ICCJ. Decizia nr. 2922/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2922/2010
Dosar nr. 10285/2/200.
Şedinţa publică din 3 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale suspendarea Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. cu privire la preavizul acordat directorului coordonator al D.A.D.R. Giurgiu, până la soluţionarea fondului acţiunii în anularea Ordinului nr. 2380/2009 iniţiată în baza Legii nr. 554/2004; suspendarea efectelor concursului organizat la sediul M.A.P.D.R. la data de 22 octombrie 2009, pentru funcţia de director coordonator al D.A.D.R. Giurgiu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1437 din 28 mai 2009 a fost numit director coordonator în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Giurgiu şi această calitate a încheiat contractul de management nr. 100/D.A.D.R. din 28 mai 2009.
Mai arată reclamantul, că prin Ordinul nr. 2380 din 9 octombrie 2009 a cărei suspendare se solicită s-a dispus începând cu data de 12 octombrie ca acestuia să i se acorde un preaviz de 15 zile lucrătoare, urmând ca la expirarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului de numire din 28 mai 2009 şi a contractului de management nr. 100 din 28 mai 2009.
În ceea ce priveşte prima condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existenţa cazului bine justificat, reclamantul a arătat că ordinul contestat reprezintă o concediere abuzivă determinată de considerente politice.
În ceea ce priveşte a doua condiţie, reclamantul a arătat că în cauză concedierea îi cauzează prejudicii patrimoniale majore pentru familia sa şi pentru instituţie, ţinând cont de lipsa acută de personal şi de interdicţia de a efectua angajări, instituită prin art. 22 din OUG nr. 34/2009.
La dosar pârâtul Ministerul Agriculturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de obiect şi a inadmisibilităţii cererii de suspendare şi pe fond a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
În şedinţa din data de 19 noiembrie 2009 reclamantul şi-a precizat cererea de suspendare în sensul că şi-a restrâns obiectul cererii în ceea ce priveşte suspendarea efectelor concursului organizat la data de 22 octombrie 2009, renunţând la acest capăt al cererii de suspendare.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 4043 din 19 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare şi a respins cererea de suspendare astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, instanţa a reţinut că reclamantul a probat că a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin adresa nr. 221801 din 29 octombrie 2009.
Cererea de suspendare astfel cum a fost precizată, instanţa a apreciat-o neîntemeiată, reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei nr. 4043 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A.V.
În motivele de recurs se critică soluţia instanţei de fond pentru că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, se apreciază că în ceea ce priveşte prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi anume existenţa cazului bine justificat, există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009 având în vedere lipsa unei cauze de reziliere a contractului de management şi inexistenţa unui ordin expres privind desfiinţarea postului în cauză, în condiţiile în care în norma juridică (OUG nr. 105/2009) se precizează „după caz".
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, precizează recurentul că paguba iminentă este dată în cauză în situaţia lipsei acute de personal la nivelul instituţiei, în condiţiile în care în momentul de faţă, este un deficit de 20%.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:
În faţa instanţei de fond, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamantul A.V. a solicitat suspendarea Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin care, în baza prevederilor OUG nr. 105/1999 înceta contractul de management încheiat de acesta cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, urmând ca să înceteze şi suspendarea din funcţia publică deţinută.
Reclamantul deţinea funcţia de director coordonator – D.A.D.R. Giurgiu
La data de 29 octombrie 2009 a fost înregistrată plângerea prealabilă adresată M.A.P.D.R de către reclamant prin care solicită revocarea Ordinului nr. 2380 din 9 octombrie 2009.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin urmare, instituţiei suspendării reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu îi sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru că chiar legea dă posibilitatea persoanei vătămate, odată cu plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente a actului administrativ, să solicite instanţei de contencios administrativ suspendarea acelui act până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere trebuie dovedită formularea plângerii prealabile, dar nu se cere ca persoana vătămată să aştepte soluţionarea plângerii prealabile sau să expire termenul pentru soluţionarea acestei cereri, tocmai pentru că este o situaţie de excepţie.
În cauză, reclamantul a dovedit că, după sesizarea autorităţii publice emitente, a formulat cererea de suspendare pe care a adresat-o instanţei de fond.
Cererea de suspendare nu este nici inadmisibilă pentru că la dosarul instanţei de fond există dovada depunerii plângerii prealabile, deşi intimatul-pârât invocă faptul că reclamantul nu s-a adresat cu o plângere acestei autorităţi.
Însă, în ceea ce priveşte fondul cauzei, recursul declarat este fondat.
Suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie şi ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat", în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant în condiţiile în care prima instanţă în mod greşit a apreciat că nu este întrunită cerinţa cazului bine justificat, întrucât ordinul a cărui suspendare de executare s-a solicitat nu cuprinde practic motivarea în fapt, cu descrierea împrejurărilor care au condus la necesitatea revocării din funcţie a reclamantului.
Referitor la această condiţie trebuie amintit că OUG nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituţională, dar şi OUG nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcţia publică şi încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
În privinţa efectelor declarării ca neconstituţionale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curţii Constituţionale, decizie în care s-au declarat neconstituţionale şi unele modificări ale Legii nr. 188/1999 şi unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)".
Referitor la condiţia „pagubei iminente", legea contenciosului administrativ o defineşte, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a se considera îndeplinită această condiţie se poate aprecia că măsura eliberării din funcţia de conducere, prin ea însăşi, duce la producerea unei pagube iminente.
Totodată, în condiţiile în care prin actele contestate, nu s-a dispus în nici un mod asupra unei eventuale încadrări a reclamantului pe o funcţie de execuţie, neîndeplinirea condiţiei privind eminenţa pagubei a fost greşit reţinută, lipsirea acestuia de drepturile salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în lipsa unor dovezi contrarii, echivalând cu un prejudiciu material previzibil şi dificil de reparat.
În concluzie, în raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de recurentul-reclamant, neîndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greşit reţinută.
În baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi casată sentinţa în sensul admiterii cererii de suspendare formulată de reclamant, cu consecinţa suspendării Ordinului nr. 2380 din 19 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. până la soluţionarea acţiunii de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.V. împotriva sentinţei nr. 4043 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi admite cererea de suspendare formulată de reclamantul A.V.
Dispune suspendarea Ordinului nr. 2380 din 19 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. până la soluţionarea acţiunii de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2887/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2930/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
