ICCJ. Decizia nr. 2735/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2735/2010
Dosar nr. 681/59/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 681/59 din 5 iunie 2009, reclamantul P.C. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării Bucureşti, solicitând admiterea acţiunii, anularea Ordinului nr. 3899 din 06 mai 2009 şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş şi plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor băneşti care i se cuvin, de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea sa.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantul a deţinut calitatea de inspector şcolar general adjunct al judeţului Timiş, fiind numit prin Ordinul Ministrului învăţământului nr. 5461 din 23 octombrie 2006 şi având încheiat un contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general al judeţului Timiş în data de 01 noiembrie 2006, pe o perioadă de 4 ani, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi a dispoziţiilor art. 144 din Legea învăţământului nr. 84/1995 republicată.
Prin Ordinul nr. 3899 din 06 mai 2009 emis de ministrul educaţiei, cercetării şi inovării s-a dispus încetarea contractului de management educaţional începând cu data de 7 mai 2009, cu aceeaşi dată dispunându-se şi eliberarea lui din funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş.
În preambulul acestui ordin sunt menţionate ca temei de drept prevederile art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a administraţiei publice. Aceste dispoziţii prevăd că "contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".
Prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă au fost modificate şi prevederile art. 24 alin. (6) din Legea nr. 128/1997, prin art. II alin. (1), care stabilesc că: "numirea inspectorului şcolar general a inspectorului şcolar general adjunct şi a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării. Inspectorul şcolar general şi directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educaţiei, cercetării şi inovării un contract de management educaţional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcţiile şi obiectivele din strategia pe educaţie, în concordanţă cu obiectivele din Programul de guvernare. Reevaluarea condiţiilor din contractul de management educaţional se face trimestrial."
Prin dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 modificată, funcţia de inspector şcolar general adjunct se ocupă prin concurs.
Niciunul din aceste cazuri nu este incident în speţă. Pentru activitatea de inspector şcolar general adjunct a primit calificativul foarte bine în toţi anii în care a desfăşurat această activitate, ceea ce, implicit, înseamnă că şi-a îndeplinit în mod exemplar toate obligaţiile asumate.
Ordinul atacat prin care s-a dispus eliberarea din funcţie nu conţine nicio motivare referitoare la încălcarea vreunei obligaţii contractuale, unica situaţie în care se putea proceda la eliberarea sa din funcţie.
Pe de altă parte, menţionează cu privire la OUG nr. 37/2009, care constituie temeiul de drept al Ordinului atacat, a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, care a fost soluţionată de Curtea Constituţională.
Adoptarea de către Guvern a OUG nr. 37/2009 şi, mai ales a prevederilor art. II alin. (2) din acest act nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit şi nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituţional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament.
În nici un caz nu poate fi vorba de eficientizarea activităţii instituţiilor publice din învăţământ, în speţă a inspectoratelor şcolare judeţene şi nici despre îmbunătăţirea actului managerial prin reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care, prin aplicarea acestui text de lege nu se face nimic altceva decât înlocuirea unui inspector şcolar general adjunct cu alt inspector şcolar general adjunct agreat politic, atribuţiile şi salariul rămânând identice.
De asemenea, sunt încălcate şi prevederile art. II din Constituţia României, prin faptul că dispoziţiile art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2009 nu corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice.
Totodată sunt încălcate şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie".
Prin prisma aceleiaşi critici, privind încălcarea dreptului la muncă, este încălcat şi art. 20 din Constituţie prin raportare la prevederile art. 6 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, care recunoaşte şi garantează dreptul la muncă.
La dosar a depus întâmpinare pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis de ministrul educaţiei în vederea punerii în executare a OUG nr. 37/2009, conform atribuţiilor competenţelor acestuia.
Constituţia României, republicată, reglementează dreptul Guvernului de a adopta hotărâri şi ordonanţe. În legea supremă se statuează la art. 115 alin. (4) faptul că Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
Având în vedere necesitatea eficientizării activităţii instituţiilor publice şi a îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare este necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de abordare mai prudentă a deficitului bugetar, inclusiv prin stabilirea unor criterii de performanţă în organizarea şi coordonarea unor autorităţi şi instituţii publice. Prin urmare, precizările la care a făcut referire sunt elemente care vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.
Prin OUG nr. 37/2009, act normativ cu forţă juridică, superioară se statuează faptul că în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educaţional încheiat în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management educaţional încheiat P.C. a încetat de drept în temeiul OUG nr. 37/2009, încetare care nu are un caracter sancţionator aşa cum în mod eronat a susţinut reclamantul.
Ordinul nr. 3899/2009, act administrativ emis pe baza şi în executarea legii, se bucură de prezumţia de legalitate care la rândul său se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate.
De asemenea s-a solicitat respingerea şi petitului al treilea în conformitate cu principiul de drept accesoriul urmează principalul „accesorium sequitur principale".
A mai arătat că în sistemul naţional de învăţământ, încetarea contractului de management nu are ca şi efect încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului, acesta continuându-şi activitatea de cadru didactic.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 344 din 5 noiembrie 2009 a admis acţiunea formulată de P.C.; a anulat Ordinul nr. 3899 din 6 mai 2009 emis de ministrul educaţiei, cercetării şi inovării; a dispus plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale, a indemnizaţiei de conducere şi a sporurilor calculate asupra drepturilor băneşti cuvenite de la data eliberării din funcţie şi până la reintegrarea acestuia în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Timiş.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele considerente:
Reclamantului P.C. prin Ordinul nr. 3899 din 6 mai 2009 a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, i-a încetat contractul de management încheiat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării pentru ocuparea funcţiei de inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş începând cu data de 7 mai 2009, în temeiul art. II alin. (2) din OUG nr. 37/2000.
Potrivit acestor dispoziţii „contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei", OUG nr. 37/2009 în baza căreia a fost emis ordinul contestat a fost abrogată.
Mai mult decât atât Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a constatat că legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională.
Având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională, precum şi abrogarea unicului temei legal care a determinat încetarea contractului de management educaţional, prima instanţă a reţinut că o menţinere a unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituţional ar pune în discuţie supremaţia Constituţiei şi ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorităţii publice emitente.
Cum anularea actului administrativ nelegal implică înlăturarea oricăror efecte produse pentru trecut de acest act, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară, instanţa a admis şi cererea de reintegrare a reclamantului în funcţia de inspector general adjunct şi a dispus plata către reclamant a tuturor drepturilor băneşti cuvenite de la data eliberării din funcţie până la data reintegrării acestuia în funcţia deţinută.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a obligat pârâtul şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut în esenţă că prima instanţă şi-a motivat soluţia de admitere a acţiunii pe considerentul că OUG nr. 37/2009 (actul normativ în baza căruia a fost emis ordinul contestat) a fost abrogată.
O asemenea argumentare, a susţinut recurentul, este nelegală raportat atât la principiul efectului imediat al unei legi cât şi la faptul că legalitatea şi temeinicia unui act administrativ se cercetează şi se verifică de către instanţa de judecată raportat la actele în vigoare la momentul emiterii iar nu la evenimentele ulterioare.
Este inadmisibilă argumentarea instanţei de fond, a precizat recurentul, care se raportează la actele normative în vigoare la momentul pronunţării soluţiei şi nu la actele normative în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat.
Referitor la Decizia Curţii Constituţionale, recurentul a precizat că potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Criticile recurentului au vizat şi reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior arătând că reclamantul a acţionat în temeiul contractului de management ca un mandatar, că acest contract a încetat şi că o reintegrare în funcţie operează doar în planul unor relaţii de muncă.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru argumentele relevante şi decisive în soluţionarea cauzei ce succed.
Criticile recurentei cu privire la efectele Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, reţinute de prima instanţă, în justificarea cărora s-a invocat pronunţarea acesteia la o dată ulterioară publicării OUG nr. 105/2009 (6 octombrie 2009), care a preluat prevederile OUG nr. 37/2009, precum şi pronunţarea neconstituţionalităţii legii de aprobare a acestuia din urmă doar pe aspecte procedurale, nu pot fi primite.
Constituţia fixează cadrul juridic al controlului constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României – Legea nr. 47/1992.
Controlul de constituţionalitate astfel reglementat este un control de conformitate a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituţionalităţii unor legi sau ordonanţe ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, dispoziţiile din lege sau alte acte normative cu aceeaşi forţă juridică îşi încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la aplicarea deciziei, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituţionale nu sunt puse în acord cu dispoziţiile constituţionale, iar în cazul controlului a priori, legea este declarată neconstituţională înainte de promulgare, neavând aşadar o existenţă juridică proprie.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte erga omnes, de la data publicării, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, ea devenind astfel inexistentă.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost declarată neconstituţională legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin lege.
Prevederile OUG nr. 105/2009, care au reglementat aceleaşi soluţii juridice cuprinse în OUG nr. 37/2009, (art. I pct. 1-5 şi 26, art. III – IV şi VIII şi anexa 1), la care a făcut referire recurenta, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009.
La pronunţarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2000, în cadrul controlului a priori, s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a OUG nr. 37/2007, controlul de constituţionalitate raportându-se indiscutabil la actul normativ supus aprobării, iar prin procedeul legislativ utilizat, Guvernul a determinat ca prevederile actului normativ abrogat şi declarat neconstituţional să producă în continuare efecte juridice, sub forma unui act nou care a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispoziţiile iniţiale în materia respectivă.
S-a constatat că argumentele reţinute în Decizia nr. 1257/2009 sunt mutatis mutandi, valabile şi în privinţa OUG nr. 105/2009.
Or, prin respectiva decizie, Curtea Constituţională a conchis că modalitatea de reglementare a funcţiei publice şi „actului administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, prin reglementările sale OUG nr. 37/2009 afectând statutul juridic al unor funcţionari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
S-a observat, totodată, că respectivele reglementări exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice.
În aceste condiţii, judecătorul fondului a concluzionat în mod corect că actul administrativ emis în executarea şi aplicarea unei dispoziţii legale neconforme cu Constituţia înfrânge principiul legalităţii şi drept urmare este nelegal.
Desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce acestea au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
Faţă de cele expuse, reţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, cu obligarea recurentei - parte căzută în pretenţii - la plata către intimat a sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 344 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2733/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2736/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
