ICCJ. Decizia nr. 2780/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2780/2010

Dosar nr. 433/220/2009

Şedinţa publică din 26 mai 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanţii Oraşul Deta şi Consiliul Local al Oraşului Deta au chemat în judecată SC A.J. SA Timiş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună evacuarea acesteia pe cale de ordonanţă preşedinţială, din obiectivul Strand – Termal, situat în oraşul Deta, judeţul Timiş.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, la data de 27 septembrie 2007, în temeiul hotărârii Consiliului Local al Oraşului Deta nr. 70 din 17 iulie 2007 şi a OUG nr. 54 din 2006, a fost încheiat contractul de concesiune privind obiectivul Ştrand-Termal din oraşul Deta.

La data de 26 martie 2009, prin Hotărârea nr. 25 Consiliul Local al Oraşului Deta a hotărât rezilierea contractului de concesiune, pe considerentul că societatea concesionară nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract, iar apa termală ce izvorăşte din forajul de captare se deversează pe terenurile agricole învecinate, producând pagube.

Judecătoria Deta, prin sentinţa civilă nr. 423 din 3 iunie 2009, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă şi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş,, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ, iar contractul de concesiune a ştrandului termal din Deta este un contract administrativ.

La rândul său, Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 720/CA/PI din 8 iulie 2009 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deta, reţinând că potrivit art. 581 alin. (2) C. proc. civ., cererile de ordonanţă preşedinţială se introduc la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 21 CC din 29 octombrie 2009, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deta.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit art. 581 alin. (2) C. proc. civ., cererile de ordonanţă preşedinţială se introduc la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, iar cererile în evacuare sunt de competenţa judecătoriei, deoarece nu sunt date expres în competenţa tribunalului, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 1 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC A.J. SA Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că întrucât contractul de concesiune din 2007 este un contract administrativ, potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanţa competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ precum şi orice litigii legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ este instanţa de contencios administrativ.

Recursul este nefondat.

Obiectul litigiului de faţă îl constituie cererea de evacuare a pârâtei din Ştrandul termal situat în Deta, judeţul Timiş, pe cale de ordonanţă preşedinţială, dat fiind faptul că actul în temeiul căruia pârâta ocupa ştrandul, respectiv contractul de concesiune a fost reziliat de drept prin Hotărârea Consiliului Local Deta nr. 25 din 26 martie 2009.

Potrivit dispoziţiilor art. 581 alin. (2) C. proc. civ., cererile de ordonanţă preşedinţială se introduc la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, iar cererile de evacuare sunt de competenţa judecătoriei, nefiind date în mod expres în competenţa tribunalului.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.

Cum din analiza dispoziţiilor art. 2 C. proc. civ., nu rezultă că cererile de evacuare ar fi de competenţa tribunalului şi în absenţa unor dispoziţii procesuale speciale în cest sens, urmează a se constata că prezenta cauză este de competenţa judecătoriei ca instanţă de drept comun.

Aşa fiind, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deta, astfel că recursul fiind nefondat va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC A.J. SA Timiş împotriva sentinţei civile nr. 21 CC din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2780/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs