ICCJ. Decizia nr. 2863/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2863/2010
Dosar nr. 854/64/200.
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei. Situaţia de fapt:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2508 din 21 februarie 2003 P.E.C.A. Braşov a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor Religioase din România retrocedarea imobilului înscris în C.F. nr. 410 Braşov nr. top. 5471/1/b, 5721/3, 5721/4 situat în Braşov.
Prin Decizia nr. 1750 din 8 mai 2008 Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a decis retrocedarea acestui imobil reţinând că în momentul deposedării abuzive acesta a aparţinut C.B.E. CA din Braşov şi că în prezent se află în domeniul public al judeţului Braşov fiind sediul Muzeului de Etnografie Braşov.
Investirea primei instanţe.
Împotriva Deciziei nr. 1750 din 08 mai 2008 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, reclamantul Judeţul Braşov prin Preşedintele Consiliului Judeţean A.C. a formulat contestaţie, solicitând Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, anularea acesteia, ca netemeinică şi nelegală şi respingerea cererii de retrocedare formulată de P.E.C.A. Braşov.
În motivare, reclamantul a arătat că imobilul care a tăcut obiectul cererii de retrocedare nr. 250 din 21 februarie 2008 formulată de P.E.C.A. Braşov este compus din terenuri şi clădiri situat în municipiul Braşov, este sediul Muzeului de Etnografie Braşov şi face parte din domeniul public al Judeţului Braşov. Acest imobil a fost preluat în proprietatea Statului Român de la Grupul Etnic German din România în baza Legii nr. 485 din 7 octombrie 1944, act normativ adoptat anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Această lege a apărut ca o necesitate istorică la momentul respectiv. deoarece prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, a fost creat un regim de excepţie minorităţii germane din România. Reclamantul a mai susţinut, că de altfel, prin sentinţa civilă nr. 81 din 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă acţiunea în revendicare intentată de C.B.E. CA din Braşov, la acel moment instanţa reţinând tocmai aceste aspecte juridice şi istorice.
Reclamantul a precizat că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a făcut mai multe erori, reţinând că imobilul a fost proprietatea C.B.E. CA Braşov la momentul deposedării abuzive, când imobilele în cauză au fost preluate de la G.E.G.R., după ce au fost transmise in proprietatea acestuia în mod abuziv prin „Convenţia generală pentru reglementarea raportului B.R.E.C.A. (CA) din România" faţă de G.E.G.R.; s-a apreciat că imobilul a fost preluat abuziv fără să se precizeze de ce Legea nr. 485/1944 are caracter abuziv, pârâta neavând competenţa materială să stabilească dacă un act normativ adoptat anterior perioadei 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 este sau nu abuziv, acesta fiind atributul instanţelor judecătoreşti.
În cauză au formulat cereri de intervenţie accesorie atât B.E. CA Braşov,în interesul pârâtei, cât şi Muzeul de Etnografie Braşov, în interesul reclamantului.
Prin încheierea din 1 octombrie 2008 a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienta B.E. CA Braşov, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2008 a fost încuviinţată în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenientul Muzeul de Etnografic Braşov.
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 52 F/CA din 11 martie 2009, Curtea de Apel Braşov, a respins acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Braşov prin Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a respins cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de intervenientul Muzeul de Etnografie Braşov şi a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de intervenienta P.E.C.A. Braşov.
Considerentele primei instanţe
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă următoarele:
Referitor la susţinerea intervenientului Muzeul de Etnografie Braşov privind tardivitatea formulării cererii de retrocedare, a respins-o ca nefondată, reţinând în acest sens, faptul că prin art. 1 alin. (59 din OUG nr. 94 /2000 s-a prevăzut în vederea depunerii cererilor de retrocedare un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acestei ordonanţe, respectiv de la intrarea în vigoare a Legii nr. 501/2002 (această lege fiind publicată în M.Of. cu nr. 561, în data de 31 iulie 2002). Ulterior, acest termen de 6 luni. a fost prelungit cu 30 de zile, prin OUG nr. 184/2002. aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 48/2004. În consecinţă, date fiind aceste prevederi legale, primul termen prevăzut de lege în vederea depunerii cererilor de retrocedare de către cultele religioase din România, a expirat în data de 2 martie 2003. Prin Legea nr. 247 2005 s-a acordat un nou termen de 6 luni pentru depunerea acestor cereri. Astfel, cererea depusă de P.E.C.A. Braşov la data de 21 februarie 2003 este în termen.
Asupra fondului litigiului, instanţa a reţinut în esenţă, faptul că susţinerea reclamantului potrivit căreia imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea Statului Român de la Grupul Etnic German din România este nefondată.
În acest sens, instanţa reţinut că, în urma înfiinţării G.E.G. din România, în anul 1940, s-a încheiat Convenţia Generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice CA faţă de Grupul Etnic German .
Potrivit prevederilor acestei convenţii toate bunurile mobile şi imobile care au aparţinut Bisericii Regnicolare Evanghelice trec în mod gratuit în proprietatea G.E.G..
Art. III pct. 7 prevede că această convenţie intră în vigoare după ce Congresul General Bisericesc va lua hotărârea corespunzătoare cu excepţia acelor prevederi care se referă la predarea averii. Astfel, predarea efectivă a averii se face prin hotărârile titularilor de drept ai bisericii, iar pentru averea comunităţilor districtuale şi reprezentanţelor comunităţilor bisericeşti pentru averea comunităţilor locale prin hotărârea reprezentanţilor acestora.
Părţile au convenit ca transcrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cartea financiară să se facă la iniţiativa G.E.G. din România.
A constatat însă, Curtea de Apel Braşov, faptul că Grupul Etnic German nu a efectuat niciodată această operaţiune, care are efect constitutiv de drepturi, astfel cum rezultă din prevederile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 potrivit cărora „ drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară".
Astfel, a constatat instanţa, la data preluării de către Statul Român a imobilului în litigiu, respectiv la data de 5 august 1949, acesta se afla în proprietatea Comunităţii Bisericeşti CA Braşov, aspect ce rezultă şi din contractele de închiriere depuse de pârâtă.
Constatând totodată faptul că prin sentinţa civilă nr. SI 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Braşov, invocată de reclamantă, s-a soluţionat acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ. formulată de Comunitatea Bisericească Evanghelică CA Braşov ca urmare a măsurii confiscării imobilelor, curtea de apel a respins ipoteza existenţei autorităţii de lucru judecat faţă de prezenta acţiune şi faptul că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România ar nesocotit o hotărâre judecătorească.
Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că pârâta a constatat în mod corect, pe baza probelor depuse, că imobilul a aparţinut Bisericii Evanghelice CA Braşov fiind preluat prin expropriere, de Statul Român în anul 1949. Astfel atât imobilul. cât şi petenta şi data preluării se încadrează în condiţiile prevăzute de OUG nr. 94/2000.
Calea de atac exercitată:
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intervenientul în interesul reclamantului Muzeul de Etnografie Braşov si reclamantul Judeţul Braşov, criticând sentinţa pentru netemeinicie si nelegalitate, în esenţă, pentru următoarele motive:
Instanţa de fond, în mod greşit a respins acţiunea reclamantului, întrucât imobilul ce a făcut obiectul cererii de retrocedare formulată de Parohia Evanghelica CA Braşov, compus din terenuri si clădiri situate in municipiul Braşov, este in prezent sediul Muzeului de Etnografie si de Arta Braşov si face parte din domeniul public al judeţului.
Acest imobil a fost preluat in proprietatea statutului de la Grupul Etnic German din România, in baza Legii nr. 485 din 07 octombrie 1944, care a abrogat Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea G.E.G. din România, reprezentantul Partidului Muncitoresc Naţional - Socialist german din tara noastră.
Actul normativ, respectiv Legea nr. 485 din 07 octombrie 1944, este anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989, neavînd relevanta ca preluarea imobilului s-a făcut după data de 6 martie 1945.
Adoptarea Legii nr. 485/1944 a apărut ca o necesitate istorica la momentul respectiv pentru a înlătura efectele dictatului de la Viena din 30 august 1940 prin care s-a impus un regim de excepţie minorităţii germane din tara noastră, potrivit căruia cetăţenii germani din tara noastră afiliaţi G.E.G. formau o corporaţie de drept public cu personalitate juridica ce se afla sub protecţia Germaniei Naziste.
Considera recurenţii ca este nerelevant faptul că Grupul Etnic German nu s-a intabulat în cartea funciara întrucât convenţia încheiată constituie un act perfect valabil de transmitere a dreptului de proprietate.
S-a mai arătat că, caracterul constitutiv de drepturi al operaţiunii formale de intabulare nu poate fi opus principiului liberului circuit al imobilelor. Legea nr. 7/1997 a cadastrului şi publicităţii imobiliare nu mai introduce acest principiu al caracterului constitutiv de drepturi prin intabulare, susţinând doar necesitatea intabulării în cazul înstrăinării imobilului.
S-a mai arătat ca prin sentinţa civila nr. 81 din 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Braşov s-a respins acţiunea Bisericii Evanghelice împotriva Statului Roman pentru recunoaşterea dreptului de proprietatea asupra imobilului in litigiu.
Considera recurenţii ca, Comisia Speciala de Retrocedare si-a depăşit atribuţiile administrative, apreciind că trecerea în proprietatea statului s-a realizat în mod abuziv, deşi acest act normativ a pus în aplicare convenţia de armistiţiu încheiată după terminarea celui de-al doilea război mondial. Această comisie este una exclusiv administrativă, situaţie în care nu avea voie să cenzureze valabilitatea titlului prin care imobilul a trecut în proprietatea statului şi nici să-i anuleze efectele.
De asemenea, se arată ca prin folosirea sintagmei de bunuri aparţinând G.E.G. este evident că imobilul în litigiu a intrat sub incidenţa acestui act normativ deoarece au fost vizate bunurile imobile si mobile deţinute cu orice titlu, aceasta şi în situaţia în care s-ar interpreta ca prin convenţia generala din anul 1942 încheiată între Grupul Etnic German şi Biserica Evanghelica CA din România ar fi operat doar efectul translativ nu şi cel constitutiv al dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.
În drept, cererile de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 si art. 3041 C. proc. civ.
Pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a formulat întâmpinare la cererile de recurs si a solicitat respingerea acestora ca nefondate si menţinerea ca temeinica si legala a sentinţei de fond.
Constatările instanţei de control judiciar.
Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 1750 din 08 mai 2008, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a decis retrocedarea imobilului compus din terenuri şi clădiri situate in municipiul Braşov, care este în prezent sediul Muzeului de Etnografie şi de Artă Braşov şi face parte din domeniul public al judeţului.
Înalta Curte consideră că aprecierile instanţei de fond sunt eronate în ceea ce priveşte faptul că imobilul nu a fost preluat în proprietatea Statului Roman de la Grupul Etnic German.
Reţinând că după înfiinţarea G.E.G. din România în anul 1940 s-a încheiat Convenţia Generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice CA faţă de Grupul Etnic German prin care toate bunurile mobile şi imobile care au aparţinut Bisericii Regnicolare Evanghelice CA au trecut cu titlu gratuit în proprietatea G.E.G. instanţa de fond, în mod greşit a ajuns la concluzia ca predarea averii mobile şi imobile nu a avut loc întrucât Grupul Etnic German nu a efectuat transcrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, conform art. III pct. 7 din Convenţie, si având in vedere caracterul constitutiv de drepturi al acestei operaţiuni potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Înalta Curte reţine ca, chiar daca dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost înscris in cartea funciara de către Grupul Etnic German, aceasta nu înseamnă ca, convenţia nu este valabila intre părţile contractante, respectiv lipsa înscrierii nu poate fi opusă de B.R.E.CA celeilalte parţi a convenţiei si anume G.E.G., întrucât aceasta a avut cunoştinţa de existenta convenţiei.
De asemenea, aceasta situaţie nu poate fi opusă împrejurării ca potrivit Decretului-lege nr. 485/1944, imobilul a fost preluat in proprietatea Statului. Acest titlu al Statului, aceasta preluare a imobilului in baza Decretului-lege nr. 485/1944 nu a fost analizata distinct intr-o acţiune in revendicare, având in vedere ca se pretinde de către B.R.E.CA caracterul abuziv al acestui act normativ tocmai datorita faptului ca se susţine ca in urma Convenţiei din 1942 nu a avut loc transferul dreptului de proprietate a bunului imobil către Grupul Etnic German.
Astfel, in cadrul unei acţiuni de revendicare de drept comun, titlurile de proprietate pretinse de fiecare din cele doua parţi ar putea fi comparate pentru a se dovedi cine este proprietarul imobilului la data pronunţării deciziei nr. 1750 din 08 mai 2008.
Înalta Curte considera întemeiata susţinerea recurenţilor in sensul ca Pârâta Comisia Speciala de Retrocedare si-a depăşit atribuţiile atunci când a constatat ca titlul Statului nu este valabil, considerând măsura confiscării abuziva.
Este adevărat că potrivit HG nr. 1094/2005 anexa 1 pct.9 privind Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000 „Comisia are plenitudine de competenta in soluţionarea fazei administrative a cererilor de retrocedare cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive sau nu.
Conform HG nr. 1094/2005 anexa 1 pct.1 privind Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 94/2000, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase care s-au produs in temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise in intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989 daca nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.
Rezulta ca aprecierea ca abuzive a acelor preluări de proprietate la care se refera actul normativ este restrictiva la a constata ca nu s-au acordat despăgubiri juste si echitabile, nicidecum făcându-se referiri la transcrierile dreptului de proprietate in cartea funciara sau la preluarea efectiva in posesie a imobilelor respective, aşa cum a procedat Comisia.
Potrivit art. 1 din OUG nr. 92/2000 retrocedarea se referă la imobilele preluate cu titlu sau fără în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Cum Decretul-lege nr. 485/1944 se situează anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Comisia de Retrocedare nu avea competenta materiala in a face aprecieri asupra acestei preluări in proprietatea Statului, neavînd relevanţă când a fost preluat în fapt imobilul, preluarea fiind făcuta „ope legis".
De asemenea, Curtea constată că luarea în considerare de către Comisie a preluării bunului de către Statul Roman în anul 1949 direct de la Comunitatea Bisericii Evanghelice este din nou eronată, întrucât nu avea competenţa să constate nevalabilitatea preluării bunului conform Decretului-lege nr. 485/1944, iar pe de altă parte menţiunea preluării de la Comunitatea Bisericii Evanghelice are la baza tot considerente legate de extrasul de carte funciară, aprecieri care intră în atribuţiile puterii judecătoreşti şi care depăşeşte atribuţiile Comisiei.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că Decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 a Comisiei Speciale de Retrocedare este nelegală, fiind emisă cu depăşirea competentelor legale atribuite comisiei, respectiv imobilul la care se refera a fost preluat în proprietatea Statului anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (Decretul-lege nr. 485/1944) şi comisia a făcut aprecieri prin care s-a substituit instanţelor de judecată (calificarea drept abuzivă a preluării prin extinderea cadrului prevăzut de lege).
În conformitate cu art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., Înalta Curt.
- va admite recursurile declarate de reclamant şi intervenientul în interesul reclamantului.
- va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Braşov în contradictoriu cu pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi intervenienta B.E. CA Braşov, va anula Decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare.
- va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Muzeul de Etnografie Braşov în interesul reclamantului Judeţul Braşov.
- va respinge cererea de intervenţie formulată de P.E. Braşov în interesul autorităţii pârâte.
- va obliga pe intimata pârâtă şi pe intimata intervenientă la cheltuieli de judecata către recurentul reclamant, în cuantum de 3000 lei, în conformitate cu art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Judeţul Braşov, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov şi de Muzeul de Etnografie Braşov împotriva sentinţei civile nr. 52 F/CA din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Braşov în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi intervenienta B.E. CA Braşov, anulează Decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Muzeul de Etnografie Braşov în interesul reclamantului Judeţul Braşov.
Respinge cererea de intervenţie formulată de Parohia Evanghelică Braşov în interesul autorităţii pârâte.
Obligă pe intimata - pârâtă şi pe intimata - intervenientă la plată către recurentul reclamant a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2831/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2987/2010. Contencios → |
|---|
