ICCJ. Decizia nr. 2727/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2727/2010
Dosar nr. 10345/2/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea de contencios administrativ, la data de 04 noiembrie 2009, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., suspendarea Ordinului nr. 2375/2009 şi suspendarea efectelor concursului pentru funcţia de director coordonator adjunct al D.A.D.R.G. – C.I.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că eliberarea sa din funcţie s-a făcut din considerente pur politice fără a exista o reorganizare reală a instituţiei şi fără a se respecta forţa obligatorie a contractului precum şi cu încălcarea legislaţiei muncii.
A mai susţinut că organizarea unui concurs pentru postul său este nelegală, această nelegalitate decurgând din nelegalitatea ordinului prin care i s-a comunicat preavizul.
Pârâtul M.A.P.D.R. a formulat întâmpinare invocând lipsa de obiect cu privire la primul capăt de cerere.
Cu privire la această excepţie, s-a arătat că doar actele cu executare succesivă pot fi suspendate, or; în speţă, actul şi-a produs în mod definitiv consecinţele.
De asemenea, pârâtul a invocat lipsa de obiect şi cu privire la cel deal doilea capăt de cerere deoarece termenul de organizare al concursului a expirat, concursul fiind deja organizat.
Pe fond, intimatul a invocat faptul că reclamantul a fost numit în funcţie în baza OUG nr. 37/2009, exercitându-şi funcţia în baza contractului de management nr. 104 din 28 mai 2009.
Or, OUG nr. 37/2009 a fost abrogată de OUG nr. 105/2009 şi totodată a fost declaratăneconstituţională.
În aceste condiţii, contractul încheiat cu reclamantul a fost desfiinţat în baza art. IV alin. (1) şi (4) şi art. V din OUG nr. 105/2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3922 din 17 noiembrie 2009, a respins excepţia lipsei de obiect; a admis acţiunea formulată de reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2375/2009 şi a efectelor concursului pentru funcţia de director coordonator adjunct al D.A.D.R.G., compartimentul inspecţie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţiile invocate, Curtea a constatat că excepţia lipsei de obiect este neîntemeiată, întrucât suspendarea se referă nu doar la situaţia în care un act produce efecte succesive ci şi la situaţia în care consecinţele unui act se întind în timp pe o durată nedeterminată.
Cât priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, s-a apreciat că nu prezintă relevanţă faptul că a fost deja organizat concursul, întrucât cererea se referă la suspendarea consecinţelor care decurg din acest concurs, respectiv numirea unei alte persoane într-o funcţie similară cu cea deţinută de reclamant.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, concluzionând că acţiunea este întemeiată.
Condiţia cazul bine justificat definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", este îndeplinită, având în vedere că reorganizarea instituţiei, prin desfiinţarea postului, are după toate aparenţele un caracter pur formal şi nu se poate vorbi de o reală organizare a instituţiei prin OUG nr. 105/2009, întrucât prin aceasta se modifică doar terminologia şi aspecte neesenţiale ale funcţiilor de conducere, scopul fiind, cel puţin în aparenţă, acela de a permite o nouă triere a organelor de conducere din cadrul instituţiilor publice.
Cât priveşte paguba iminentă, aceasta se referă la prejudiciul pe care reclamantul îl suferă prin pierderea funcţiei deţinute, prejudiciul care are atât o componentă materială (drepturile de natură patrimonială ce decurgeau din contractul de management), cât şi o componentă morală referitoare la demnitatea reclamantului care a fost demis dintr-o funcţie publică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R., solicitând modificarea ei în totalitate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2375/2009, în principal ca fiind lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut în principal, că soluţia adoptată de judecătorul fondului asupra excepţiei lipsei de obiect a cererii este greşită, întrucât legiuitorul a fixat, prin art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, limitele şi efectele suspendării, rezultând din aceste prevederi legale că instituţia suspendării vizează doar actele cu executare succesivă, nu şi pe cele cu executare dintr-o dată, cum este cazul în speţă, actul de eliberare din funcţie ajungând la termen anterior pronunţării hotărârii şi chiar introducerii acţiunii.
De asemenea, susţine recurentul, întrucât concursul organizat în aplicarea OUG nr. 105/2009 s-a desfăşurat în perioada 19 - 27 octombrie 2009, pronunţarea unei soluţii de admitere a pretenţiei privind suspendarea efectelor acestuia nu se mai justifică, hotărârea fiind lipsită de finalitate.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că cererea de suspendare nu este întemeiată, nefiind îndeplinită condiţia pagubei iminente impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu suferă un prejudiciu material ireparabil, în ipoteza anulării actului acesta urmând să fie repus pe postul ocupat anterior, cu plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit în mod nelegal.
În opinia recurentului, comportă discuţii juridice chiar şi condiţia aparenţei de nelegalitate a actului, concluzionându-se că nici aceasta nu este îndeplinită în speţă, întrucât orice nulitate implică cercetarea actului prin raportare la dispoziţiile legale în temeiul cărora a fost emis, iar OUG nr. 105/2009 nu a fost declarată neconstituţională aşa încât să constituie o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului subsecvent.
Examinând actele dosarului, hotărâreaatacată şi motivul de nelegalitate invocat de recurent, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce succed.
1. Prin Ordinul nr. 2375/2009, comunicat reclamantului la data de 23 octombrie 2009, acestuia i-a fost acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 12 octombrie 2009, cu consecinţa încetării aplicabilităţii Ordinului nr. 1441/2009 şi a contractului de management din aceeaşi dată, la expirarea perioadei de preaviz.
La data de 28 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea ordinului menţionat, cu consecinţa repunerii sale în situaţia anterioară emiterii acestuia, precum şi anularea concursului pentru ocuparea postului deţinut, iar la data de 4 noiembrie 2009 a solicitat instanţei competente acordarea măsurii de protecţie provizorie a suspendării executării actului contestat şi a efectelor respectivului concurs, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin plângerea prealabilă formulată, pe lângă alte motive de nelegalitate a ordinului contestat, reclamantul a menţionat şi faptul că se află în incapacitate temporară de muncă, începând cu data de 12 octombrie 2009, situaţie comunicată către D.A.D.R.G. la aceeaşi dată.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
În raport cu aceste prevederi legale, care reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanţa de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile administrative (recursul graţios şi recursul ierarhic), precum şi cu situaţia de fapt anterior redată, excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare a fost corect soluţionată, concluzia primei instanţe în sensul că această instituţie este aplicabilă şi în privinţa actelor administrative ale căror consecinţe se întind în timp pe o perioadă nedeterminată fiind întrutotul justificată.
Susţinerile contrare ale recurentului nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin reglementarea instituţiei suspendării executării, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecinţa afectării dreptului unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri de protecţie provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept al administraţiei.
Nejustificate sunt şi susţinerile recurentului cu privire la lipsa de finalitate a hotărârii, în condiţiile în care nu s-a dispus suspendarea organizării concursului, ulterior termenului stabilit pentru desfăşurarea acestuia, ci doar a efectelor sale, constând în numirea unei alte persoane într-o funcţie similară cu cea deţinută de reclamant.
2. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În speţă, contrar susţinerilor recurentului, prevederile OUG nr. 105/2009, care au preluat soluţiile juridice cuprinse în OUG nr. 37/2009, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională reţinând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice şi a actului de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcţionari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate.
Or, această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant şi reţinute de prima instanţă, astfel încât susţinerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat nu pot fi primite.
Nejustificate sunt şi susţinerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, întrucât prin desfiinţarea funcţiei publice de conducere se produce un prejudiciu material şi previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarului public eliberat din funcţie, precum şi o posibilă perturbare gravă a funcţionării respectivului serviciu public.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 3922 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2705/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2732/2010. Contencios → |
|---|
