ICCJ. Decizia nr. 3187/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3187/2010
Dosar nr. 138/42/2010
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanta L.A. a chemat în judecata pe pârâta D.M.P.S. Prahova, şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 6000 lei lunar, în total 14.400 lei, cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea celui de-al doilea copil geamăn, pentru perioada cuprinsă între 07 octombrie 2006 - 07 octombrie 2008, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din data de 15 decembrie 2009, Tribunalul Prahova a dispus sesizarea Curţii de Apel Ploieşti cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi a suspendat judecata cauzei.
Pârâta A.J.P.S. Prahova, în temeiul prevederilor art. 115-118 C. proc. civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată şi nelegală.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României, a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G nr. 1025/2006, susţinând că excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Prin sentinţa civilă nr. 75 din 26 martie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta L.A. în contradictoriu cu pârâţii A.J.P.S. Prahova şi Guvernul României şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul Guvernul României, este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, printr-o practică constantă la nivelul Secţiei de contencios administrativ, că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, se soluţionează pe fond excepţiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că definiţia dată noţiunii de naştere prin art. 3 din HG nr. 1025/2006 încalcă fără putere de tăgadă Constituţia României, art. 16 şi art. 43, principiul egalităţii de tratament, instituind discriminări între persoanele aflate în situaţii identice, respectiv între copii proveniţi dintr-o naştere concomitentă (gemeni, tripleţi) şi cei proveniţi dintr-o naştere simplă.
Aceste norme metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise şi pentru faptul că definiţia stabilită pentru naştere, ca element de acordare a îndemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Desigur că acordarea acestei îndemnizaţii a fost raportată prin art.6 al OUG nr. 148/2005, la numărul copiilor născuţi şi nu la numărul naşterilor, motiv pentru care dispoziţiile art. 3 din Normele metodologice sunt nelegale.
HG nr. 1025/2005 prin art. 3 adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat, încălcând principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o naştere simplă şi alta multiplă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii A.J.P.S. Prahova şi Guvernul României au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. A.J.P.S. Alba, în motivarea recursului, arată că în ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 111 din OUG nr. 44/2006 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi al Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.
Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii".
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzută la art. 1, respectiv art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenta ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Legiuitorul, după sintagma "după caz" a enumerat situaţiile pentru primii trei copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenta ori încredinţaţi în vederea adopţiei şi în nici un caz copiii din sarcini gemelare şi/sau multiple.
Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificările şi completările ulterioare, definesc naşterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii. Definiţia a fost preluată din Dicţionarul explicativ al limbii romane şi a fost însuşită de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri.
Potrivit art. 6, alin. (4) din OUG 148/2005, beneficiarul indemnizaţiei este părintele aflat în concediu, indiferent de durata concediului pentru creşterea copilului pe toata perioada acestuia are dreptul la o singură indemnizaţie indiferent de numărul de copii pe care îi creşte până la 2 şi respectiv 3 ani, copiii în vârsta de până la 2 ani şi respectiv 3 ani au dreptul la alocaţie de stat majorată, aceasta alocaţie acordându-se pentru fiecare copil.
Recurenta mai susţine că în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006, a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în M.Of., Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă aceasta excepţie, în raport cu art. 16 din Constituţia României, republicată.
Prin Legea nr. 239/2009 şi prin HG nr. 1016/2009 s-a confirmat faptul că această indemnizaţie pentru creşterea copilului, aferentă concediului pentru creşterea copilului, este un drept al părintelui şi nu al copilului, de unde şi raţiunea acordării acestui drept în funcţie de naştere şi nu de copiii rezultaţi în urma naşterii. Totodată este de remarcat că dispoziţiile Legea nr. 239/2009 au intrat în vigoare la data de 18 iunie 2009 şi îşi are aplicabilitate de la aceasta dată şi nu poate retroactiva.
II. Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului, a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată în cauză având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea, părţii interesate (...)".
S-a arătat că, după cum reiese din textul legal citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Nu prezintă relevanţă invocarea, de către instanţa de fond, a similitudinii cu regimul juridic al ordonanţelor de Guvern, care reprezintă acte atipice, cu putere de lege, adoptate de Guvern în temeiul art. 115 din Constituţia României, în temeiul principiului delegării legislative.
Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii".
Concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă în conformitate cu prevederile OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere, iar nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Recurentul mai arată că, însăşi Curtea Constituţională, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din OUG nr. 148/2005, a reţinut că „actul normativ instituie o formă de protecţie socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor".
Ţinând cont de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere, se acordă o singură indemnizaţie.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului este o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume unul sau mai mulţi copii.
Astfel, această prestaţie înlocuieşte, pe perioada concediului de creştere a copilului, venitul salarial al părintelui care îndeplineşte condiţiile de acordare şi optează pentru această formă de sprijin.
Prin urmare, nu se poate reţine pretinsa discriminare creată între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau una gemelară, în condiţiile în care, măsura reglementată prin actul contestat are caracterul unui substitut al salariatului, şi, în nici un caz, o componentă a alocaţiei destinate copiilor.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii excepţie invocată de Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze".
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral"fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile din recurs ce vizează fondul cauzei se constată că acestea sunt nefondate.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere. De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Nici referirile la Decizia pronunţată de Curtea Constituţională nu au relevanţă în prezenta cauză deoarece nu a invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Prahova şi de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 75 din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3107/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3207/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
