ICCJ. Decizia nr. 2791/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2791/2010
Dosar nr. 561/64/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 90/F din 5 inie 2009 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamanta A.N.F.C.T. Braşov, invocată de pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Braşov, respingând totodată acţiunea reclamantei având ca obiect anularea în tot a deciziei nr. 11 din 21 martie 2008 emisă de D.G.F.P. Braşov, admiterea contestaţiei nr. 2000 din 16 ianuarie 2008, împotriva raportului de inspecţie fiscală nr. 24144 A din 27 noiembrie 2007 şi a deciziei de impunere nr. 612 din 20 noiembrie 2007 ale A.F. P. Braşov – Activitatea de inspecţie fiscală şi, corelativ, anularea tuturor măsurilor dispuse de către organele de control ale A.F.P. Braşov în Raportul de inspecţie fiscală nr. 24144A din 27 noiembrie 2007.
Examinând, cu precădere, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa a constatat că este neîntemeiată întrucât reclamanta a urmat procedura contestării actelor administrativ fiscale, prevăzută de legea specială, contestând în bloc actele fiscale pe care le-a considerat nelegale, măsurile inserate în conţinutul actelor contestate făcând corp comun cu Raportul de inspecţie fiscală nr. 24144A/2007 şi Decizia de impunere nr. 612/2007, ceea ce corespunde spiritului, raţiunii legii şi sistematizării art. 209 C. proCod Fiscal, aprobat prin OG nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că în urma controlului efectuat la asociaţia reclamantă, în perioada 25 septembrie 2007 – 15 noiembrie 2007 de către A.F.P. Braşov – Activitatea de inspecţie fiscală, prin actele administrativ fiscale întocmite, respectiv Raport de inspecţie fiscală nr. 24144A din 27 noiembrie 2007 şi Decizia de impunere nr. 612 din 20 noiembrie 2007, s-au reţinut în sarcina reclamantei obligaţii de plată către bugetul de stat în sumă de 909.448 lei, din care 1.000 lei reprezentând amendă pentru nedepunerea bilanţului contabil pe anul 2006, în termen legal, a fost achitată, obligaţiile restante contestate în cauză fiind de 908.448 lei.
S-a mai reţinut că regimul juridic general aplicabil din punct de vedere fiscal pentru organizaţiile nonprofit, calitate pe care o are şi reclamanta, este cel stabilit de art. 15 alin. (3) C. proCod Fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003 cu modificări şi completări, de unde rezultă că veniturile realizate ca urmare a transferurilor de jucători sunt venituri impozabile, la care se adaugă, pentru impozitul pe profit, prevederile Legii nr. 4104/2002.
De aici se apreciază că, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a realizat venituri superioare sumei de 15.000 Euro, este corectă susţinerea pârâtelor, din actele fiscale atacate, în sensul obligării reclamantei la plata impozitului pe profit şi ca atare şi dobânzile şi majorările de întârziere calculate de organele fiscale pârâte, la sumele considerate venituri sunt cuvenite, în cuantumul calculat în Decizia nr. 11/2008.
S-a mai apreciat legală calificarea ca cheltuieli deductibile a celor privind reîntregirea fondului de salarii, cheltuieli de personal pe baza unor contracte civile, cele aferente sumelor achitate personalului propriu, diferenţe de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, precum şi caracterul nedeductibil al cheltuielilor de protocol în sumă de 18.346.923 lei vechi.
Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că transferurile de jucători la diverse cluburi din România reprezintă prestări de servicii cu plată în sensul art. 126 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 129 Cod Fiscal, fiind astfel operaţiuni impozabile sub aspectul TVA, iar reclamanta a depăşit plafonul de 2 miliarde lei vechi de scutire TVA [stabilit de art. 152 alin. (1) Cod Fiscal] prin încasarea sumei rezultate din transferul jucătorului T.G.
A mai apreciat instanţa de fond ca fiind legală reîntregirea bazei de calcul a impozitului pe venituri de natură salarială cu suma reprezentând prime de joc, indemnizaţii de efort, rată contract jucători, sume acordate persoanelor angajate cu contract de muncă, antrenorilor şi altor persoane, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 40 şi art. 56 Cod Fiscal, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 42 lit. a) şi art. 75 alin. (1) Cod Fiscal; de asemenea cu privire la constatarea organului de control privind efectuarea de plăţi către persoane fizice neidentificate cu contract de muncă, în perioada 2004-2006 s-a constatat corectitudinea celor susţinute în actele de control.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.N.F.C.T. Braşov, prin lichidator I.E., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, ce se încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- în mod greşit instanţa de fond a aplicat retroactiv Decizia Comisiei Centrale Fiscale nr. 2 aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 576 din 16 aprilie 2004 publicat în M.Of. nr. 376 din 29 aprilie 2004, aplicabilă începând cu data de 1 ianuarie 2005 şi numai în ceea ce priveşte impozitul pe profit, iar nu şi TVA, omiţând împrejurarea că veniturile din transferurile judecătorilor de fotbal sunt venituri neimpozabile până la data de 18 februarie 2005, conform HG nr. 84/2005, iar sumele realizate în urma transferurilor la cluburi din afara ţării, membre FIFA, reprezintă contribuţii de solidaritate acordate conform mecanismului de solidaritate definit în Regulamentul privind Statutul şi transferul jucătorilor în baza art. 5 din Statutul FIFA din 19 octombrie 2003, cele dintâi fiind neimpozabile până la 1 ianuarie 2005, iar ultimele fiind venituri din activitatea proprie pe toată perioada supusă expertizării;
- normele metodologice de aplicare a art. 141 alin. (1) lit. j) Cod fiscal nu prevăd transferurile de jucători printre activităţile cărora nu li se aplică scutirea de taxă, astfel că pentru perioada 2004 – 2006 asociaţia este scutită de TVA aferent transferului jucătorilor;
- potrivit art. 129 Cod Fiscal compensaţiile pentru încetarea contractului nu sunt considerate prestări de servicii cu plată, iar contribuţia de solidaritate, ce constituie o compensaţie, a fost inclusă în mod greşit în categoria veniturilor impozabile şi a prestărilor de servicii taxabile;
- instanţa de fond a ignorat prevederile art. 75 Cod Fiscal care precizează în mod expres faptul că premiile acordate în concursuri sportive în afara unor relaţii contractuale de natură salarială sunt scutite de impozit în limita sumei de 8.000.000 ROL şi întrucât niciunul din premii nu a depăşit plafonul de scutire, nu se datorau, în fapt, impozite pentru această categorie de venituri şi nici contribuţiile sociale şi la alte fonduri aferente respectivelor venituri.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la pretinsa aplicare retroactivă a Deciziei nr. 2/2004 a Comisiei Fiscale Centrale, Înalta Curte reţine că această decizie a fost emisă în vederea aplicării unitare a art. 15 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal având ca obiect determinarea profitului impozabil obţinut de către asociaţii/fundaţii sportive din transferul sportivilor – şi are caracter de interpretare a legii, fiind, deci, aplicabilă de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia a fost dată. O asemenea aplicabilitate decurge nu numai din principiile de drept, dar şi din art. 1 şi art. 10 ale O.M.F.P. nr. 877/2005 – aplicabil la data efectuării inspecţiei fiscale, articole ce au următorul conţinut: art. 1 „Pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a actelor normative care reglementau taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe profit, accizele, impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, impozitul pe venit, înainte de intrarea în vigoare a Codului fiscal, se constituie Comisia fiscală centrală la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare comisie" şi art. 10 „(1) Soluţiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei şi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost date".
Prin Decizia menţionată, aplicată în mod corect de către instanţă, s-a statuat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 414 privind impozitul pe profit, precum şi ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, veniturile realizate de către persoanele juridice fără scop patrimonial din transferul sportivilor după data de 1 iulie 2002 şi care depăşesc nivelul stabilit la art. 1 alin. (4) din Legea nr. 414/2002, respectiv la art. 15 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 sunt venituri impozabile, fiind incluse la determinarea profitului impozabil.
Referitor la aplicarea TVA pentru suma de 856.475 lei reprezentând rata încasată la 16 aprilie 2004 din contractul de transfer al jucătorului T.G., în mod corect această operaţiune a fost calificată „o prestare de servicii efectuată cu plată" în sensul art. 126 alin. (1) coroborat cu art. 129 Cod Fiscal, în legislaţia fiscală românească neexistând noţiunea de „contribuţie de solidaritate" în sensul menţionat de reclamantă pentru a justifica primirea sumelor de bani pentru transferul jucătorului T.G., nefiind posibilă nici analogia cu noţiunea de „compensaţie pentru încetarea contractului de muncă" din cuprinsul art. 129 alin. (8) Cod Fiscal – cele două categorii de plăţi având scopuri total diferite.
Referitor la deductibilitatea unor cheltuieli aferente veniturilor impozabile, în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) alin. (3) lit. a) şi alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, reţinându-se că nu pot fi deduse cheltuieli ce nu au ca scop realizarea de venituri impozabile – respectiv o restituire de bani către o persoană fizică – şi nici cheltuieli care nu au la bază un document justificativ.
Referitor la impozitarea unor venituri de natură salarială acordate personalului angajat cu contract de muncă, precum şi a unor premii din concursuri, criticile recurentei sunt, de asemenea, nefondate.
Potrivit art. 56 alin. (1) şi (2) lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.
(2) În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:
j) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor".
În speţă se aplică, de asemenea pct. 58 lit. k) din HG nr. 44/2004, care se referă expres la impozitarea sumelor plătite sportivilor, antrenorilor şi altor specialişti în domeniu.
Aceste sume – reprezentând prime de joc, indemnizaţii, indemnizaţii de efort, rată contract – nu pot fi incluse în prevederile art. 42 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece acest articol se referă la forme de sprijin cu destinaţie specială (sprijin social sau umanitar).
De asemenea, aceste sume nu pot fi considerate premii în sensul art. 77 alin. (4) Cod Fiscal, deoarece participarea la un campionat de fotbal (divizia C), pe parcursul unui an competiţional nu se identifică cu noţiunea de „concurs … într-o singură zi" din articolul menţionat.
Pentru considerentele arătate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.F.C.T. Braşov, prin Lichidator judiciar I.E. împotriva sentinţei civile nr. 90/F din 5 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2753/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2792/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
