma la plata căreia a fost obligată este eronată şi că indisponibilizarea acestei sume ar conduce la blocarea completă a activităţii comerciale, ceea ce în condiţiile de criză ar avea ca rezultat încetarea totală a activităţii.
Pe de altă parte, a mai susţinut reclamanta, creanţa stabilită prin actele administrative atacate nu este certă, lichidă şi exigibilă, iar faptul că actele contestate sunt considerate titluri executorii pune Statul într-o poziţie de avantaj faţă de alţi creditori.
Nu se poate discuta despre obligaţii cu caracter definitiv, a mai arătat reclamanta, decât în momentul în care acestea sunt cenzurate de instanţă, până la acel moment creanţa stabilită în mod unilateral având un caracter provizoriu, lipsit de certitudine.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 226/CA/2009 - PI din 23 noiembrie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta SC R.D. SRL Oradea şi a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 24666 din 15 octombrie 2008 şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 24667 din 15 octombrie 2008, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi iminenţa pagubei, pentru a se dispune suspendarea executării actelor contestate.
Astfel, condiţia cazului bine justificat, ce implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, este îndeplinită în situaţia în care reclamanta contestă obligaţiile fiscale impuse, invocând împrejurarea că produsele societăţii supuse controlului inspectorilor Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale sunt băuturi intermediare în conformitate cu prevederile art. 172 Cod Fiscal, iar nu băuturi spirtoase cum au fost calificate de inspectori.
De asemenea, valoarea obligaţiilor de plată stabilite în sarcina societăţii reprezintă un motiv suficient pentru a aprecia asupra prejudiciului cert suferit de reclamantă prin indisponibilizarea acestor sume băneşti considerabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), solicitând, în principal, modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată faţă de această autoritate pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar, în sensul respingerii cererii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului s-s susţinut în esenţă că, în raport cu prevederile art. 1 şi art. 2 din HG nr. 109/2009, art. 1 din HG nr. 110/2009, art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. a), b), c), j) din Legea nr. 554/2004 şi în condiţiile în care cele trei acte administrative ce formează obiectul cererii de chemare în judecată au fost emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, se impunea a se constata lipsa calităţii procesuale pasive a autorităţii recurente, o atare calitate putând avea în cauză doar Autoritatea Naţională a Vămilor, organizată ca instituţie publică cu personalitate juridică.
A fost invocată şi excepţia inadmisibilităţii cererii pentru nerespectarea prevederilor art. 205-218 din OG nr. 92/2003 care stabilesc o procedură administrativă obligatorie în ceea ce priveşte contestarea actelor administrative fiscale, actul administrativ ce poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ fiind numai Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât simplele afirmaţii ale reclamantei, neurmate de dovedirea unor situaţii care să probeze existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, nu sunt de natură să conducă la suspendarea executării actelor contestate, aşa cum în mod constant a statuat şi instanţa supremă.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, pentru argumentele ce succed.
Sesizând instanţa de contencios administrativ, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 24665 din 15 octombrie 2008, a dispoziţiei nr. 24666 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere nr. 24667 din aceeaşi dată privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, precum şi suspendarea executării acestor acte până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin cererea precizatoare depusă ulterior la dosar s-a procedat la extinderea cadrului procesual prin chemarea în judecată în calitate de pârâtă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, solicitându-se şi anularea Deciziei nr. 105 din 31 martie 2009 pronunţată asupra contestaţiei în procedura administrativă, obiectul cererii de suspendare ce a fost soluţionată prin hotărârea atacată rămânând însă nemodificat.
Or, în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ o autoritate publică poate avea calitatea de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actelor contestate sau nu a soluţionat în termenul legal, ori a refuzat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.
Autoritatea publică este definitivă de art. 2 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 554/2004 ca fiind orice organ al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.
În materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice astfel definite, ci capacitatea ei de drept administrativ, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, pentru organizarea executării legii sau executarea în concret a acesteia.
Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă autorităţii publice capacitatea de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu are personalitate juridică şi deci capacitate juridică în sensul civil al noţiunii.
Cum, în speţă, au format obiectul cererii de suspendare a executării numai cele trei acte emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj indicate ca atare şi în dispozitivul încheierii atacate, se impunea ca respectiva cerere să fie soluţionată numai în contradictoriu cu emitentul lor şi a se constata că, sub acest aspect, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are calitate procesuală pasivă.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3), corelat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recursul va fi admis, cu consecinţa modificării, în parte, a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare faţă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
In raport cu soluţia astfel adoptată şi în condiţiile în care calea de atac a recursului nu a fost exercitată şi de către emitentul actelor în discuţie, celelalte critici ale recurentei circumscrise fondului cauzei şi pretinsa incidenţă a excepţiei inadmisibilităţii cererii nu pot fi examinate de instanţa de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii nr. 226 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte încheierea atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC R.D. SRL Oradea faţă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2727/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2737/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
