ICCJ. Decizia nr. 2763/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2763/2010
Dosar nr. 3831/2/200.
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul O.A. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând ca în contradictoriu cu acesta să dispună:
- constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române de îndată;
- să fie obligat pârâtul la plata daunelor morale de 1000 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 15 septembrie 2006 a formulat prima cerere de redobândire a cetăţeniei române la care a revenit în cursul lunii martie 2009, însă, pârâtul nu i-a răspuns favorabil, fiindu-i îngrădit dreptul de a înregistra cererea de redobândire a cetăţeniei române în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3727 din 5 noiembrie 2009 a admis în parte acţiunea reclamantului O.A., constatând refuzul nejustificat al pârâtului şi pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul să primească actele necesare redobândirii cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil.
De asemenea, a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul la 154 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 alin. (2) din acest act normativ şi, că în raport de data depunerii primei cereri – anul 2006, faţă de reclamantă a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii, în cauză fiind încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reţinut că este neîntemeiată, deoarece reclamanta nu a adus probe în sensul solicitat.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române.
S-a mai susţinut de către recurent, că nu se poate pune semnul echivalenţei între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi factorul obiectiv al imposibilităţii autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate, pentru preluarea cererilor de redobândire şi pentru procesarea acestor solicitări, într-un termen cât mai scut.
Răspunsul administrativ primit de reclamant, arată recurentul, nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului ci arată condiţiile concrete în care acesta urma să fie procesat, fără a conţine formulări pur potestative din partea autorităţii publice solicitate, în sensul de a nu îndeplinit obligaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Recurentul a mai susţinut şi faptul că, durata acestui termen rezonabil a fost folosită numai în jurisprudenţa CEDO şi, prin urmare, nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Determinarea termenului rezonabil de procesare a unor astfel de solicitări, se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante, astfel că noţiunea de termen rezonabil nu poate fi sinonimă cu aceea de termen scurt.
Concluzionând, recurentul susţine că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei şi de a le impune recurentului, într-o ordine ce ar putea însemna dereglarea activităţii Secţiei consulare a Ambasadei României în Republica Moldova.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, critica recurentului privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
În urma demersurilor întreprinse de intimatul-reclamant, respectiv prin cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române din data de 15 septembrie 2006 şi revenirea cu o nouă cerere în cursul luării martie 2009, pârâtul nu i-a răspuns favorabil reclamantului, acesta din urmă considerând că i-a fost îngrădit dreptul de a înregistra cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Problema care se impune a fi rezolvată în speţa de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de„termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg,caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – septembrie 2006 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Prin urmare, aşa cum în mod corect a precizat şi instanţa de fond, apărarea pârâtului referitoare la capacitatea organizatorică a acestuia care este limitată în raport de numărul foarte mare de cereri, nu este justificată, faţă de durata de peste 3 ani de nesoluţionare a cererii.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 3727 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2760/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2764/2010. Contencios → |
|---|
