ICCJ. Decizia nr. 2733/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2733/2010
Dosar nr. 377/45/200.
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.L.B. SRL prin administrator a chemat în judecată Agenţia Domeniilor Statului pentru a se dispune obligarea acesteia din urmă la concesionarea suprafeţei de teren de 3412,14 mp situată în Iaşi.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este proprietara activului compus din C.C., beci şi rampă auto, obţinut de la SC A.I.B. SA conform deciziei civilă nr. 1343 din 15 septembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi definitivă şi irevocabilă şi că solicitarea concesiunii a avut temei art. 211 şi urm. din Legea nr. 268/2001 dar în mod greşit pârâta a refuzat să demareze procedura de concesionare deşi a fost înaintată toată documentaţia care justifică dreptul său.
Prin cererea completatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 300 lei/zi întârziere de la data admiterii acţiunii şi până la data executării efective.
Prin întâmpinare pârâta a susţinut că instanţa competentă să soluţioneze cererea este Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, apreciind că actul ce se pretinde a fi încheiat este asimilat contractelor încheiate de autorităţi publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, natura cauzei fiind comercială.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că potrivit legislaţiei în vigoare se pot încheia contracte de concesiune prin atribuire directă care au ca obiect exploatarea de teren agricol.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 172/CA din 7 octombrie 2009 a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi.
A admis acţiunea formulată de SC C.L.B. SRL în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului.
A obligat pârâta să concesioneze reclamantei suprafaţa de 3412,14 mp teren situat în Iaşi şi să plătească acestora daune cominatorii de 300 lei/zi întârziere de la data pronunţării sentinţei şi până la data executării efective.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Cât priveşte necompetenţa Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ, prima instanţă a reţinut că această excepţie este neîntemeiată, întrucât natura actului ce se pretinde a fi atacat nu are caracteristici de comercialitate ci se subscrie dispoziţiilor art. 2 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în sensul că „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică".
Mai mult, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 268/2001 se defineşte Agenţia Domeniilor Statului ca „instituţie de interes public, cu personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial" şi ca atare în considerarea caracterului pârâtei de autoritate publică şi a naturii actului ce se solicită a fi încheiat Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel este competentă să soluţioneze cauza.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că cererea este întemeiată, întrucât reclamanta este o societate care a cumpărat active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă şi având în vedere dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 268 /2001 potrivit cărora „terenurile cu destinaţie agricolă care nu fac parte din capitalul general al SC C.L.B. SRL vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au comparat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta Agenţia Domeniilor Statului, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC C.L.B. SRL, ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, că legislaţia existentă la momentul depunerii cererii nu permitea concesionarea, prin atribuire directă, către proprietarii de active a terenurilor neagricole categoria curţi-construcţii. Prin urmare, arată recurenta, solicitarea reclamantei SC C.L.B. SRL de a i se concesiona, prin atribuire directă, terenul în suprafaţă de 3412,14 mp situat în Iaşi, din categoria curţi - construcţii, nu îşi găsea temei în cadrul legislativ de la acea dată. Recurenta a mai arătat că instanţa de fond a nesocotit flagrant faptul că refuzul Agenţiei Domeniilor Statului de a încheia respectivul contract, era fundamentat legal, în considerarea normelor legale incidente (Legea nr. 249/2003, HG nr. 354/2005 şi Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 804/2005), fiind evident că se pot încheia contracte de concesiune, prin atribuire directă, care au obiect exploatarea de teren agricol numai cu proprietarii plantaţiilor de orice fel, cât şi a capacităţilor de producţie din zootehnie. De asemenea, a precizat recurenta, se poate concesiona, prin atribuire directă, teren neproductiv cu destinaţie agricolă, reprezentând drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă şi platforme care servesc nevoilor producţiei agricole, iar pentru alte tipuri de active, precum este cel deţinut de reclamantă, se poate concesiona doar teren cu destinaţie agricolă care este neproductiv.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, precum şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.L.B. SRL, cu sediul în Iaşi, şi a obligat pârâta Administraţia Domeniilor Statului să-i concesioneze suprafaţa de 3412, 14 mp, teren situat în Iaşi, reţinând că baza legală a cererii reclamantei o constituie prevederile art. 211 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului, cu destinaţie agricolă.
Textul legal precitat are următorul conţinut: „Terenurile cu destinaţie agricolă, care nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale, prevăzute la art. 1 şi art. 2 alin. (1), vor fi atribuite direct spre concesionare investitorilor care au cumpărat acţiuni sau active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinaţie agricolă."
Având ca reper acest text de lege, constată Înalta Curte, rezultă cu puterea evidenţei că fac obiect al concesionării directe exclusiv terenurile cu destinaţie agricolă, or conform probelor administrate în cauză terenul în discuţie nu este unul cu destinaţie agricolă. Aşa cum rezultă din înscrisul de la fila 21 dosar de fond, aspect necontestat de nici una din părţile litigiului, pe respectiva suprafaţă de teren sunt amplasate următoarele construcţii: cantină restaurant, beci, parcare betonată, cale de acces auto şi pietonală betonate, rampă auto, gradină de vară, spaţiu verde, spaţiu de depozitare.
Prin urmare, în discuţie nefiind un teren cu destinaţie agricolă, prevederile art. 211 din Legea nr. 268/2001 nu sunt incidente în speţă, astfel că nu puteau constitui temei legal pentru admiterea acţiunii reclamantei, cum greşit a apreciat prima instanţă.
Faţă de cele ce preced, rezultă că hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, astfel că va fi admis recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi va fi modificată hotărârea atacată, în sensul că va fi respinsă ca nefondată acţiunea promovată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 172/CA din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC C.L.B. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2731/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2735/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
