ICCJ. Decizia nr. 2737/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2737/2010
Dosar nr. 1140/59/2009
Şedinţa publică de 25 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data 14 octombrie 2009 sub nr. 1140/59/2009, reclamantul D.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. Bucureşti a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 70.099/2009 emis de pârâtă.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 70099/2009 emis de A.N.S.V.S.A., a fost eliberat din funcţia de director coordonator la D.S.V.S.A. Caraş-Severin, iar potrivit art. 2 din Contractul de Management nr. 23 din 25 mai 2009 încheiat cu A.N.S.V.S.A., contractul de management a fost considerat ca încetat.
Împotriva Ordinului nr. 70099/2009 a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat organului emitent, în speţă A.N.S.V.S.A., revocarea ordinului, astfel că a îndeplinit condiţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora „după sesizarea autorităţii publice poate să ceară instanţei competente suspendarea executării."
A mai arătat reclamantul că sunt îndeplinite şi condiţiile existenţei cazului bine justificat şi a pagubei iminente având în vedere, pe de o parte, existenţa unei îndoieli puternice şi evidente asupra prezumţiei de legalitate a Ordinului atacat, deoarece nu îndeplineşte cerinţa motivării, a fost emis fără cercetarea disciplinară prealabilă şi la o dată la care se afla în concediu medical, iar pe de altă parte, faptul că prin emiterea Ordinului atacat se produce o pagubă iminentă constând atât în prejudiciul material deosebit de grav, având în vedere că funcţia deţinută este singura sursă de venit pentru acesta şi pentru familia sa, cât şi în perturbarea gravă a activităţii autorităţii publice.
Pârâta A.N.S.V.S.A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în principal, ca prematur introdusă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Pârâta a arătat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că sesizarea autorităţii publice emitente sau a autorităţii ierarhic superioare este o etapă prealabilă obligatorie sesizării instanţei de contencios administrativ, acţiunea neputând fi exercitată decât după efectuarea procedurii prealabile şi primirea unui răspuns din partea autorităţii publice emitente, respectiv după expirarea termenului de răspuns.
Prin urmare, termenul de sesizare a instanţei de contencios administrativ va începe să curgă din momentul primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau din momentul expirării termenului de răspuns. Or, contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 70099/2009 a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, la data de 14 octombrie 2009, iar plângerea prealabilă a fost formulată de către contestator la aceeaşi dată, fiind înregistrată la Registratura A.N.S.V.S.A. sub nr. 13498 din 14 octombrie 2009.
Faţă de aceste considerente, pârâta a solicitat respingerea ca prematur introdusă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii, arătând că cele două condiţii (a cazului bine justificat şi a pagubei iminente) trebuie îndeplinite cumulativ, reclamantul nedovedind nici cazul bine justificat şi nici paguba iminentă, împrejurări care ar justifica suspendarea actului administrativ.
A mai arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit. a) din contractul de management, angajatorul are dreptul să analizeze periodic modul de îndeplinire a obligaţiilor pe care şi le-a asumat directorul coordonator prin contract şi să adopte măsuri de recompensare sau sancţionare a acestuia, conform legii, având dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator a atribuţiilor din fişa postului, precum şi dreptul de a aplica sancţiuni conform prevederilor legale. Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 365 din 12 noiembrie 2009,a respins excepţia prematurităţii cererii de suspendare a executării, a admis cererea formulată de reclamantul D.A. şi a suspendat executarea Ordinului nr. 70099/2009 emis de A.N.S.V.S.A. Bucureşti, obligând pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1010,3 lei reprezentând onorariu avocat (1000 lei), taxă judiciară de timbru (10 lei) şi timbru judiciar (0,3 lei).
Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii invocată de către pârâtă, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât scopul avut în vedere de legiuitor la instituirea cazurilor de suspendare a executării actului administrativ atacat confirmă necesitatea pronunţării de urgenţă şi cu precădere asupra cererii de suspendare, fără a fi necesar a se cunoaşte punctul de vedere asupra plângerii prealabile, aceasta vizând de altfel însuşi actul atacat, iar nu suspendarea acestuia.
Pe fondul cererii de suspendare prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
Astfel, reclamantul a sesizat autoritatea cu plângerea prealabilă, aceasta fiind înregistrată la Registratura A.N.S.V.S.A. sub nr. 13498 din 14 octombrie 2009, aşa cum însăşi această parte a susţinut prin întâmpinare, şi aşa cum rezultă din documentul depus la dosar.
În ceea ce priveşte celelalte două condiţii s-a reţinut că, potrivit art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, prin „cazuri bine justificate" se înţeleg împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ iar prin, pagubă iminentă" se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Fără a prejudicia fondul pricinii, s-a constatat că atât evaluarea cât şi emiterea Ordinului nr. 70099/2009 a avut loc la aceeaşi dată, împrejurare care ridică semne de îndoială cu privire la posibilitatea reală a reclamantului de a contesta evaluarea şi de a se apăra în privinţa acuzelor care i s-au adus.
În aprecierea aparenţei de nelegalitate s-a mai avut în vedere şi faptul că măsura revocării şi încetării contractului de management a fost dispusă la o dată la care reclamantul se afla în concediu medical, aşa cum rezultă din certificatul depus la dosar.
În ceea ce priveşte prejudiciul material, prima instanţă a reţinut că acesta este previzibil, în condiţiile în care reclamantul nu a beneficiat de un preaviz şi a avut reprezentarea certitudinii veniturilor sale în cadrul mandatului de 4 ani prevăzut în contractul de management.
Împotrivaacestei hotărâri a declarat recurs A.N.S.V.S.A., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 70099/2009.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi, în acelaşi timp, incomplet motivată sub aspectul respingerii excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată ce a fost invocată în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În opinia recurentei, în speţă, era obligatorie parcurgerea etapei procedurii prealabile, acţiunea neputând fi exercitată decât după efectuarea acesteia şi primirea unui răspuns din partea autorităţii publice emitente, iar sub aspectul fondului cauzei s-a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat.
În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere faptul că la evaluarea generată de sesizarea existenţei unor disfuncţionalităţi în activitatea direcţiilor sanitare veterinare judeţene, reclamantul a primit calificativul „necorespunzător", autoritatea publică nu a fost înştiinţată despre intervenirea cazului de incapacitate temporară de muncă, anterior emiterii ordinului în cauză, neputând fi vorba nici de existenţa unei pagube grave, dificil de reparat, în sensul instrumentelor juridice europene, întrucât în situaţia anulării actului se va dispune repunerea reclamantului în situaţia anterioară, cu acordarea retroactivă a drepturilor salariale.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Acest text de lege reglementează, aşadar, un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanţa de judecată pe parcursul etapei procedurii prealabile administrative (recursul graţios sau recursul ierarhic), excepţia prematurităţii cererii de suspendare invocată de pârâta-recurentă, în raport cu prevederile art. 7 din aceeaşi lege, fiind corect soluţionată de judecătorul fondului.
Suspendarea executării actului în discuţie a fost dispusă în condiţiile art. 14 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond, hotărârea atacată fiind executorie de drept, chiar şi în condiţiile în care a fost atacată cu recurs.
La acest termen de judecată s-a depus la dosar Încheierea nr. 19 din 18 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1348/59/2009, prin care s-a luat act de renunţarea de către reclamant la judecarea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea Ordinului nr. 70099/2009.
În aceste condiţii, constatând că efectele măsurii de protecţie provizorie a suspendării executării respectivului ordin au încetat, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A., fără a mai fi necesară într-o atare situaţie examinarea celorlalte critici aduse hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinţei nr. 365 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2732/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2750/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
