ICCJ. Decizia nr. 3107/2010. Contencios

Decizii ICCJ 2010 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3107/2010

Dosar nr. 930/33/200.

Şedinţa publică din 11 iunie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.M.M., în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei obligarea acestora din urmă la plata despăgubirilor pentru apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca jud. Cluj, contravaloarea în lei a sumei de 110.000 Euro, sumă stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert V.R. numit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a sumei menţionate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în baza Decretului nr. 223/1974, i-a fost preluat abuziv apartamentul identificat în petitul acţiunii, pentru care în anul 2001 a solicitat restituirea în natură dar datorită existenţei chiriaşilor prin dispoziţia nr. 1885 emisă de Primarul municipiului Cluj, i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Ulterior s-a adresat A.N.R.P., printr-un memoriu, înregistrat sub nr. 714906/2007 la care a primit un răspuns că se va numi un evaluator cu ajutorul unui program pe calculator. După aproximativ şase luni a formulat cerere către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care a solicitat efectuarea lucrărilor de specialitate şi cum nu i s-a răspuns s-a adresat instanţei de contencios administrativ care prin sentinţa civilă nr. 461 din 30 mai 2008 a dispus ca în termen de treizeci de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să se emită titlul de despăgubire pentru apartamentul arătat,soluţia fiind menţinută prin Decizia nr. 146 din 15 ianuarie 2009. Astfel, pârâta a numit expert iar, după efectuarea expertizei ce stabilea o valoare estimată a imobilului de 110.000 Euro adică 386.880 lei ţinând cont de curs leu/Euro la acel moment s-a emis Decizia nr. 2711 din 02 februarie 2008. Ulterior, în considerarea că suma stabilită este echitabilă nefiind astfel contestată Decizia şi raportul de evaluare pentru valorificarea actului emis urmând procedura instituită de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a adresat pârâtei cu cererea nr. 7299 din 24 octombrie 2008 Ia care a ataşat Decizia şi actele necesare.

Ulterior reclamantul şi-a precizat acţiunea faţă de A.N.R.P. - D.A.D.N. invocând ca temei al acesteia art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 dat fiind refuzul nejustificat de soluţionare a cererii şi dispoziţiile art. 1088 C. civ., vizând efectele obligaţiilor indiferent de izvorul lor.

La data de 28 august 2008 reclamantul, prin completarea acţiunii, a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea în favoarea sa a titlului de plată pentru suma de 110.000 Euro stabilită în raportul de evaluare. Arată reclamantul că termenul de doi ani stipulat prin OUG nr. 81/2007 în care D.A.D.N. trebuie să transfere despăgubirile curge numai de la emiterea titlului de plată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în considerarea faptului că în condiţiile Legii nr. 247/2005 şi a OG nr. 81/2007 atribuţiile cu privire la achitarea despăgubirilor în numerar revine A.N.R.P. prin D.A.D.N. şi nu Comisiei. Totodată a arătat că în raport cu dispoziţiile normative menţionate art.18 plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cererilor de opţiune iar sursele de finanţare se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la fondul proprietatea şi în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Pârâta A.N.R.P., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia prematurităţii în considerarea că potrivit art. 182 lit. a) - Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare OUG nr. 81/2007 emiterea titlului de plată şi plata despăgubirilor se fac în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare în ordinea depunerii cererii iar cererea reclamantului este înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 07299 din 24 octombrie 2008.

Referitor la obligaţia plăţii sumei de 110.000 Euro respectiv 386.880 lei pârâta a arătat că nu poate fi admisibilă întrucât potrivit prevederilor art. 3 lit. h) coroborat cu art. 141 din Legea nr. 247/2005 Titlul VII, sumele aferente despăgubirilor în numerar se plătesc în două tranşe pe parcursul a doi ani calculaţi cu începere de la data emiterii titlului de plată, prima tranşă a despăgubirilor va fi în cuantum de 250.000 lei şi în acest caz aceste prevederi se aplică cu prioritate faţă de orice alte prevederi legale cu caracter general (Constituţie, Convenţia Europeană).

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă iar, în subsidiar, ca inadmisibilă şi în cazul respingerii excepţiilor, ca neîntemeiată.

Astfel, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive arată că prin demersul introductiv s-a relevat refuzul nejustificat de a soluţiona favorabil cererea însă cererea nu a fost înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice şi nici nu a fost adresată acestei instituţii.

Referitor la excepţiei inadmisibilităţii arată că aceasta este întemeiată, întrucât nu au fost respectate cerinţele art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv îndeplinirea procedurii prealabile.

Cu privire la fondul cauzei arată că în măsura în care reclamantul a înţeles anexeze cererii de chemare în judecată cererea adresată Comisiei Centrale prin care solicită doar ca această instituţie să îi precizeze anumite aspecte legate de acordarea despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001, i-a răspuns la aceste întrebări prin adresa nr. 800382 din 15 mai 2009 depusă la dosar tot de reclamant astfel că nu ne aflăm în ipoteza unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.

Soluţia primei instanţe.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 592 din data de 18 noiembrie 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul I.M.M., în contradictoriu cu această pârâtă, a respins excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia prematurităţii.

Totodată, a admis acţiunea în parte acţiunea formulată, extinsă şi precizată de reclamantul I.M.M. în contradictoriu cu A.N.R.P. prin D.A.D.N., Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, şi :

- a obligat pârâta A.N.R.P. prin D.A.D.N. să emită în favoarea reclamantului titlu de plată respectiv să vireze suma de 386 880 lei reprezentând despăgubire stabilită potrivit deciziei 2711 din 2 februarie 2008 a Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor;

- a obligat pârâta A.N.R.P. prin D.A.D.N. la plata dobânzii legale pentru suma menţionată începând cu data de 25 mai 2009 până la achitarea efectivă.

- a obligat Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare pentru virarea sumei mai-sus menţionate în contul reclamantului;

- a obligat A.N.R.P. prin D.A.D.N. să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1270,44 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:

în ceea ce priveşte excepţiile invocate, instanţa a reţinut că :

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale este întemeiată.

în condiţiile Legii nr. 247/2007 nu se include atribuţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de plată şi a proceda la plata efectivă. Aceste atribuţii revin A.N.R.D. - respectiv D.A.D.N. Or în aceste circumstanţe nu se poate reţine o neîndeplinire a unei obligaţii; un refuz în îndeplinire, context în care nu se poate vorbi de un titular al obligaţiei raportului dedus judecăţii. Prin urmare neavând atribuţii în sensul celor invocate de emitere a titlului de plată excepţia este întemeiată şi a fost admisă iar ca o consecinţă acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu C.C.S.D. a fost respinsă.

- excepţia inadmisibilităţii acţiunii din perspectiva neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respinsă, ca nefondată.

Reclamantul a arătat că a depus cerere de opţiune şi aceasta a fost înregistrată la A.N.R.P. sub nr. 299/2008 acest aspect nefiind contestat. reclamantul s-a adresat instanţei cu cererea din 13 aprilie 2009, iar acest demers îndeplineşte scopul cerut de art. 7 alin. (4) din actul normativ invocat.

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice este neîntemeiată.

Arată instanţa că, în condiţiile în care sursele de finanţare a acordării despăgubirilor în numerar de către A.N.R.P. prin D.A.D.N. se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul Proprietatea şi în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul Finanţelor Publice nu se poate vorbi de o lipsă a calităţii procesuale pasive.

Pe fondul cauzei prima instanţa a reţinut că reclamantul a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului situat în Cluj-Napoca, şi prin dispoziţia nr. 1885 din 22 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca i-a fost recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

a promovat acţiune în instanţă ce s-a finalizat cu obligarea entităţii Comisiei Centrale la numirea evaluatorului şi emiterea titlului de despăgubiri. Ulterior după rămânerea definitivă a hotărârii prin Decizia nr. 146 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a emis Decizia nr. 2711 din 2 februarie 2008 prin care i s-a stabilit cuantumul despăgubirilor în sumă de 386.880 lei ţinând cont de valoarea estimată prin expertiză de 110.000 Euro. După obţinerea titlului de despăgubiri reclamantul s-a adresat autorităţii pentru acordarea despăgubirilor depunând cererea de opţiune nr. 7229 din 24 octombrie 2008 prin care a optat pentru despăgubiri în numerar iar apoi la 13 aprilie 2009 a cerut lămuriri.

Din analiza prevederilor art. 18 alin. (1), art. 181 şi art. 182 din Legea nr. 247/2005 rezultă că în operaţiunea de administrare, de valorificare a titlurilor de despăgubire, în raport de voinţa expresă a persoanei, legiuitorul a stabilit anumite termene, reguli. Ca urmare, şi în soluţionarea cererii vizând emiterea titlului de plată, virarea sumelor se impune soluţionată într-un termen rezonabil.

reclamantul a solicitat prin cererea de opţiune despăgubiri în numerar, de la această solicitare a trecut mai mult de un an şi cererea nu a fost rezolvată, prin justificarea lipsei disponibilităţilor/lichidităţilor în condiţiile în care nu s-a făcut nici un demers pentru o eventuală creditare, ordonare adresată Ministerului Economiei şi Finanţelor, Guvernului sau altor autorităţi de a face eficace fondul, disponibilităţile, deşi nu doar Legea nr. 247/2005 permite aceasta.

Se arată că reclamantul, a utilizat posibilităţile oferite de normele interne, a întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului său însă acest drept real s-a transformat într-un drept iluzoriu, în condiţiile în care demersul său nu poate fi realizat cu respectarea principiului celerităţii procedurii ca şi garanţie înscrisă în normele arătate. Această întârziere imputabilă autorităţii care se prevalează de justificarea mai sus menţionată, fără a găsi în acelaşi timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor iniţiate de reclamantă, poate să conducă la depăşirea termenului rezonabil, depăşire contrară dispoziţiilor Convenţiei.

S-a reţinut că petitul având ca obiect obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată pentru sumele ce fac obiectul litigiului este deplin îndreptăţit, în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, în concret cu hotărârea dată în cauza Ramadni şi alţi cinci contra Albaniei, care statuează că şi o decizie a unei autorităţi administrative definitive trebuie pusă în aplicare ca şi o hotărâre judecătorească.

Prin urmare, plecând de la cele înscrise în Convenţie prima instanţă a reţinut că susţinerile reclamantului cu privire la nesoluţionarea cererii de opţiune, la emiterea titlului de plată raportat la cele statuate de Decizia de despăgubire sunt întemeiate în parte şi urmează a fi admise în aceste limite. în acest context se are în vedere că despăgubirile au fost stabilite în moneda naţională iar Decizia ce trebuie să stea la baza emiterii titlului de plată ce a consemnat suma de 386.880 lei nu a fost contestată.

A apreciat că este întemeiată solicitarea privind plata dobânzii de la data promovării acţiunii în instanţă în condiţiile normei evocate întrucât neactualizarea despăgubirilor adăugate la durata procedurii urmate la soluţionarea cererii de opţiune nu este compatibilă cu un remediu rapid şi eficient iar exigenţele unei bune administrări la care are dreptul orice cetăţean ar fi şi ele încălcate.

Concluzionând, instanţa a susţinut că nici susţinerile referitoare la prematuritate, invocate de pârâtă, nu pot fi reţinute, în principal, pe considerentele referitoare la întârzierea nejustificată în timp a procedurii şi la caracterul vătămător asupra drepturilor patrimoniale ale reclamantei, pe care o are această întârziere nejustificată a realizării efective a dreptului.

împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamantul I.M.M. şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Cluj şi A.N.R.P.

Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii petitului privind obligarea A.N.R.P. prin D.A.D.N. ca la plata despăgubirilor pentru apartamentul nr. 13 din imobilul situat în Cluj-Napoca, jud. Cluj să achite contravaloarea în lei a sumei de 110.000 Euro stabilită prin raportul de evaluare întocmit de V.R., expert numit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Susţine că nu poate fi reţinut argumentul instanţei de fond că nu ar fi contestat Decizia nr. 2711/2008 emisă de Comisia Centrală în condiţiile în care nu avea nici un motiv să o atace, iar ceea i-a cauzat un prejudiciu a fost faptul că nu s-a plătit într-un termen rezonabil suma cuvenită ca şi despăgubire pentru imobilul preluat abuziv.

Recurentul-pârât, Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Cluj invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi critică hotărârea pentru nelegalitate sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a acestei instituţii, deoarece potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu are nicio atribuţie în acordare despăgubirilor cerute în baza Legii nr. 10/2001, asemenea atribuţii revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti.

A.N.R.P. formulează critici pe care le-a încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Sintetizând memoriul de recurs, Înalta Curte reţine următoarele motive de recurs:

- ignorarea prevederilor art. 182 lit. a) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII coroborat cu art. 182 pct. 4 din HG nr. 128/2008 potrivit cărora emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor se va face în ordinea înregistrării cererilor de opţiune, în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul A.N.R.P.

Arată că termenul de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor financiare în contul A.N.R.P. nu a expirat şi că din raţiuni financiare, creanţele asupra statului nu se pot plăti decât în condiţii de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudenţa CEDO.

- Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 din CEDO, art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, precum şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg.

Susţine că Legea nr. 247/2005 este o lege specială care reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituire în natură şi ca atare se aplică cu prioritate în raport cu alte reglementări cu caracter general.

în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului şi având în vedere raţiunile financiare care au justificat instituirea respectivei proceduri de plată, raţiuni care se menţin şi în prezent, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, prin hotărârea atacată s-a stabilit în sarcina A.N.R.P. o obligaţie imposibil de realizat şi care este de natură să afecteze principiul egalităţii de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât şi în plan european.

O critică distinctă se referă la implicabilitatea jurisprudenţei CEDO invocată de Curtea de apel în considerentele hotărârii atacate. Recurenta afirmă că soluţiile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Braniowschi contra Poloniei, cauza Belasin contra României, cauza Faiblat contra României nu sunt relevante în raport cu cauza dedusă judecăţii.

- Instanţa de fond a admis cererea de obligare a A.N.R.P. la plata unor dobânzi, fără însă a indica temeiul legal în baza căruia a dispus o astfel de măsură, fapt ce echivalează cu o nemotivare a acestui capăt de cerere.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul-recurent şi în acelaşi timp intimat, raportat la recursul formulat de cele două pârâte a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că motivele de recurs sunt netemeinice şi nelegale.

În baza art. 115 şi art. 308 C. proc. civ., apărările vizează în primul rând calitatea procesual pasivă a Ministerului Finanţelor Publice care asigură sursele de finanţare ale Direcţiei de Acordare a despăgubirilor în Numerar.

Intimatul a insistat asupra necesităţii ca cererile de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 să fie soluţionate într-un termen rezonabil, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen. Condiţionarea soluţionării cererilor de opţiune cu privire la plata despăgubirilor de elementul aleatoriu privind existenţa disponibilităţilor băneşti nu constituie, în opinia intimatului, o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil, a titlului de plată.

Susţine că instanţa a apreciat corect temeiul de drept pentru acordarea dobânzii legale pentru suma menţionată în Decizia nr. 2711/2008, respectiv art. 1088 C. civ. şi jurisprudenţa CEDO invocată în sensul că CEDO prin jurisprudenţa sa, s-a pronunţat constant asupra faptului că „este necesar un remediu rapid şi eficient şi o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit".

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală pentru motivele care succed.

Contextul factual al cauzei de faţă nu este contestat.

Astfel, prin Dispoziţia nr. 1885 din 22 iulie 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus acordarea către reclamant de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Cluj-Napoca înstrăinat chiriaşilor.

Recurentul-reclamant I.M.M. a supus controlului de legalitate, refuzul recurentei-pârâte A.N.R.P. de a emite titlu de plată pentru suma de 110.000 Euro, stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert V.R. numit de Comisia Centrală cu plata dobânzii legale aferente.

În acest sens, în mod corect prima instanţă a reţinut că susţinerile reclamantului cu privire la nesoluţionarea cererii de opţiune, la emiterea titlului de plată raportat la Decizia de despăgubire sunt întemeiate în parte, în condiţiile în care Decizia ce trebuie să stea la baza emiterii titlului de plată ce a consemnat suma de 386.880 lei nu a fost contestată.

Potrivit art. 19 din Titlul VII al legii nr. 247/2005, aşa cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi contestate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Reţinând că în cauză s-a emis Decizia nr. 2711 din 2 septembrie 2008 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 386.880 lei, la valoarea estimată prin expertiză la acea dată de 110.000 Euro, decizie ce trebuia să stea la baza emiterii titlului de plată ce a stabilit despăgubirile în moneda naţională, şi că Decizia nu a fost contestată de către recurentul-reclamant în condiţiile legale menţionate, recursul formulat de acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că în favoarea intimatului-reclamant s-a emis deja titlu de despăgubire la 2 septembrie 2008, A.N.R.P. va emite titlu de plată iar în conformitate cu dispoziţiile art. 141 alin. (4) şi alin. (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, sursele de finanţare ale D.A.D.N. se asigură, prin completare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice).

Relevantă este şi poziţia pârâtei A.N.R.P. care a invocat imposibilitatea de plată efectivă a despăgubirilor cuvenite pe motiv că nu are lichidităţi financiare. Prin urmare sursele de finanţare a acordării despăgubirilor în numerar de către A.N.R.P. prin D.A.D.N. se asigură până la listarea SC F.P. SA din dividendele aferente acţiunilor deţinute de stat la F.P. şi în completare de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice care va trebui să aloce fondurile necesare pentru achitarea creanţelor existente împotriva statului.

Recurenta-pârâtă A.N.R.P. critică soluţia pronunţată de instanţa de fond, prin care a fost obligată la plata despăgubirilor, sub aspectul nerespectării ordinii de înregistrare a cererii de opţiune şi a prevederilor referitoare la emiterea titlului de plată în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti.

Aceste apărări ale autorităţii, reiterate şi sub forma motivelor de recurs nu pot fi primite pentru că prelungesc excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la iniţierea procedurii, precum şi faptul că în baza legislaţiei interne, intimatul-reclamant este ţinut să mai aştepte încă doi ani, fiind condiţionat şi de existenţa disponibilităţilor băneşti, se ajunge la o durată totală a procedurii de aproximativ 9 ani, ceea ce, în mod evident, nu poate fi considerată o durată rezonabilă.

Prima instanţă a soluţionat în mod legal excepţia invocată, reţinând că existenţa unui termen de plată nu poate paraliza dreptul reclamantului de a cere verificarea în concret a manierei în care legea este respectată de autoritatea publică şi dacă imposibilitatea efectuării plăţii nu este invocată fără temei.

Dispoziţiile speciale din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor naţionalizate ce nu mai pot fi restituite în natură.

Cum însă pentru emiterea titlului de plată nu există stipulat un termen limită în care trebuie emis, recurenta-pârâta se limitează să invoce faptul că titlul de plată trebuie emis în termen de 15 zile de Ia data existenţei disponibilităţilor băneşti.

Recurenta susţine că prin actul normativ invocat s-au introdus anumite „limite" pe care nu le poate eluda.

Curtea de apel a reţinut însă în mod legal că dreptul de creanţă pe are îl are intimatul-recurent împotriva statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Euro peană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale iar limitările şi condiţionările impuse de reglementarea naţională nu sunt compatibile cu protecţia proprietăţii asigurată de protocol.

În acest context, invocarea de către prima instanţă a hotărârilor pronunţate în cauzele Belasin împotriva României şi Ramadhi şi alţii împotriva Albaniei este pertinentă, în considerente explicându-se detaliat raţiunile pentru care această jurisprudenţă a fost citată.

Astfel, în cauza Belasin împotriva României, Curtea s-a pronunţat în sensul că deşi OUG nr. 81/2007 vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat „totuşi, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcţionează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor". Deşi speţa nu era identică cu cea de faţă, Curtea de apel a decelat în mod corect că raţiunile pentru care Curtea Euro peană a stabilit că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate abuziv, subzistă în prezenta cauză prin obligaţia impusă de către instanţe autorităţilor competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii.

Cealaltă cauză, Ramadhi şi alţii împotriva Albaniei, a fost invocată în contextul în care s-a reţinut că lipsa de fonduri nu poate justifica neaplicarea, într-un termen rezonabil, a unei hotărâri definitive, concept care cuprinde şi existenţa unei decizii a unei autorităţi administrative, întrucât obligaţia de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului.

Cât priveşte invocarea soluţiei pronunţate de Curtea Euro peană a Drepturilor Omului la 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler împotriva Italiei, Înalta Curte constată că această hotărâre la care recurenta se raportează ca fiindu-i favorabilă, conţine, în realitate, argumente de substanţă în favoarea intimatului-reclamant.

Astfel, analizând aplicabilitatea la cazul concret a prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, Curtea de la Strasbourg a reţinut, în privinţa existenţei unui just echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativul salvgardării drepturilor fundamentale ale individului, că lipsa de claritate a legii şi menţinerea pe o perioadă îndelungată a stării de incertitudine în privinţa situaţiei juridice a bunului reclamantului au determinat suportarea de către acesta a unei sarcini disproporţionate şi excesive.

Invocarea de către recurentă a acestei cauze este cu atât mai nepotrivită şi contrară interesului său, cu cât în sarcina reclamantului E.B., Curtea a reţinut totuşi existenţa unei culpe ( § 115 şi 116 din hotărâre), ceea ce, în speţa de faţă, necontestat, nu există.

În fine, soluţia fondului se impune a fi păstrată şi în virtutea principiului subsidiarităţii în materia protecţiei internaţionale a drepturilor omului, instanţa de judecată având prerogativa de a preveni încălcarea drepturilor de care se prevalează intimatul.

Aşa cum s-a relevat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de intimatul-reclamant prin Decizia nr. 53 din 13 ianuarie 2010, trebuie respectat un termen rezonabil în soluţionarea dosarelor, chiar dacă se soluţionează în ordinea înregistrării lor.

Împrejurarea că în cuprinsul hotărârii recurate nu s-a trecut temeiul legal în baza căruia a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru suma reprezentând despăgubiri stabilite, potrivit Deciziei nr. 2711/2008, nu echivalează nemotivarea acestui capăt de cerere, care a fost fundamentat de către reclamant pe dispoziţiile art. 1088 C. civ., pentru acordarea unui remediu rapid şi eficient în favoarea persoanei îndreptăţite, pentru asigurarea unei reparaţii echitabile a prejudiciului suferit.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge recursurile de faţă ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamantul I.M.M. şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Cluj şi A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 592 din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3090/2010. Contencios  ICCJ. Decizia nr. 3187/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3107/2010. Contencios