ICCJ. Decizia nr. 2976/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2976/2010
Dosar nr. 1737/54/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei, Tribunalul Mehedinţi şi C.O.P.S.N.A.J. pentru a-i fi recunoscut dreptul privind gratuitatea a două proteze (aparate auditive) prin decontarea valorii acestora, în temeiul art. 79 alin. (5) din Legea nr. 304/2004.
Iniţial, prin sentinţa nr. 236 din 25 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului S.I.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia nr. 1605 din 20 septembrie 2009 a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu motivarea că soluţia instanţei de fond este bazată pe nerespectarea Ordinului nr. 1789/558/2006 fără să fie analizată nelegalitatea acestui act, deşi reclamantul s-a referit în mod constant la faptul că dispoziţiile acestui act administrativ contravin dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 şi s-a casat sentinţa pentru ca la rejudecarea instanţei să analizeze excepţia de nelegalitate a ordinului, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar şi celelalte susţineri ale recurentului.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1737/59/2009, iar reclamantul a depus o precizare a acţiunii în care a motivat excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1781/558/2006 pentru că a fost emis cu încălcarea normelor de competenţă materială pentru că art. 25 alin. (2) din OUG nr. 27/2006 prevede că trebuie emisă hotărâre de Guvern şi nu un ordin comun, cu încălcarea art. 79 din Legea nr. 303/2004 şi art. 25 alin. (1) din OUG nr. 27/2006 care impun doar condiţia plăţii la asigurările sociale de sănătate.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 504 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1781/558/2006 şi a respins acţiunea reclamantului S.I.
Analizând cu prioritate excepţia de nelegalitate a Ordinului comun nr. 1781/558/2006 emis de Ministerul Sănătăţii şi C.N.A.S., instanţa de fond a reţinut că în baza OUG nr. 27/2006 a fost emisă HG nr. 409/1998 şi în aceasta se prevede că magistraţii au dreptul de a beneficia gratuit de serviciile medicale, medicamente şi proteze în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate şi a normelor comune ce se vor emite pentru aplicarea acestui act normativ.
Pentru anul 2007 a fost emisă HG nr. 1842/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru pe anul 2007, iar Normele Metodologice de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2007 au fost aprobate prin Ordinul comun nr. 1781/558/2006, aşa cum prevede şi art. 217 din Legea nr. 95/2006.
Faptul că prin ordin au fost impuse condiţii suplimentare pentru acordarea gratuităţii nu este în măsură să conducă la concluzia că acesta este în contradicţie cu dispoziţiile legii, întrucât prin însăşi aceste prevederi a fost reglementată necesitatea stabilirii prin ordin comun a condiţiilor în care se poate acorda gratuitatea medicală şi, de aceea, excepţia de nelegalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că din actele dosarului rezultă că reclamantul nu a respectat procedura instituită de dispoziţiile art. 1-3 din Ordinul nr. 1781/558/2006 pentru că nu a făcut dovada că achiziţionarea protezelor s-a realizat în baza unei prescripţii medicale eliberată de medicul specialist ORL care să conţină denumirea şi tipul dispozitivului medical şi că anterior achiziţionării acestora nu a formulat cerere la casa de asigurări de sănătate, însoţită de prescripţia medicală şi de alte acte prevăzute de art. 2 din Ordinul comun, iar asupra cererii, casa de asigurări de sănătate să se pronunţe printr-o hotărâre, iar dacă va fi aprobată, să fie emisă şi o decizie.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei instanţei de fond, atât sub aspectul rezolvării excepţiei de nelegalitate cât şi al fondului cauzei, a fost declarat recurs de către reclamantul S.I., considerând-o nelegală.
I. Se critică soluţia instanţei de fond pentru că au fost încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. pentru că nu au fost respectate dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare.
În Decizia de casare s-a prevăzut în mod expres să se analizeze legalitatea actului normativ şi analizarea susţinerilor reclamantului, iar instanţa de fond a analizat legalitatea dar nu şi celelalte susţineri ale reclamantului.
II. Hotărârea ar fi nelegală pentru că a fost dată cu încălcarea art. 261 pct. 7 C. proc. civ. pentru că a prevăzut două căi de atac diferite împotriva aceleiaşi hotărâri, care pot fi exercitate la termene diferite.
Mai mult, instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii deoarece instanţa de fond consideră că a invocat nelegalitatea acestui ordin pe cale de excepţie, lucru care nu este adevărat, pentru că în cauză ne aflăm în prezenţa situaţiei în care chiar instanţa de contencios administrativ este sesizată să se pronunţe asupra nelegalităţii, cât şi în care sunt incidente dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calea de atac fiind cea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 554/2004, adică recursul în termen de 15 zile de la comunicare.
Cu alte cuvinte, nu se aplică dispoziţiile speciale prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 decât atunci când se trece cauza spre judecare de la o anumită instanţă la instanţa de contencios administrativ pentru asigurarea celerităţii judecării cauzei.
Dacă s-ar admite opinia instanţei de fond, care prevede căi şi termene diferite de atac în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate şi fondul cauzei, ar fi trebuit ca, mai întâi, instanţa să se fi pronunţat asupra excepţiei, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ. iar apoi pe fondul cauzei şi evident alta ar fi fost soluţia, în sensul că s-ar fi considerat că este vorba de o excepţie de procedură sau de fond care face inutilă cercetarea fondului, iar aceste referiri s-au făcut pentru a preîntâmpina o eventuală critică cu privire la tardivitatea declarării recursului împotriva excepţiei de nelegalitate.
Referitor la fondul excepţiei de nelegalitate este criticată soluţia instanţei de fond deoarece nu a ţinut seama de faptul că ordinul respectiv impune condiţii suplimentare faţă de cele prevăzute de legea specială.
Faţă de dispoziţiile art. 25 din OUG nr. 27/2006, care cer numai respectarea obligaţiei de plată a contribuţiilor de asigurări sociale, ordinul atacat stabileşte condiţii noi.
Se critică soluţia instanţei de fond pentru că nu s-a pronunţat asupra susţinerilor reclamantului care a arătat că, chiar şi în condiţiile nelegalităţii Ordinului nr. 1781/558/2006, a respectat prevederile acestuia, respectiv a depus.
- Decizia de pensionare din 2000 din care rezultă că a fost pensionat din funcţia de Preşedinte al Judecătoriei Vânju-Mare;
- ultimul cupon de pensie;
- biletul de trimitere de la mediul specialist ORL cu indicare de protezare auditivă;
- carnet de asigurare C.O.P.S.N.A.J.;
- copia cărţii de identitate;
- audiograme tonale şi vocale;
- copia reţelei medicale din 2005;
- facturile prin care a achiziţionat cele două proteze în valoare de 960,70 Euro şi 614,98 Euro.
S-a solicitat admiterea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 1781/ 558/2006, anularea adreselor nr. 10578 din 31 ianuarie 2008 şi nr. 56435 din 15 mai 2008 emise de Serviciul de Asistenţă Medicală din cadrul Ministerului Justiţiei şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.575,68 Euro.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Şi Casa de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Din oficiu, s-a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii recursului în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul S.I.
Recursul declarat împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de fond în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată va fi respins ca tardiv formulat.
Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluţia instanţei de contencios administrativ prin care a fost soluţionată excepţia de nelegalitate este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.
În speţă, excepţia de nelegalitate a fost invocată în faţa instanţei de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nu a mai fost necesară suspendarea cauzei pe fond, iar soluţionarea excepţiei de nelegalitate s-a făcut odată cu soluţionarea cauzei pe fond.
Pentru că textul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu face distincţie între termenul de recurs în cazul în care soluţionarea excepţiei de nelegalitate se face de o altă instanţă de contencios administrativ decât cea care a soluţionat fondul cauzei şi cazul în care excepţia de nelegalitate este soluţionată de aceeaşi instanţă ce a soluţionat fondul cauzei, nu se poate considera că în acest ultim caz, termenul de recurs ar fi cel prevăzut pentru cauza pe fond (15 zile de la comunicare) şi nu cel special prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu se poate adăuga la lege, nu se poate face o distincţie pe care legea nu o prevede.
Dacă legiuitorul a reglementat situaţia în care excepţia de nelegalitate este soluţionată de instanţa de contencios care soluţionează şi fondul cauzei, dar termenul de recurs indicat, indiferent de situaţie, este de 5 zile de la comunicare se presupune că nu poate exista decât un sigur termen pentru exercitarea recursului în cazul soluţionării excepţiei de nelegalitate, iar susţinerile recurentului cu privire la acest aspect sunt nefondate.
Pentru că recursul a fost respins ca tardiv, nu mai pot fi analizate criticile privind excepţia de nelegalitate.
Recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva soluţiei instanţei de fond cu privire la fondul cauzei este nefondat.
Reclamantul s-a adresat instanţei de fond şi a solicitat decontarea contravalorii a două proteze (aparate auditive), în temeiul art. 79 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.
Chiar dacă temeiul indicat nu este în prezent în vigoare, se poate constata că prin OUG nr. 27/2006, art. 25 alin. (1), se prevede că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, iar alin. (2) prevede că se vor stabili prin hotărâre a Guvernului condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor.
Hotărârea de Guvern emisă în baza acestui text este cea cu nr. 1842/2006 care a aprobat modelul contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale din cadrul sistemului de asigurări sociale pentru anul 2007, iar în baza acesteia s-a elaborat Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1781/558/2006 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru pe anul 2007.
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că reclamantul nu a respectat întreaga procedură prevăzută de acest ultim act (Ordinul nr. 1781/558/2006).
Este adevărat că reclamantul a depus o serie de documente care dovedesc faptul că ar putea beneficia de gratuitate, dar nu a fost respectată întocmai metodologia pentru acordarea acesteia pentru cele două proteze auditive, respectiv Anexa 33 din Ordinul nr. 1781/558/2006 care reglementează modalitatea de prescriere, promovare şi decontare a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu.
Astfel, reclamantul a achiziţionat în luna ianuarie 2008 cele două proteze auditive iar recomandarea medicală a obţinut-o în luna aprilie 2008, deşi în Anexa 33 se prevede că se obţine, mai întâi, prescripţie medicală care trebuie să cuprindă denumirea şi tipul dispozitivului medical din Lista dispozitivelor medicale, iar apoi se formulează cerere la casele de asigurări de sănătate.
Cum reclamantul a adresat cererea numai după procurarea protezelor auditive şi deşi la procurare nu există nici recomandare medicală, nu a fost respectată Anexa 33 din Ordinul nr. 1781/558/2006, acţiunea reclamantului nu putea fi admisă.
Nu au fost încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ., pentru că instanţa de fond s-a conformat deciziei de casare, a analizat legalitatea ordinului dar şi susţinerile părţilor.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat pentru soluţionarea pe fond a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinţei nr. 504 din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei de nelegalitate, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva aceleaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2956/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2991/2010. Contencios → |
|---|
