ICCJ. Decizia nr. 2760/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2760/2010
Dosar nr. 2124/117/2008
Şedinţa publică din 26 mai 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23 mai 2008 la Tribunalul Cluj, reclamanta SC C.R.T. SRL Dej a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 339 din 29 noiembrie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C. şi anularea deciziei de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 pentru suma de 461.384 lei, reprezentând impozit pe profit, majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit şi pentru suma de 41.063 lei, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit pentru perioada 2000-2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în mod nelegal pârâta i-a respins contestaţia pentru debitul în sumă de 461.384 lei, pentru că verificarea s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 89 alin. (1) şi alin. (3) din OG nr. 92/2003, republicată, privind termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, precum şi cu interpretarea eronată a legii sau omisiunea unor prevederi legale referitoare la calculul impozitului pe profit şi al impozitului pe veniturile realizate de persoane juridice nerezidente.
Prin sentinţa civilă nr. 1236 din 27 iunie 2008 Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de apel Cluj, cu motivarea că reclamanta a contestat o decizie emisă de o autoritate publică centrală, astfel că sunt aplicabile normele de competenţă materială prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 562 din 9 noiembrie 2009, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat parţial Decizia nr. 339 din 29 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F., a constatat că reclamanta a achitat suma de 263.701 lei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 502,15 lei.
Instanţa de fond a reţinut că, din debitul în sumă de 461.384 lei, reclamanta a achitat suma de 263.701 lei, din care 167.160 lei prin compensare şi 96.540 lei prin decontări bancare, iar aceste sume nu au fost evidenţiate în raportul de inspecţie fiscală, astfel cum rezultă din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză.
Pentru celelalte sume, instanţa de fond a respins apărările formulate de reclamantă, reţinând că a fost respectat termenul legal de stabilire a obligaţiilor fiscale, că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor legale pentru aplicarea facilităţilor prevăzute de Legea nr. 189/2001, de Legea nr. 414/2002 şi de art. 24 alin. (12) din Legea nr. 571/2003 şi nici nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 82/1991 şi ale HG nr. 704/1993 pentru stabilirea diferenţelor de curs valutar.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs ambele părţi, solicitând casarea în parte a hotărârii atacate, ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta reclamantă SC C.R.T. SRL Dej a criticat hotărârea instanţei de fond pentru interpretarea greşită dată dispoziţiilor art. 98 alin. (3) şi art. 101 alin. (2) lit. a) C. proCod Fiscal, conform cărora inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii trei ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale şi perioada de inspecţie fiscală nu poate fi extinsă fără emiterea unui aviz întemeiat juridic.
În cauză, s-a susţinut că nu au fost respectate aceste dispoziţii legale şi în consecinţă, au fost greşit menţinute Decizia de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 şi Decizia nr. 339 din 29 noiembrie 2007 a Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor pentru diferenţa de obligaţii fiscale în sumă de 164.298.
Recurenta a învederat că se impunea anularea celor două acte administrativ fiscale pentru întregul debit în sumă de 427.399 lei.
Recurenta A.N.A.F. a criticat hotărârea instanţei de fond în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a susţinut că litigiul a fost greşit soluţionat fără citarea în cauză a D.G.F.P. Cluj, în calitate de autoritate emitentă a deciziei de impunere contestată şi că, instanţa de fond s-a pronunţat greşit cu privire la achitarea parţială a obligaţiilor fiscale suplimentare, ceea ce vizează executarea şi nu legalitatea actelor deduse judecăţii.
Pe fondul pricinii, s-a arătat că hotărârea atacată s-a întemeiat greşit pe concluziile expertizei contabile şi a admis în parte acţiunea, deşi conform evidenţelor fiscale, în contul sumei de 461.384 lei, reclamanta a plătit numai suma de 167.161 lei şi nu suma de 263.701 lei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de ambele părţi pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C.R.T. SRL Dej are ca obiect şi anularea deciziei de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 emisă de D.G.F.P. Cluj – Activitatea de control fiscal.
Această autoritate publică, în calitate de emitentă a actului administrativ-fiscal contestat nu a fost citată în cauză şi litigiul a fost greşit soluţionat numai în contradictoriu cu A.N.A.F., care s-a pronunţat asupra contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere.
Cadrul procesual al pricinii nu a fost corect stabilit de instanţa de fond nici în raport de cuantumul obligaţiilor fiscale contestate.
Astfel, se reţine că atât prin notele scrise depuse la instanţa de fond, cât şi în recurs, recurenta-reclamantă a precizat că solicită anularea deciziei de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 şi a deciziei nr. 339 din 29 noiembrie 2007 pentru suma de 427.999 lei.
În atare situaţie, instanţa de fond avea obligaţia să verifice dacă a fost corect sesizată în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, faţă de normele de competenţă materială prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru litigiile în care se contestă legalitatea actelor referitoare la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora.
De asemenea, obiectul pricinii nu a fost analizat de instanţa de fond, care s-a pronunţat în mod greşit asupra achitării parţiale a debitului contestat, fără a examina legalitatea actelor administrativ fiscale deduse judecăţii. Plăţile efectuate de societatea reclamantă în contul debitului stabilit prin Decizia de impunere nr. 1262 din 21 noiembrie 2006 prezintă relevanţă pentru executarea actului respectiv şi nu pentru legalitatea acestuia, cum eronat s-a considerat în hotărârea atacată.
Faţă de considerentele care au fost expuse, în baza dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC C.R.T. SRL Dej şi de A.N.A.F. - D.G.S.C. prin mandatarul său D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 562 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2759/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2763/2010. Contencios → |
|---|
