ICCJ. Decizia nr. 2786/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2786/2010

Dosar nr. 1414/35/2009

Şedinţa publică din 26 mai 2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5824 din 4 noiembrie 2009, Judecătoria Satu Mare a dispus declinarea în favoarea Curţii de Apel Oradea a competenţei de soluţionare a litigiului iniţiat de C.N.A.D.N.R., prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu cu SC A.R. SA, având ca obiect obligarea debitoarei la plata în lei a sumei de 15,07 Euro, reprezentând penalităţi de întârziere, în cadrul procedurii ordonanţei de plată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, întrucât contractul privind eliberarea rovinietei, pe care creditoarea îşi întemeiază pretenţiile, este asimilat actelor administrative, fiind încheiat de o autoritate publică şi având ca obiect valorificarea unor bunuri proprietate publică, competenţa soluţionării cauzei aparţine curţii de apel.

Instanţa a invocat în drept prevederile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, art. 1 din OUG nr. 84/2003, precum şi art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a şi art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

La rândul său, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus prin sentinţa nr. 13 din 13 ianuarie 2010, declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa de contencios administrativ a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 ce asimilează actelor administrative contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice.

Contractul încheiat între părţi privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale având natura unui contract comercial, competenţa aparţine astfel instanţei de drept comun.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Curtea va stabili că în cauză Judecătoria Satu Mare este competentă să judece litigiul privind obligaţia de plată a taxei de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.

Astfel, în raport de obiectul acţiunii, nu sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile privind încheierea, modificarea, interpretarea şi încetarea contractului administrativ.

Cauza de faţă are ca obiect cererea de ordonanţă de plată formulată împotriva unei societăţi comerciale, debitoare în baza contractului prin care C.N.A.D.N. s-a obligat să elibereze roviniete pentru autovehicule în schimbul preţului convenit.

Contractul încheiat între părţi nu are natura unui contract administrativ în sensul art. 2 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, neavând ca obiect achiziţii publice, prestări de serviciu publice ori executare de lucrări de interes public, iar compania creditoare neacţionând la încheierea contractului în regim de putere publică pentru a fi asimilată unei autorităţi publice.

De menţionat că, reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilităţi publice, Legea nr. 51/2006 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 13/2008, prevede în art. 51 alin. (3) şi (1) competenţa instanţei de contencios administrativ numai pentru soluţionarea litigiilor în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii şi a celor privind acordarea de despăgubiri, soluţionarea tuturor celorlalte litigii contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor prestate, fiind de competenţa instanţei de drept comun.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea, reţinând caracterul comercial al contractului în baza căruia sunt formulate pretenţiile ce formează obiectul litigiului de faţă, va stabili competenţa materială a soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.N.D.P. Cluj şi SC A.R. Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2786/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond