ICCJ. Decizia nr. 2742/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2742/2010
Dosar nr. 1232/1/2010
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauze.
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 mai 2008, pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Suceava, obligarea acestora la achitarea sumei de 52.000 RON actualizată, reprezentând contravaloarea stimulentelor pentru perioada ianuarie - august 2006.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că funcţionează ca director executiv adjunct în cadrul celei de-a doua autorităţi pârâte, coordonând activitatea de inspecţie fiscală şi că nu a beneficiat de aceste stimulente, de care a beneficiat celălalt director, care a desfăşurat aceeaşi activitate.
Prin sentinţa nr. 94 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul C.B.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că salarizarea funcţionarilor publici se face conform dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din OG nr. 2/2006 care prevăd că „autorităţile publice pot acorda stimulentele funcţionarilor publici, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare".
Prin urmare, acordarea stimulentelor este facultativă şi nu o obligaţie a autorităţii publice faţă de angajat.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul C.B., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii şi fără să fie avute în vedere probele administrate.
2. Decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4886 din 5 noiembrie 2009 a respins recursul declarat de C.B. împotriva sentinţei nr. 94 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut în esenţă că salarizarea funcţionarilor publici se face conform dispoziţiilor OG nr. 2/2006 care prevăd că instituţiile publice care au dreptul la a constitui un fond de stimulente conform legii pot acorda stimulente funcţionarilor publici în limitele prevederilor legale în vigoare iar interpretarea acestor norme este în sensul că acordarea stimulentelor este o facultate a autorităţilor publice şi nu o obligaţie faţă de funcţionarul public, acestea fiind stabilite nominal şi repartizate în funcţie de îndeplinirea unor criterii.
3. Motivele şi temeiul juridic al contestaţiei în anulare promovată
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare C.B.
Invocând în drept prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., vizând omisiunea instanţei de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare prezentate, contestatorul a susţinut că, în cauza sa, nu au fost cercetate motivele de casare a sentinţei nr. 94 din 30 aprilie 2009.
În esenţă, contestatorul reluând argumentele pentru care a solicitat, prin cererea de recurs casarea sentinţei atacate, a arătat următoarele:
- Legea nr. 188/1999 – art. 31 alin. (2) prevede că funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, criteriile de repartizare a stimulentelor fiind cele definite în HG nr. 154/1997;
- fişa a de evaluare profesională indică obţinerea notei finale de 4,64, faţă de cea maximă de 5;
- suma ce i se cuvenea cu titlu de stimulente, urmare a îndeplinirii criteriilor a fost repartizată injust altor persoane, caracterul facultativ derivând doar din aspectul privind repartizarea stimulentelor, funcţie de îndeplinirea strictă a criteriilor;
- instanţa de recurs nu a examinat propriu-zis actele şi probele dosarului, Decizia dată fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5, potrivit cu care se impune prezentarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, ceea ce în speţă nu s-a realizat.
4. Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare de faţă, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de temeiul de drept invocat şi raportat la motivele înfăţişate de contestator.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestaţia în anulare specială poate fi exercitată numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv de casare sau de modificare cu care a fost învestită.
Înalta Curte apreciază că, raportat la exigenţa textului de lege arătat, contestaţia în anulare de faţă nu poate fi primită, în primul rând datorită modalităţii în care ea a fost elaborată şi motivată.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată pentru motive limitativ şi strict prevăzute şi care nu presupune o rejudecare a recursului.
Contestatorul nu a indicat care anume motiv de casare sau de modificare din cuprinsul cererii sale de recurs nu a fost, din omisiune, examinat de instanţa de recurs, reluând practic situaţia de fapt prezentată şi în etapele anterioare ale judecăţii, însoţită de aprecierile personale asupra modalităţii de soluţionare a cauzei.
În sensul textului de lege arătat, însă, o astfel de prezentare generică a tuturor criticilor ce au fost înfăţişate şi cu ocazia judecării recursului şi fără nicio încadrare în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate invoca ca fiind o omisiune de cercetare din partea instanţei de control judiciar, pe calea contestaţiei în anulare.
Soluţia de respingere a contestaţiei de faţă ca neîntemeiată se impune de altfel, şi faţă de împrejurarea că din cuprinsul considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs a sistematizat criticile recurentului-contestator şi analizându-le, a motivat calificator concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului şi faţă de motivele de recurs înfăţişate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.B. împotriva deciziei nr. 4886 din 5 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2741/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2743/2010. Contencios → |
|---|
