ICCJ. Decizia nr. 2758/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2758/2010
Dosar nr. 22858/3/200.
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3489 pronunţată la data de 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis sesizarea formulată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII, COMERŢ, TURISM ŞI PROFESII LIBERALE, C.M., M.C., G.(P.)C., D.A.I., E.(O.)O., V.I., şi chematul în garanţie C.G. şi a dispus obligarea pârâţilor, persoane fizice, în solidar, la plata către pârâtul, autoritate publică, a sumei de 190.370 RON reprezentând, plata unor cheltuieli neefectuate, pentru care chemata în garanţie nu a prezentat documente justificative, precum şi a foloaselor nerealizate, reprezentând dobânda legală, actualizate la data pronunţării hotărârii. Totodată, Curtea de apel a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a lipsei calităţii procesual pasive, invocate de chemata în garanţie, precum şi cererea de chemare în garanţie, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
S-a apreciat ca fiind juste constatările reclamantei privind producerea de către pârâţi a unui prejudiciu în valoare de 190.370 lei, la care se adaugă dobânda legală, în patrimoniu M.I.M.M.C.T.P.L., prin nerespectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice şi cele referitoare la efectuarea plăţilor pe bază de documente justificative complet întocmite.
Astfel, în primul rând, contractul de cofinanţare nr. 3237 din 28 iunie 2005 dintre A.N.T. şi C.G. a fost încheiat fără respectarea, pe de o parte, a prevederilor OUG nr. 60/2001, în sensul că achiziţia s-a efectuat fără a exista un program anual al achiziţiilor publice şi fără a se elabora un caiet de sarcini, fără constituirea unei comisii de negociere care să analizeze oferta, să negocieze preţul şi să ceară o detaliere a acestuia pentru a clarifica în ce constă publicitatea efectuată, cât durează, gradul de repetabilitate etc., iar pe de altă parte a prevederilor, art. 22 din OG nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, în sensul că activitatea de achiziţii nu a fost aprobată conform legii, nefiind întocmită şi aprobată prin Hotărâre de Guvern, Programul anual de marketing şi promovare turistică şi Programul anual de dezvoltare a produselor turistice.
În al doilea rând, s-a efectuat plata sumei de 190.370 lei fără a exista documente justificative, cu încălcarea atât a art. 52 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice cât şi a prevederilor O.M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, în sensul că nu au fost elaborate norme proprii prin care să se stabilească documentele, circuitul acestora ţi persoanele împuternicite să efectueze aceste operaţiuni, ceea ce a avut drept consecinţă neîntocmirea formularului „angajament bugetar individual-global",semnarea formularului „ ordonanţare de plată" fără a se solicita viza de control financiar preventiv.
Răspunderea pentru prejudiciul în valoare de 190.370 lei revine persoanelor care au semnat şi avizat contractul de cofinanţare nr. 3237 din 28 iunie 2005, în condiţiile în care nu au fost respectate dispoziţiile legale, persoanelor care au semnat formularul de ordonanţare a plăţilor, deşi obiectul contractului nu a fost realizat iar sumele pretinse nu erau justificate cu documente, precum şi celor care, potrivit legii, aveau obligaţia să verifice şi să efectueze plata cheltuielilor.
Astfel, în cazul pârâtului C.M. se reţine că, în calitate de ordonator de credite a angajat cheltuieli prin semnarea contractului nr. 3237/2005, fără să se asigure că documentele care au stat la baza acestuia au fost verificate, prin solicitarea semnării contractului de către persoane autorizate din cadrul compartimentului financiar contabil şi a compartimentului juridic.
Pentru angajarea cheltuielilor nu a avut program de promovare a turismului şi nici program anual de achiziţii publice, nu a numit comisia competentă să negocieze preţul contractului şi să încheie un document în acest sens; de asemenea, a ordonanţat efectuarea plăţilor pe un formular din care lipseau elementele esenţiale, cum ar fi creditele disponibile şi viza de control financiar preventiv; nu a stabilit prin norme proprii documentele, circuitul acestora şi persoanele împuternicite să efectueze operaţiunile legate de angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.
În opinia instanţei de fond, obiecţiunile formulate de pârâtul C.M. prin întâmpinare nu sunt întemeiate.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că sesizarea sa s-a făcut în mod legal în acord cu dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 117, art. 34 şi art. 36 din Legea nr. 94/1992 nefiind incident în cauză; consideră Curtea de apel că în mod cert nu pot fi reţinute în cauză dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 60/2001, deoarece nu este prevăzută cerinţa din acest text, în conformitate cu care C.G. ar fi trebuit să presteze „ acest serviciu în baza unor drepturi exclusive stabilite conform prevederilor legale", cerinţă ce ar fi fost îndeplinită doar în ipoteza în care C.G. ar fi avut un drept exclusiv în realizarea spectacolelor de circ pe teritoriu avut în vedere prin contract, ceea ce, evident, nu este cazul.
Din analiza contractului încheiat prin prisma dispoziţiilor indicate în actul de sesizare, rezultă, fără echivoc, că pârâtul şi-a exercitat atribuţiile de ordonator de credite cu încălcarea mai multor dispoziţii legale din Legea nr. 500/2002, OUG nr. 60/2001, HG nr. 461/2001, OG nr. 58/1998, OG nr. 8/1998, HG nr. 413/20 aprili.
În cazul pârâtei M.C. se reţine că, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Promovare în perioada 05. aprilie 2005-14 februarie 2006, a semnat contractul de cofinanţare în condiţii de nelegalitate şi nu a luat măsuri de verificare a preţului contractului la data semnării acestuia; totodată nu a urmărit derularea contractului şi a semnat ordonanţările de plată nr. 4220/2005 şi 351/2005 pentru valoarea de 184.200 lei şi respectiv 119.200 lei fără realizarea în totalitate a acţiunilor de promovare a turismului propuse în proiect si fără să verifice deconturile ataşate facturilor sub aspectul justificării cu documente a cheltuielilor. De asemenea, nu a propus ordonatorului de credite rezilierea contractului şi solicitarea de despăgubiri C.G. pentru neîndeplinirea contractului.
Obiecţiunile formulate de pârâtă au fost respinse în condiţiile în care s-a constatat că şi-a îndeplinirea atribuţiile referitoare la încheierea şi derularea contractului de cofinanţare nr. 3237/2005 cu încălcarea dispoziţiilor legale indicate în actul de sesizare.
În cazul pârâtei G. (fostă P.)C. se reţine că, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale Promovare, nu a luat măsuri de verificare a preţului contractului, propunând ordonatorului de credite prin Nota nr. 3039 din 13 iunie 2005 încheierea unui contract în condiţiile de nelegalitate expuse mai sus şi din care lipseau elemente importante privind fundamentarea preţului, desenele şi schiţele propuse pentru pliante şi celelalte materiale informative ce urmau să promoveze turismul. Chiar dacă potrivit contractului, aceste detalii se puteau realiza după semnarea acestuia, nu a luat nici o măsură în acest sens, semnând în aceste condiţii ordonanţarea de plată pentru avansul de 30 la sută prevăzut în contract. Pe parcursul derulării contractului, nu a luat măsuri de perfectare a modalităţilor concrete de desfăşurare a programului de promovare a turismului.
În cazul pârâtei D.A.I., se reţine că, în calitate de director al Direcţiei Juridice, Economice şi Resurse Umane, a acceptat ca plăţile să fie efectuate de către două referente, cu studii medii, în condiţiile în care legea prevede ca plăţile să fie efectuate de două persoane, din care una să fie şeful compartimentului financiar-contabilitate. Şeful acestui compartiment nu a propus ordonatorului de credite norme interne pentru aplicarea O.M.F.P. nr. 1992/2002, prin care trebuiau nominalizate persoanele şi atribuţiile specifice procesului execuţiei bugetare pe fiecare fază componentă şi nu a organizat conducerea evidenţei conturilor înafara bilanţului privind creditele bugetare aprobate şi angajate bugetar, obligaţie prevăzută de O.M.F.P. nr. 1792/2002 şi Legea contabilităţii nr. 82/1991; se mai reţine că, în calitate de şef al direcţiei de specialitate economică, nu a urmărit aplicarea clauzelor contractului privind justificarea cu documente a cheltuielilor efectuate de C.G. şi plata numai a sumelor reprezentând 50 % din valoarea acestora.
Contribuţia sa directă la producerea prejudiciului este reliefată de aspectul că, în calitatea pe care a deţinut-o, a acceptat ca plăţile să fie efectuate nelegal de către două referente cu studii medii, în situaţia în care angajamentul bugetar nu a fost semnat de şeful compartimentului financiar-contabil. De altfel, pe ordinele de plată corelative sumei de 190.370 lei este aplicată ştampila direcţiei conduse de către pârâta D.A.I.
În cazul pârâtelor E.O. şi V.I. se reţine că, având fiecare funcţia de referent superior, au semnat ordinele de plată nr. 226/2005 şi nr. 351/2005, fără ca ordonanţările de plată nr. 4220/2005 şi nr. 351/2005 să fie însoţite de un document scris prin care ordonatorul de credite îşi asumă efectuarea plăţii fără avizarea formularului de ordonanţare pentru controlul financiar preventiv. În acelaşi timp, plata în data de 24 octombrie 2005 a sumei de 119.200 lei a fost efectuată în baza ordonanţării nr. 351 din 21 octombrie 2005 semnată de pârâtul C.M., care a fost ordonator de credite al instituţiei până la 21 septembrie 2005, în locul ordonatorului de credite în funcţie O.I.M.
Întrucât condiţionarea efectuării plăţii fie de avizarea formularului de ordonanţare pentru controlul financiar preventiv fie de solicitarea scrisă, pe propria răspundere a ordonatorului de credite este prevăzută expres de O.M.F.P. nr. 1792/2002 şi Legea nr. 500/2003, contribuţia celor două pârâte la producerea prejudiciului este certă, în raport de faptul că în cauză nici una dintre cele două condiţii nu este îndeplinită.
Ca şi concluzie, instanţa de fond a reţinut că prin nerespectarea prevederilor legale la data angajării cheltuielilor şi ulterior, prin efectuarea plăţilor pentru servicii de promovare a turismului care nu au fost realizate, a fost produs un prejudiciu în valoare de 190.200 lei, la care se adaugă dobânda legală, corelativ plăţilor nelegale efectuate în baza documentelor financiar-contabile semnate de pârâţi; întrucât prejudiciul s-a produs ca urmare a nerespectării prevederilor legale indicate, iar încălcarea acestor prevederi s-a realizat de către pârâţi cu ocazia îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este demonstrată.
Totodată, întrucât dispoziţiile legale menţionate impuneau ca pârâţii să nu acţioneze astfel cum au făcut-o, vinovăţia acestora, cel puţin sub forma culpei, este certă.
Pe cale de consecinţă, făcându-se dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, în baza art. 998-999 C. civ., raportat la prevederile Legii nr. 94/1992 a fost admisă sesizarea şi antrenată răspunderea civilă solidară a pârâţilor, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat..
Referitor la cererea de chemare în garanţie, instanţa de fond a constatat caracterul vădit nefondat în condiţiile în care textele de lege invocate în susţinerea ei şi contractul de co-finanţare nu instituie vreo obligaţie de garanţie în sarcina C.G., pentru prejudiciul cauzat de pârâţi prin încălcarea obligaţiilor de serviciu.
2.Cererile de recurs
Sentinţa civilă nr. 3489 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie de către pârâţii, C.M., M.C., E.O., G.P.C., D.A.I., prin recursurile declarate în termen legal.
2.1 Astfel, prin recursul formulat recurenta-pârâtă G.(P.)C., a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii recurate, sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă următoarele:
Primul motiv de recurs, instanţa care a pronunţat sentinţa recurată a fost constituită dintr-un singur judecător, în condiţiile în care dispoziţia imperativă a art. I pct. 15 din Legea nr. 262/2007, completul trebuia format din 2 judecători.
Al doilea motiv de recurs vizează omisiunea instanţei de fond de a analiza şi de a se pronunţa asupra apărărilor recurentei-pârâte referitoare la semnarea notei interne prin care s-a propus semnarea contractului de cofinanţare.
În susţinerea criticilor circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că faptele reţinute în sarcina sa de către instanţa de fond, nu au suport legal şi nici faptic, fiind contrazise de înscrisurile pe care s-a fundamentat controlul Curţii de Conturi şi fiind stabilite fără luarea în considerare a atribuţiilor postului deţinut şi contribuţia efectivă la negocierea, încheierea, semnarea şi derularea contractului de co-finanţare. În acest sens, sunt reluate apărările expuse pe larg prin înscrisurile depuse în faţa instanţei de fond.
2.2 Recurentele-pârâte D.A.I. şi E.O. prin recursul formulat a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei Curtea de Conturi a României, în raport cu prevederile art. 31 din Legea nr. 217/2008, precum şi excepţia lipsei de intere în promovarea acţiunii în absenţa unui prejudiciu. Astfel, susţin recurentele-pârâte că în momentul pronunţării instanţei de fond, procedura de sesizare era cea prevăzută de art. 31 din Legea nr. 217/2008, aşa încât instanţa de fond trebuia să se desesizeze şi să restituie dosarul reclamantei pentru ca aceasta să valorifice concluziile conform legii noi.
Criticile formulate pe fondul cauzei, în temeiul art. 3041 C. proc. civ. au vizat necercetarea fondului cauzei de către instanţa de fond şi nemotivarea hotărârii recurate, în condiţiile în care nu au fost avute în vedere probele formulate de pârâţi şi susţinerile pârâtei A.N.T. în sensul constatării inexistenţei prejudiciului adus bugetului de stat, ci doar raportul de control şi încheierea de sesizare aparţinând Curţii de Conturi. Mai susţin, recurentele-pârâte că soluţionarea cauzei în această manieră a condus la reţinerea unei situaţii de fapt greşite referitoare la exercitarea cu încălcarea legii a atribuţiile de serviciu cu privire la încheierea şi executarea contractului de cofinanţare.
2.3 Recurenta-pârâtă M.C. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. arătând, în esenţă, că şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu legislaţia în vigoare, în materie şi că in mod greşit se face referire la incidenţa unor acte normative care fie nu mai erau în vigoare , fie nu îşi găseau incidenţă în cauză.
În acest sens susţine recurenta-pârâtă că discuţiile făcute în raport de HG nr. 461/2001 şi OG nr. 58/2008 trebuie să fie înlăturate, ca neavând legătură cu obiectul cauzei, întrucât primul act normativ era modificat la data controlului prin HG nr. 411/2005 , iar cel de-al doilea este ulterior controlului şi nu are legătură cu obiectul acestuia (priveşte fondurile nerambursabile în agricultură). Susţine recurenta-pârâtă că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 60/2001, care ca şi excepţie de la regulă, prevăd că acest tip de contract nu se include în sfera celor supuse atribuirii de contracte prin licitaţie publică.
2.3 Prin recursul formulat, recurentul-pârât C.M. a solicitat modificarea sentinţei atacate şi pe fond anularea în totalitate a încheierii nr. 6 din 23 ianuarie 2006 emisă de Curtea de conturi cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în consecinţă respingerea cererii Curţii de Conturi de stabilire a răspunderii civile delictuale a pârâţilor şi de obligare la plata sumei de 190.370 Ron, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat sunt reluate susţinerile şi apărările formulate în faţa instanţei de fond şi care, în esenţă, sunt aceleaşi cu cele prezentate de ceilalţi recurenţi-pârâţi.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2007 Curtea de Conturi a României - Direcţia de Control Financiar Ulterior Bucureşti a dispus sesizarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, pentru stabilirea răspunderii delictuale şi obligării la plata către A.N.T. a sumei de 190.370 RON reprezentând plata unor cheltuieli neefectuate pentru care C.G. nu a prezentat documente justificative, precum şi a foloaselor nerealizate aferente, actualizate la data pronunţării sentinţei, în solidar a pârâţilor C.M., M.C., G.P.C., D.A.I., E.O.O. şi V.I. Prin aceeaşi încheiere s-a dispus şi sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea analizării sub aspectul răspunderii penale a faptelor reţinute în sarcina pârâţilor referitoare la încheierea şi executarea contractului de cofinanţare.
Dosarul penal, astfel constituit, a fost declinat spre competentă soluţionare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, care prin rezoluţia din 18 martie 2010 a dispun neînceperea urmăririi penele faţă de numiţii C.M., M.C., G.C. şi B.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
In primul rând va fi înlăturat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Înalta Curte constatând că în mod legal cauza a fost soluţionată în primă instanţă de Curtea de apel în raport de dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 94/1992 modificată şi republicată, coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) şi art. 4 din OUG nr. 117/2003, art. 6 alin. (1) din OUG nr. 24/2007 şi art. 1 din HG nr. 387/2007.
Totodată va fi înlăturat şi motivul de nelegalitate invocat în condiţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. în condiţiile în care la momentul pronunţării hotărârii recurate, respectiv 10 decembrie 2009, completul de judecată a fost compus dint-un singur judecător potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, în forma modificată prin art. VI din OUG nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 97/2008.
Este neîntemeiat şi motivul de recurs invocat în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc.civ., Înalta Curte reţinând co sentinţa pronunţată Curtea de Apel Bucureşti cuprinde atât motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cât şi argumentaţia pentru care au fost respinse excepţiile şi apărările formulate de părţi. Dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. nu impun instanţei să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care, în cauză, au fost analizate de instanţa fondului, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.
Analizând criticile recurenţilor-pârâţi, circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte, reţine, sub aspectul constatării răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte încheierea şi derularea contractului de cofinanţare nr. 3237 din 28 iunie 2005 încheiat între A.N.T., în calitate de cofinanţator, şi C.G., în calitate de beneficiar, ce a avut ca obiect cofinanţarea de către cele două părţi contractante a activităţii de promovare a turismului românesc pe litoralul Mării Negre şi a spectacolelor C.G., următoarele:
Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 şi art. 999 C. civ., care constituie temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii.
Astfel, potrivit art. 998, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara" iar conform art. 999, „ omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa".
Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sensul solicitat prin actul de sesizare formulat de Curtea de Conturi a României, ar trebui, ca în persoana fiecărui recurent-pârât, să fie îndeplinite cumulativ cele patru condiţii generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, existenţa unor fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între faptele ilicite şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celor care au cauzat prejudiciu.
Pentru dovedirea acestor condiţii intimata-reclamantă, a arătat că Autoritate Naţională pentru Turism a decontat fără documente justificative, din culpa recurenţilor-pârâţi, în baza contractului de cofinanţare încheiat cu C.G. suma de 190.370 lei. În acest sens, Raportul de control intermediar nr.196/19 decembrie 1996-parte integrantă a actului de sesizare - a evidenţiat încălcări ale dispoziţiilor legale în materie, atât la data semnării contractului cât şi, ulterior, pe perioada derulării acestuia, reţinând că A.N.T. a achitat C.G. suma de 461.286 lei, mai mult cu 190.370 lei decât suma de 270.915,22 lei reprezentând 50% din suma de 541.830,44 lei justificată de C.G. cu documentele prevăzute prin contract.
În cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăriri penale se reţine că prejudiciul în valoare de 190.370 lei, constând în plăţi nelegale făcute de A.N.T. către C.G. , în baza contractului de cofinanţare nr. 3237-28 iunie 2005, nu există în cauză, fiind reţinut în raportul de control ca urmare a unor erori de calcul în ceea ce priveşte calculul aritmetic al sumelor rezultate din documentele justificative anexate la deconturi. Aşa încât s-a concluzionat în sensul că încheierea şi derularea contractului nr. 3237-28 iunie 2005, A.T.M. a finanţat C.G., cu respectarea prevederilor legale şi în condiţii neprejudiciabile pentru această instituţie publică.
De asemenea, prin adresa nr. 27450 - 29 aprilie 2010 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a comunicat că din verificările efectuate s-a constatat faptul că, în contabilitatea ministerului nu este înregistrat nici un prejudiciu ca urmare a contractului de cofinanţare nr. 3237din 28 iunie 2005 încheiat intre M.D.R.T. şi C.G., un astfel de prejudiciu neexistând nici în contabilitatea Ministerului Turismului de la care a fost preluat activul şi pasivul, instituţie succesoare de drept a Autorităţii Naţionale pentru Turism.
Dat fiind faptul că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analiza cauzei sub aspectul îndeplinirii celorlalte trei condiţii prev. de art. 998-999 C. civ, aşa încât nu va mai examina criticile formulate de recurenţii-pârâţi pe acest aspect.
Înalta Curte, în raport de cele mai sus reţinute constată că în cauză nu sunt îndeplinite, condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., aşa încât consideră întemeiate criticile recurenţilor-pârâţi, care se circumscriu motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate în cauză şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii sesizării formulate de Curtea de Conturi a României prin încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2007 şi implicit va înlătura obligaţia recurenţilor-pârâţi la plata sumei de 190.370 lei şi a dobânzilor legale aferente. Totodată vor fi reţinute restul dispoziţiilor din sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de C.M., M.C., E.(O.)O., D.A.I. şi G.(P.)C. împotriva sentinţei civile nr. 3489 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României prin încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2007 şi înlătură obligarea recurenţilor la plata sumei de 190.370 lei şi a dobânzii legale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2723/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2831/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
