ICCJ. Decizia nr. 3090/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3090/2010
Dosar nr. 3509/3/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată,pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC E.T. SRL Glina solicitând obligarea acesteia din urmă să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul din Bucureşti, sector 6.
Pe parcursul judecăţii reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2808 din 02 septembrie 2002, act administrativ unilateral cu privire la poziţia 7 din anexă ca şi suprafaţa de teren cotă indiviză de 434,30 mp.
În motivarea excepţiei, a arătat că pârâta nu îndeplinea condiţiile impuse de art. 20 din Legea nr. 15/1990 în aplicarea căreia s-a emis HG nr. 834/1991, întrucât imobilul pentru care Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor i-a emis actul contestat, nu era deţinut în proprietate, ci doar în baza unui contract de închiriere fapt atestat sub putere de lucru judecat şi prin sentinţa civilă nr. 3499/1997 irevocabilă. Singurul act normativ prin care reclamanta a transmis în proprietate către SC G. SA alte două imobile decât prezentul este HG nr. 391/1995.
Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990, act încheiat conform HG nr. 765/1990, nu face dovada transferului dreptului de proprietate sau administrare a spaţiului comercial, în patrimoniul autorităţii pârâte indiferent HG nr. 765/1990 s-a publicat în Monitorul Oficial în anul 1992, dată de la care şi-ar fi produs efectele, însă, potrivit art. 154 din Constituţie şi HG nr. 474/1999, acesta a devenit abrogat, ca nerămânând în vigoare. Şi HG nr. 740/1990 a fost publicat tot în anul 1992, dată de la care a intrat în vigoare. Pe de altă parte, HG nr. 765/1990 prevede că unităţile specialiste de lapte, pâine, peşte, preparate din carne trec din subordinea comerţului în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
A mai arătat reclamanta că, din punct de vedere administrativ, aceasta priveşte cele două ministere, nefiind opozabil terţilor, cum ar fi autoarea reclamantei. Deci, protocolul nu face dovada transferului dreptului de proprietate. Mai mult, acest protocol arată că fondurile fixe se transferă pe bază de inventar care în cauză, nu s-a întocmit. Nici celelalte înscrisuri depuse de pârâtă nu fac această dovadă. Dimpotrivă dovada incontestabilă a neoperării transferului o reprezintă contractul de închiriere nr. 26112 din 19 decembrie 1990 încheiat între autoarele părţilor, cate atestă doar folosinţa transmisă SC G. SA.
În anexa L, autoarea pârâtei invocă protocolul încheiat între SC P. SA şi ICL Glina, din 01 februarie 1991, conform deciziei nr. 1071/1990 a Primăriei Municipiului Bucureşti, autoarea SC P. SA a fost I.I.C.A. 1, însemnând sectorul 1, deci prin protocol nu putea fi transferate decât spaţii din sectorul 1 şi nu din 6.
Pârâta SC E.T. SRL Glina a formulat întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii cererii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004 ale Legii nr. 29/1990, date fiind prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 5 din Legea nr. 262/2007, art. 5 din Legea nr. 29/1990 pe care Ie-a expus arătând că actul administrativ contestat a fost emis anterior intrării în vigoare a legii. A apreciat incidenţa Legii nr. 29/1990 în vigoare la data emiterii actului, lege care impunea în art. 5 ca introducerea cererii la tribunal să se facă cel târziu, în termen de 1 an de la comunicarea actului, adică în primul rând data intabulării în cartea funciară, a actului de către SC G. SA (09 iulie 2003), conform şi art. 25 din Legea nr. 7/1996.
A apreciat că prin sentinţa civilă nr. 1393/2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia neîndeplinirii în termen a procedurii prealabile, respingându-se o cerere a aceleiaşi reclamante împotriva SC G. SA, a inadmisibilităţilor, hotărârea fiind irevocabilă. De asemenea, prin sentinţa comercială nr. 1356 din 05 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă, s-a constatat perimată acţiunea privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, prin care a achiziţionat imobilul.
Prin încheierea din data de 12 decembrie 2007, instanţa comercială a sesizat instanţa competentă în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate.
Învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2156 din 22 mai 2009, a respins ca neîntemeiata excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi, pe cale de consecinţă a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC E.T. SRL şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Totodată a constatat nelegalitatea Certificatului de atestare s dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M 07 nr. 2808 din 02 septembrie 2002 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în privinţa imobilului din sector 6, Bucureşti
Pentru a se pronunţa astfel instanţa, a reţinut, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele :
Introdus în cauză, emitentul actului promovat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, sub un dublu aspect: actul a fost emis înainte de Legea nr. 554/2004 - temeiul juridic al excepţiei, aducându-se atingere şi principiului securităţii circuitului civil, fiind încheiate în caz de admitere, şi dispoziţiile comunitare privitoare la dreptul la un proces echitabil - Recomandarea CM/Rec2007 - 7 a al Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene şi practica celor două Curţi Europene (C.E.D.O. şi C.J.C.E.) şi întrucât nu s-a îndeplinit procedura prealabilă, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004.
A reiterat argumentul privind luarea la cunoştinţă prin înscrierea în cartea funciară.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât prin aplicarea Legii nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991 s-a certificat dreptul legal de proprietate asupra imobilului în favoarea autoarei pârâtei, documentaţia fiind aprobată şi avizată de organele abilitate, conform HG nr. 834/1991 si a criteriilor evocate , reluând prevederile art. 15 Cap. IV din criteriu şi art. 1 din HG menţionată.
Reclamanta nu a făcut dovada existentei vreunei cauze care să atragă nelegalitatea certificatului.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, instanţa a constat că această excepţie este neîntemeiată, întrucât, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile pentru invocarea excepţiei de nelegalitate, iar alin. (2) teza finală din acest articol consacră în mod expres posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate în privinţa actelor administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, situaţie care se regăseşte în prezenta cauză.
A mai arătat instanţa că, fiind vorba de o excepţie de nelegalitate consacrată în mod expres de lege, argumentele invocata de pârâţi în susţinerea inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate nu au aptitudinea de a se constitui într-un caz de fine de neprimire în privinţa acesteia. De altfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 820/2008 s-a stabilit expresis verbis că ,instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege", astfel că, prin prevederea expresă a posibilităţilor invocării excepţiei de nelegalitate în privinţa actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, legiuitorul şi-a asumat, în mod exclusiv, răspunderea pentru consecinţele încălcării principiilor şi valorilor indicate în argumentarea inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestate a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M07 nr. 2808 din 02 septembrie 2002, emis de Ministerul Agriculturii şi Pădurilor (MAP) în privinţa imobilului din sector 6, Bucureşti, instanţa a reţinut că această excepţie este întemeiată. Arată că, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M07 nr. 2808 din 02 septembrie 2002, emis de MAP, s-au încălcat cele stabilite cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 3499 din 29 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, definitivă şi irevocabilă, prin neapelare (filele 238-240), în privinţa reclamantei SC P. SA şi SC G. SA (autoarea pârâtei SC E.T. SRL).
Astfel, fiind învestită de către SC G. SA, având calitatea de chiriaş, cu o cererea de reziliere a contractelor de închiriere privind spaţii ce au făcut obiectul HG nr. 765/1990 şi Protocolului nr. 21156 din 25 iulie 1996, tocmai pe considerentul că aceste acte i-au transferat în patrimoniu spaţiile în litigiu şi că, în consecinţă, în mod nelegal s-au încheiat contractele de închiriere şi s-au plătit chiriile, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 3499 din 29 septembrie 1997, a statuat, irevocabil că, prin HG nr. 765/1990 şi protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990 s-au transferat către autoarea SC G. SA doar utilajele şi personalul din unităţi şi că, dimpotrivă, singurul act normativ care a reglementat transferul imobilelor şi terenurilor în litigiu a fost HG nr. 391/1995, transfer ce a fost realizat în patrimoniul SC P. SA.
Or, contrar celor stabilite irevocabil prin sentinţa civilă nr. 3499 din 29 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, certificatul Seria M07 nr. 2808 din 02 septembrie 2002 atestă dreptul de proprietate a SC G. SA (autoarea pârâtei SC E.T. SRL) asupra unor spaţii comerciale şi terenuri ce au făcut obiectul Protocolului nr. 21156 din 25 iulie 1990, printre care şi cele care interesează în cauză, situate în Bucureşti sector 6, iar această atestare este fundamentată, ca documentaţie esenţială, tocmai pe acest Protocol precum şi pe HG nr. 765/1990, apreciindu-se că acestea au condus la transferarea spaţiului comercial şi a terenului în patrimoniul SC G. SA şi, pe cale de consecinţă, la dobândirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 15/1990.
De asemenea, contrar celor stabilite irevocabil prin sentinţa civilă nr. 3499 din 29 septembrie 1997 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pârâta SC E.T. SRL a invocat prin concluziile formulate în cauză, în principal, tot Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990 şi HG nr. 765/1990.
Concluzionând a susţinut, referitor la faptul că pârâţii consideră că spaţiul comercial şi terenul în discuţie au fost transferate în patrimoniul autoarei SC E.T. SRL în baza HG nr. 765/1990 că, în privinţa acestei hotărâri exista obligaţia publicării ei în Monitorul Oficial, potrivit art. 5 alin. (2) din Decretul-lege nr. 10/1989, că ea a fost abrogată la data intrării în vigoare a Constituţiei României din 1991. În baza art. 150 din legea fundamentală, aspect prevăzut expres în HG nr. 474/1999, astfel că publicarea ei în M.O. nr. 280 din 09 noiembrie 1992 nu a mai putut produce nici un efect.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii SC E.T. SRL şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ.
Se arată că instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia pronunţată prin raportarea la HG nr.834/1991, ci şi-a motivat soluţia prin aceea că atestarea dreptului de proprietate este fundamentată pe Protocolul nr. 21156 din 25 iulie 1990, precum şi pe HG nr. 765/1990, apreciindu-se că acestea au condus la transferarea spaţiului comercial şi a terenului în patrimoniul SC G. SA (autoarea pârâtei SC E.T. SRL).
Excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin aplicarea la lege în aplicarea cărora au fost emise, conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Actul administrativ faţă de care s-a invocat excepţia de nelegalitate are caracter individual, fiind emis în anul 2002, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554.
Analiza instanţei în legătură cu motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea nu este clară, simpla şi precisa şi prin admiterea excepţiei de nelegalitate şi constatarea nelegalităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate înseamnă că a admis posibilitatea atacării fără limită de timp a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, ceea ce duce la încălcarea dreptului la justiţie si a principiului securităţii raporturilor juridice.
A arătat în acest sens recurentul practica constantă a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, a Curţii Europene a Drepturilor Omului si, de asemenea, practica I.C.C.J.
Pârâta E.T. SRL, în motivarea cererii sale de recurs, întemeiata pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat în esenţă următoarele:
Esenţial în cauză este faptul că SC P. SA a recunoscut proprietatea SC G. SA asupra spaţiului comercial situat în Bucureşti, în acest sens fiind întocmit proces verbal pentru stabilirea vecinătăţilor, la data de 21 august 2001.
În baza HG nr. 765 din 09 iulie 1990 s-a dispus transferul magazinelor specializate-terenuri şi construcţii (centre de carne) de la Ministerul Comerţului la Ministerul Agriculturii (G. SA).
Titlul autoarei SC G. SRL a respectat toate legile în vigoare.
În baza principiului neretroactivităţii legii civile noi, dispoziţiile HG nr. 474/1999 nu îşi produc efectele decât pentru viitor.
S-a mai arătat de asemenea că dreptul de proprietate al autoarei recurente G. a fost intabulat conform încheierii de intabulare nr. 9958 din 09 iulie 2003 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Sector 6 Bucureşti cu efectul de opozabilitate consacrat în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.
SC P. SA, intimata reclamanta, a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul M.A.D.R., solicitând respingerea ca nefondat.
La dosar s-au depus în dovedirea cererilor de recurs, înscrisuri.
Analizând cererile de recurs, prin prisma motivelor invocate, a normelor legale incidente şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Constată Înalta Curte că instanţa de fond a fost învestită in conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2808 din 02 septembrie 2002 emis de Ministerul Agriculturii Alimentaţiei si Pădurilor, care este calificat drept act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Este consacrat în jurisprudenţa şi practica I.C.C.J. faptul că excepţia de nelegalitate poate fi invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter individual, numai dacă acesta a fost emis ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Nu poate fi acceptată teza înlăturării efectelor actului administrativ pe calea excepţiei de nelegalitate fără a se constata încălcarea unor reglementari şi principii de drept precum: prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil, cu componentele sale: dreptul la justiţie şi principiul securităţii raporturilor juridice; practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele tip Brumărescu; practica constantă a Curţii de Justiţie de la Luxemburg; principiile statuate prin Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene.
Acest motiv de recurs atrage admiterea recursurilor în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi modificarea sentinţei în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate.
Cercetarea celorlalte motive de recurs devine inutila în acest context.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi SC E.T. SRL Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 2156 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII - a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate formulată de reclamanta SC P. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2987/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3107/2010. Contencios → |
|---|
