ICCJ. Decizia nr. 2741/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2741/2010
Dosar nr. 813/1/2010
Şedinţa publică de 25 mai 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 946 din 25 septembrie 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de domnul judecător A.P.I. împotriva Hotărârii nr. 308 din 18 septembrie 2008 a Secţiei pentru judecători a CSM, reţinând, în esenţă, că în mod corect, prin Hotărârea nr. 37 din 8 septembrie 2008 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 5 octombrie 2008, a fost respinsă cererea domnului judecător de înscriere la concursul respectiv pentru neîndeplinirea condiţiei referitoare la vechimea minimă de 5 ani în funcţia de judecător, prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, şi de art. 5 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006.
În acest sens, s-a reţinut că, la data de 5 octombrie 2008, stabilită pentru desfăşurarea concursului, A.P.I., judecător la Judecătoria Constanţa, avea, potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2004, o vechime de 3 ani, 1 lună şi 23 de zile în funcţia de judecător (începând cu data de 12 august 2005).
S-a reţinut, totodată, că perioada în care A.P.I. a îndeplinit anterior funcţia de consilier juridic (15 februarie 1999-01 martie 2001 la Corpul Gardienilor Publici Călăraşi; 01 martie 2001-12 august 2005 la Prefectura Judeţului Călăraşi) nu poate fi avută în vedere la calculul vechimii minime prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, şi de art. 5 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006.
Împotriva Hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2009 a Plenului C.S.M. a declarat recurs A.P.I., în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2004, republicată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul faptului că în mod nelegal la calcularea vechimii necesare pentru participarea la concursul din 5 octombrie 2008 nu a fost luată în considerare şi vechimea în funcţia de consilier juridic, ceea ce constituie un act de discriminare a consilierilor juridic în raport cu avocaţii, fapt sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârile nr. 48/2007 şi nr. 461/2007.
Prin motivele de recurs, recurentul a arătat că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sunt discriminatorii şi contravin dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, republicată, ale Directivei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind egalitatea la locul de muncă şi ale art. 6 par. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum şi principiilor reţinute de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în cauza „Lawrie Blum vs. Land Baden Wurttemberg" nr. 66/85 din 3 iulie 1986, precum şi în cauza „Marshall vs. Southampton South-West Hampshire Area Health Authority (Marshall I)" nr. 152/84,1986 şi principiului nediscriminării consacrat în jurisprudenţa CEDO.
În dezvoltarea ulterioară a motivelor de recurs, recurentul a criticat hotărârea recurată şi sub următoarele aspecte:
- hotărârea a fost adoptată de Plenul CSM cu încălcarea dispoziţiilor procedurale referitoare la incompatibilitate şi abţinere (art. 24, art. 25, art. 27 pct. 7 C. proc. civ. precum şi a dreptului la un proces echitabil (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). întrucât judecătorii care au participat la pronunţarea Hotărârii nr. 308 din 18 septembrie2008 a Secţiei pentru judecători a CSM au participat şi la pronunţarea hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2008 adoptate de Plenul CSM în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva primei hotărâri;
- Faţă de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorilor, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile sale, întrucât se rezumă la constatarea faptului că nu au fost formulate noi motive de contestaţie faţă de cele învederate Secţiei pentru judecători;
Având în vedere că, potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se constituie în instanţă de judecată atunci când soluţionează contestaţiile formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de Secţiile CSM, recurentul a invocat nerespectarea următoarelor dispoziţii C. proc. civ.: art. 85 (pentru că a fost adoptată fără citarea petentului), art. 258 (pentru că nu a fost redactată minuta hotărârii şi pentru că hotărârea nu a fost pronunţată în şedinţă publică şi nu a fost consemnată într-un registru special), art. 261 pct. 8 teza a doua (pentru că nu este semnată de toţi magistraţii care au participat la şedinţa Plenului CSM), art. 264 (pentru că nu a fost redactată şi motivată de judecători);
Pentru aceste motive, recurentul a solicitat casarea Hotărârii nr. 946/2008 a Plenului CSM, desfiinţarea Hotărârii Secţiei pentru judecători nr. 308/2008 şi. rejudecând cauza în fond, Înalta Curte să îi admită cererea reţinând că şi vechimea de consilier juridic poate fi luată în calcul alături de cea de avocat şi magistrat pentru a participa la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie.
În esenţă, recurentul a susţinut că dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 instituie o situaţie de discriminare între avocaţi şi consilierii juridici. situaţie constatată de C.N.C.D. prin hotărârea nr. 48 din 24 ianuarie 2007 şi care contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, solicitând totodată să se dea eficienţă şi să fie aplicate direct în dreptul intern prevederile art. 21 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului potrivit cărora pot fi numiţi judecători şi juriştii având o competenţă recunoscută.
Prin încheierea din 18 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) şi art. 87 din Legea nr. 303/2004, invocată de recurent, reţinând, în esenţă, că recurentul tinde la completarea sau modificarea dispoziţiilor respective, excepţia fiind astfel inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi în considerarea Deciziilor nr. 410/2007 şi nr. 1123/2007 ale Curţii Constituţionale.
Recursul declarat de A.P.I. împotriva încheierii din 18 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 342 din 8 mai 2009 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea din 10 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea recurentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (l) din Legea nr. 303/2004, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi hotărârea ce formează obiectul cauzei, formulată la data de 1 aprilie 2009.
În cauză, au formulat cereri de intervenţie accesorie N.C., S.C., A.I., C.J. şi S.D., solicitând instanţei să admită recursul declarat de recurent şi să constate că şi vechimea de consilier juridic poate fi luată în calcul la stabilirea vechimii necesare participării la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie şi arătând că justifică un interes propriu, întrucât se află în aceeaşi situaţie cu recurentul, iar admiterea recursului le-ar folosi personal prin crearea unui precedent.
În motivarea cererilor de intervenţie, petenţii au arătat că admiterea recursului se justifică prin prisma principiului supremaţiei şi efectului direct al dreptului comunitar, întrucât neluarea în considerare a vechimii în funcţia de consilier juridic pentru participarea la concursul de promovare a judecătorilor contravine normelor europene cu privire la condiţiile de eligibilitate în funcţia de judecător european.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2010 a calificat cererile de intervenţie formulate de petenţii N.C., S.C., A.I., C.J. şi S.D. ca fiind în interes propriu şi le-a respins în principiu.
Prin Decizia nr. 191 din 20 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de A.P.I. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 946 din 25 septembrie 2008.
Pentru a hotărî astfel instanţa de recurs a hotărât următoarele:
Prin hotărârea recurată a fost respinsă cererea domnului judecător A.P.I. de înscriere la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 5 octombrie 2008, întrucât nu îndeplinea condiţia de vechime minimă de 5 ani în funcţia de judecător, prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Hotărârea Plenul CSM a fost fundamentată pe faptul că, la data concursului, domnul judecător A.P.I. avea o vechime în funcţia de judecător de 3 ani, 1 lună şi 23 de zile, iar, conform art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, perioada anterioară în care recurentul a îndeplinit funcţia de consilier juridic nu poate fi avută în vedere la calculul vechimii prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
Ca urmare a Deciziei nr. 785/2009 a Curţii Constituţionale, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009. prin împlinirea a 45 de zile de la data de 15 iunie 2009, când Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României.
Pe cale de consecinţă, începând cu această dată, condiţia de vechime impusă judecătorilor şi procurorilor pentru participarea la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare este reglementată de dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:
„Art. 44. - (1) Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:
a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat;
b) 6 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta;
c) 8 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."
Instanţa, obligată fiind să ţină de cont de Decizia Curţii Constituţionale, a reţinut că legalitatea hotărârii recurate urmează a se aprecia prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, întrucât, potrivit celor anterior arătate, dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, la care se face referire în recurs, şi-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009.
În condiţiile în care prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în considerarea cărora recurentul şi-a construit întreaga argumentaţie din recurs şi-au încetat aplicabilitatea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţional nr. 785/2009, fiind astfel înlăturată orice discriminare, rezultă că la calcularea vechimii prevăzute de art. 44 alin. (l) din Legea nr. 303/2004 se are în vedere numai vechimea în funcţia de judecător sau procuror, fără a mai fi posibilă luarea în considerare a perioadei în care judecătorul sau procurorul a îndeplinit anterior alte funcţii de specialitate juridică.
Or, în aceste condiţii hotărârea adoptată de Plenul CSM este legală în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, rămase în vigoare după Decizia Curţii Constituţionale, având în vedere vechimea pe care recurentul o avea în funcţia de judecător la data concursului din 5 octombrie 2008.
Împotriva deciziei civile nr. 191 din 20 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 8009/1/2008, a formulat contestaţie în anulare domnul A.P.I., întemeind-o pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat, în esenţă, următoarele:
La data de 20 ianuarie 2010, când s-a pronunţat Decizia nr. 191 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedura de citare cu el nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legii, lucru ce impune anularea acesteia şi reluarea judecăţii de la cel din urmă act efectuat valabil în cauză.
Prin încheierea din 7 octombrie 2009, pronunţată în camera de consiliu, instanţa a respins o cerere de recuzare formulată anterior şi a fixat termen de judecată la 2 decembrie 2009, cu citarea părţilor. Atât la termenul din 2 decembrie 2009, cât şi la termenul din 20 ianuarie 2010, când s-a judecat pricina, a fost citat la o altă adresă decât cea indicată. Astfel, deşi în toate cererile aflate la dosar a indicat domiciliul său din Municipiul Călăraşi, în mod greşit, instanţa l-a citat în Municipiul Constanţa.
Examinând contestaţia în anulare, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţelor legii.
În speţă, constată Înalta Curte, că pentru termenul din 20 ianuarie 2010, când a fost soluţionat recursul declarat de A.P.I. împotriva Hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin Decizia civilă nr. 191 a instanţei supreme, pronunţată în dosarul nr. 8009/1/2008, acesta a fost citat în Constanţa, judeţul Constanţa (fila 48 dosar), cu toate că domiciliul procesual, indicat în cererea de recurs, este situat în municipiul Călăraşi, (fila 2 dosar). De asemenea, acelaşi domiciliu din municipiul Călăraşi a fost indicat, de mai multe ori, pe parcursul soluţionării litigiului în recurs (filele 19 şi 43 dosar).
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată, că judecarea recursului formulat de către A.P.I. a avut loc la data de 20 ianuarie 2010 cu încălcarea regulilor privind citarea părţilor (art. 93 C. proc. civ.) astfel că va admite contestaţia în anulare, în baza art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ. şi va anula Decizia atacată.
În vederea soluţionării recursului, se fixează termen de judecată la data de 5 octombrie 2010, pentru când vor fi citate părţile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de A.P.I. împotriva deciziei nr. 191 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează Decizia atacată şi fixează termen pentru judecarea recursului la 5 octombrie 2010, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2738/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2742/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
