ICCJ. Decizia nr. 2877/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2877/2010
Dosar nr. 101/57/200.
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.M. prin mandatar a solicitat ca, în contradictoriu cu A.N.R.P., C.C.S.D. şi SC R. SA, să se dispună anularea Deciziei nr. 3214/FF emisă în 06 iunie 2008 de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie pentru o despăgubire în cuantumul precizat de 1.140.001ei, precum şi obligarea la plata unor daune morale în cuantum de 16301 ei.
în motivare, reclamanta a susţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 3214/FF din 06 iunie 2008 emisă de pârâtă, a fost stabilită în baza evaluării pârâtului 2 o valoare a terenului pentru care s-au acordat despăgubiri conform titlului VII al Legii nr. 247/2005 în cuantum de 18801ei , pornindu-se de la ideea eronată că acesta ar fi preţul terenului, în condiţiile în care s-a aplicat o singură metodă de evaluare cea a rentei funciare, fără o deplasare a expertului la faţa locului, fără o comparaţie a preţului de vânzare în zonă a terenurilor similare. Reclamanta a mai susţinut că daca expertul s-ar fi deplasat la faţa locului ar fi constatat o schimbare a categoriei de folosinţă a terenului pe care l-a deţinut în proprietate anterior preluării de către Statul Român,în prezent acesta fiind un teren construibil, cuprins în intravilanul localităţii Tălmaciu. Pentru un teren situat în aceeaşi zonă alte persoane au beneficiat de despăgubiri stabilite printr-o expertiză foarte bine fundamentată, prin care s-a stabilit că preţul unui metru pătrat de teren din zona respectivă valorează între 3 şi 7,20 Euro.
Prin sentinţa nr. 245/F/CA/2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC R. SA. Bucureşti, filiala Sibiu, şi a A.N.R.P., a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceşti pârâţi, a admis acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., şi în consecinţă, a modificat Decizia nr. 3214/FF emisă de această pârâtă la data de 06 iunie 2008, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirii la 114.000 lei.
Prin aceeaşi sentinţă, curtea de apel, a obligat pârâta C.C.S.D. la plata către reclamantă a sumei de 1630,9 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC R. SA şi A.N.R.P. instanţa a constatat că cei doi pârâţi nu sunt emitenţii deciziei atacate, că raportul de evaluare nu este un act administrativ care să poată fi atacat în contencios administrativ, şi că A.N.R.P. a asigurat doar secretariatul Comisiei Centrale, astfel încât cu privire la cererea reclamantei privind modificarea deciziei atacate, aceşti pârâţi nu au calitate procesuală pasivă.
Asupra fondului cauzei, instanţa a reţinut în esenţă, faptul că prin Hotărârea nr. 1/2007 Comisia Locală de fond Funciar Tălmaciu a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1,83 ha situat pe raza administrativ-teritorială a oraşului Tălmaciu, în favoarea reclamantei, documentaţia aferentă acestei hotărâri fiind transmisă Secretariatului Comisiei Centrale, în vederea soluţionării acesteia potrivit procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
După înregistrarea dosarului la pârâtă şi analizarea documentaţiei ce a stat la baza Hotărârii nr. 1/2007, din punctul de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a terenului solicitat, dosarul a fost comunicat evaluatorului SC R. SA, stabilit în mod aleatoriu, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Prin raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator C.C.R. din cadrul SC R. SA, s-a stabilit că valoarea de piaţă estimată la data de 14 aprilie 2008 pentru terenul agricol în suprafaţă de 1,83 ha situat în oraşul Tălmaciu, judeţul Sibiu este de 11.880 lei sau 3280 Euro (exclusiv TVA).
Pârâta şi-a însuşit acest raport de evaluare, astfel că prin Decizia nr. 3214/FF din 6 iunie 2008 a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 11880 RON. Decizia a fost comunicată reclamantei, care a şi contestat-o pe calea plângerii prealabile întocmită la 16 iulie 2008, contestaţie pe care însă pârâta a respins-o, reclamanta fiind nevoită să se adreseze instanţei de judecată.
Faţă de această situaţie de fapt, în raport cu motivele pe care reclamanta şi-a susţinut acţiunea şi cu susţinerile formulate în apărare de către pârâta C.C.S.D., instanţa a constatat că Decizia atacată este netemeinică, impunându-se modificarea în parte a acesteia, în sensul obligării pârâtei la emiterea unui titlu de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 114000 lei RON.
Astfel, obiecţiile pârâtei privind admisibilitatea probei cu expertiza judiciară de evaluare imobiliară în condiţiile în care reclamanta nu a formulat obiecţiuni la raportul de evaluare întocmit şi nu a solicitat ca în faza administrativă să fie asistată de un evaluator ales şi remunerat de acesta conform art. 16 pct. 13 din HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, au fost respinse, curtea de apel apreciindu-le ca neîntemeiate faţă de împrejurarea că reclamantei nu i-a fost comunicată în faza administrativă, prealabil emiterii deciziei atacate, decât forma sintetică a raportului de evaluare, aceasta nefiind corect informată cu privire la metodele de evaluare utilizate şi cu privire la faptul că evaluatorul a apreciat că nu există informaţii suficiente cu privire la vânzările de terenuri în zonă. Acest aspect, precum şi faptul că reclamanta nu a fost convocată la efectuarea evaluării, considerându-se că lucrarea nu implica o deplasare la faţa locului, a fost apreciat de instanţă ca echivalând cu neîndeplinirea conformă a obligaţiei de comunicare a raportului de evaluare reclamantei, ceea ce i-a deschis acesteia, în opinia curţii de apel, calea administrării probei în instanţă.
Totodată, instanţa a apreciat că nu poate fi primită teza promovată de pârâtă potrivit căreia omisiunea reclamantei de a formula obiecţiuni la raportul de evaluare validează automat concluziile acestei evaluări, instanţa reţinând în acest sens, faptul că prin recunoaşterea legală a dreptului de a contesta într-un proces deciziile comisiei pârâte, legiuitorul i-a conferit reclamantei toate drepturile procesuale apte de a realiza şi contura dreptul mai larg la un proces echitabil apărat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta având aşadar, inclusiv dreptul de a propune proba cu expertiza tehnică de evaluare în contrapondere raportului de evaluare întocmit la solicitarea pârâtei, extrajudiciar.
Menţinând astfel valoarea probatorie a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar A.G., la solicitarea reclamantei, instanţa a reţinut că prin acest raport de expertiză a fost stabilită valoarea terenului, în ipoteza actualei destinaţii a acestuia, prin utilizarea unor metode de evaluare conform standardelor europene, valoarea de piaţă apreciată de acesta în cuantum de 114000 lei, echivalent cu 27282 Euro, fiind de natură să răspundă exigenţelor legii şi să ofere o justă şi echitabilă reparaţie reclamantei pentru pierderea patrimonială suferită urmare a imposibilităţii obiective de reconstituire în natură a dreptului de proprietate, acesta în acord cu cerinţele art. 1 din Protocolul 1 adiţional Convenţiei pentru apărarea Drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,ratificată de România în 1994.
Apreciind totodată că această despăgubire materială constituie o reparaţie suficientă pentru repararea prejudiciului reclamantei, instanţa a considerat că nu se justifică acordarea daunelor morale pe care reclamanta le-a pretins de la Statul Român şi SC R. SA.
împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind nelegală Decizia nr. 3214/FF emisă la data de 6 iunie 2008 de către Comisia Centrală prin care au fost stabilite despăgubiri, în baza evaluării efectuate conform titlului VII al Legii nr. 247/2005, în cuantum de 11.880 lei, pentru terenul în suprafaţă de 1,83 ha, deţinut de intimata-reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta a arătat că emiterea deciziei contestate s-a efectuat în conformitate cu dispoziţiile legale, respectiv art. 16 pct. 14 din HG nr. 1095/2005 pentru a aplicarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel fiind, susţine recurenta că despăgubirile acordate au fost stabilite conform raportului de evaluare care a fost comunicat intimatei-reclamante, fără a fi contestat de aceasta, respectiv fără a formula obiecţiuni şi fără a solicita desemnarea unui evaluator ales conform dispoziţiilor legale.
Consideră recurenta că prin încuviinţarea unei expertize în cauză, instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, procedura administrativă privind acordarea despăgubirilor persoanelor îndreptăţite prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, fiind respectată în întregime la emiterea deciziei atacate.
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII, art. 299, art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă B.M. a formulat întâmpinare solicitând menţinerea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond şi respingerea recursului formulat susţinând că evaluatorul desemnat a evaluat greşit terenul pentru care urmează a fi despăgubită.
Consideră intimata că valoarea stabilită prin raportul de evaluare efectuat în cauză este cea corectă fiind de natură, să ofere o justă şi echitabilă reparaţie, conform art. 1 din Protocolul 1 adiţional Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul formulat în cauză este fondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 16 pct. 13 din HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv" din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor .
În conformitate cu dispoziţiile aceluiaşi articol „La data stabilită pentru efectuarea lucrări de evaluare şi pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, persoanele îndreptăţite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales şi remunerat de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia".
În soluţionarea contestaţiei formulate de către intimata-reclamantă împotriva Deciziei nr. 3214/FF din 6 iunie 2008 emisă de C.C.S.D., instanţa de fond a apreciat şi reţinut în mod corect faptul nerespectarea procedurii legale reglementată prin dispoziţiile mai sus menţionate de către intimata-reclamantă nu are relevanţă în soluţionarea cauzei, aceasta beneficiind de dispoziţiile legale de a se adresa instanţei, dispoziţii menite să-i confere acesteia toate drepturile procesuale apte de a-i asigura dreptul la un proces echitabil prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, intimata-reclamantă s-a adresat instanţei contestând despăgubirile stabilite, fără a formula obiecţiuni la raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul desemnat aleatoriu, conform procedurii administrative prevăzută de dispoziţiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cauză rezultă că raportul de evaluare, i-a fost comunicat intimatei.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa criticată faptul că, neformularea unor obiecţiuni la raportul de evaluare în conformitate cu reglementările legale mai sus menţionat nu determină decăderea reclamantei din dreptul legal de a contesta Decizia prin care i-au fost stabilite despăgubirile.
Recursul formulat de recurenta-pârâtă C.C.S.D. este însă fondat şi urmează a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. întrucât în mod greşit instanţa de fond a omologat raportul de expertiză efectuat în cauza prin care au fost stabilite despăgubiri în valoare de 114.000 lei.
În fapt, astfel cum s-a reţinut de către instanţa de fond expertul a procedat la stabilirea valorii în echivalent bănesc prin identificarea vechiului amplasament al terenului cu care a fost împroprietărit tatăl reclamantei la reforma agrară în anul 1945, pe baza declaraţiei autentificate a unui martor care ar fi avut teren în zonă, fără a avea în vedere obiecţiunile formulate de către intimata-pârâtă cât şi de actele existente la dosarul de acordare a despăgubirilor cu nr. 11939/FFCC/2007, acte care au stat la baza emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor cât şi de dispoziţiile legale privind reconstituirea dreptului de proprietate.
Astfel, cum rezultă din adresa nr. 6423 din 12 august 2009 emisă de Primăria oraşului Tălmaciu depusă la dosarul cauzei (fila 212 vol. II dosar Curtea de Apel Alba Iulia) se precizează că toate terenurile din zona numită „La Tălmaciu" se aflau în extravilanul oraşului Tălmaciu, având destinaţia de terenuri agricole, pentru care nu deţine harta cadastrală.
Pe de altă parte, procedând la identificarea terenului pe baza unei simple declaraţii autentificate de martor, concluziile raportului de expertiză nu puteau fi reţinute de către instanţă, întrucât sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale privind reconstituirea dreptului de proprietate în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi art. 6 din Legea nr. 1/2000, cât şi cu prevederile legale care reglementează procedura şi atribuţiile comisiei locale de fond funciară.
Totodată, din răspunsul la obiecţiunile formulate rezultă că expertul desemnat în cauză a procedat la schimbarea regimului terenului în cauză în suprafaţă de 0,83 ha, ca fiind situat în intravilan, deşi din documentele existente la dosarul de despăgubiri cât şi a unei adrese a Primăriei Tălmaciu cu nr. 3298 (fila 186 – Vol.II dosar Curtea de Apel Alba Iulia) rezultă că nu se poate identifica exact unde au deţinut teren cetăţenii respectivi, printre care şi intimata şi în consecinţă nu se putea stabili cu certitudine dacă această porţiune de teren era situată în intravilanul extins astfel cum s-a reţinut prin raportul de expertiză omologat de către instanţă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond şi-a însuşit raportul de expertiză efectuat în cauză fără a analiza şi celelalte probatorii administrate în cauză, respectiv documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei de stabilire a despăgubirilor acordate.
Din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte constată că Decizia nr. 3214/FF din 6 iunie 2008 este legală fiind emisă cu respectarea procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, valoarea despăgubirilor acordate fiind determinată prin raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat aleatoriu prin metodele utilizate în vederea determinării valorii de piaţă pentru terenul în cauză.
Pe de altă parte, se constată că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de fond admiţând contestaţia formulată a dispus modificarea deciziei de stabilire a despăgubirilor deşi în raport de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ aceasta avea competenţa de a dispune obligarea la emiterea unei noi decizii, substituindu-se astfel în atribuţiile autorităţii emitente.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul că acţiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român – C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 245/F/CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2874/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2895/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
