ICCJ. Decizia nr. 298/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 298/2010
Dosar nr. 400/2/2009
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de reprezentant al Secţiei consulare a Ambasadei României din Chişinău, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat al Ministerului Afacerilor Externe de a soluţiona cererea reclamantului, să fie obligat pârâtul să stabilească data la care reclamantul va fi invitat să depună şi să înregistreze cererea de redobândire a cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 21/1991, la Secţia Consulară a României din Republica Moldova, cu obligarea pârâtului la plata de morale în cuantum de 1000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în luna septembrie 2008, a formulat prima cerere către Ministerul Afacerilor Externe, solicitând să-i fixeze data la care să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele necesare.
Pe data de 17 septembrie 2008 reclamantul a fost informat prin adresa nr. G5 - 1 /P/1489 că există un număr foarte mare de solicitări şi din cauza spaţiilor limitate în care ambasada îşi desfăşoară activitatea va fi programat pentru depunerea cererii.
Reclamantul s-a adresat cu încă două cereri de revenire la data de 02 octombrie 2008, precum şi la data de 10 noiembrie 2008.
A apreciat că atitudinea secţiei consulare reprezintă refuzul nejustificat de a soluţiona cererea privind invitarea într-un termen rezonabil să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
De asemenea, a arătat că reclamanţilor le este îngrădit dreptul actual, legal şi constituţional la depunerea şi înregistrarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991, care stabileşte cu valoare de principiu că aceste cereri se vor depune la secţiile consulare ale României în străinătate.
A invocat practica judiciară în domeniu, inclusiv şi decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte acordarea de daune morale a arătat că a fost privat de drepturile legale constituţionale o perioadă îndelungată, creându-i-se un stres continuu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, art. 10 din Legea nr. 396/2002 şi art. 5 alin. (1) din Constituţia României.
Pârâtul, Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală, motivat de faptul că Secţia Consulară din cadrul Ambasadei României la Chişinău are o capacitate limitată de a procesa dosarele, activitatea se desfăşoară în două schimburi datorită numărului mic de funcţionari, fată de numărul foarte mare de cereri (peste 600.000), aşa încât persoanele care au dorit să depună cerere pentru redobândirea cetăţeniei române sunt invitate în ordinea cronologică a formulării cererilor de intenţie să se prezinte la Secţia Consulară, unde are loc verificarea documentelor, dosarul fiind transmis ulterior în tară la Ministerul Justiţiei.
A apreciat că nu este vorba de un refuz nejustificat, având în vedere că pârâtul a adresat două răspunsuri reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 1161 din 18 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil.
A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele morale şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului cu o scrisoare de redobândire a cetăţeniei române şi cu toate că a revenit în două rândui cu solicitarea sa, răspunsul pârâtului a fost de amânare a soluţionării cererii pentru o dată neprecizată, ceea ce conduce la imposibilitatea reclamantului de aşi valorifica drepturile.
A apreciat că atitudinea pârâtului reprezintă un refuz nejustificat de a soluţiona cererea reclamantului şi pe cale de consecinţă a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
A respins cererea referitoare la daunele morale ca nefondată, aceasta nefiind dovedită în raport cu contextul cauzal al speţei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii acţiunii.
În cuprinsul recursului, recurentul a arătat că în mod eronat prima instanţă a reţinut că în speţă există ipoteza unui refuz nejustificat de a soluţiona petiţia, deoarece pârâtul a comunicat răspuns reclamantului prin care l-a încunoştiinţat că cererea sa va fi soluţionată favorabil la momentul promovării acesteia.
A mai arătat că dacă ar fi obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantului, celelalte persoane care au solicitat dobândirea cetăţeniei înaintea reclamantului şi care nu au formulat acţiuni în justiţie ar fi discriminate.
De asemenea, recurentul a învederat că la momentul introducerii acţiunii în instanţă nu era îndeplinită condiţia depăşirii termenului rezonabil de soluţionare a cererii administrative.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs formulate şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Înalta Curte observă că sunt de necontestat circumstanţele cauzei, în sensul că reclamantul P.G. s-a adresat în trei rânduri Secţiei Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova.
Reclamantul a primit un răspuns (Adresa nr. G5 – 1/P/1489 din 17 septembrie 2008) prin care i se comunică faptul că există un mare număr de cereri de redobândire a cetăţeniei române şi că va fi invitat să depună dosarul când va fi procesată cererea sa.
În raport cu conţinutul răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu se poate reţine culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin organizatoric, nu poate fi reţinut.
Atâta vreme cât statul român şi-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991 obligaţia de a acorda cetăţenia română foştilor cetăţeni români sau descendenţilor acestora până la gradul II care şi-au pierdut cetăţenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost ridicată această cetăţenie fără voia lor, trebuia să soluţioneze cererea reclamantului într-un termen administrativ rezonabil.
Totodată, dificultăţile organizatorice invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanţă în ceea ce priveşte justificarea obiectivă a nesoluţionării în termen a cererilor reclamantului, legea nefăcând distincţie între autorităţile publice în ceea ce priveşte rezolvarea cererilor în funcţie de volumul activităţii acestora, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Înalta Curte consideră că nu poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea de către instanţa de contencios administrativ a principiului nediscriminării prin obligarea autorităţii publice să soluţioneze cu prioritate cererea reclamantului faţă de cele ale altor persoane.
Persoanele îndreptăţite, aflate în aceeaşi situaţie cu reclamantul, se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu faţă de persoanele care nu s-au adresat justiţiei.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că răspunsul primit nu ar reprezenta un refuz de soluţionare a cererii, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.
Atitudinea autorităţii administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentaţia necesară redobândirii cetăţeniei, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluţionării cererii şi anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991.
Refuzând să stabilească termenul pentru depunerea documentaţiei necesare redobândirii cetăţeniei române, realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voinţa autorităţii administrative.
Aşa fiind, în mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat existenţa refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţia cererea reclamantului şi a obligat pârâtul să primească, de îndată, cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actelor conexe.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1161 din 18 martie2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 305/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
