ICCJ. Decizia nr. 2932/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2932/2010

Dosar nr. 321/33/200.

Şedinţa publică din 3 iunie 201.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta SC I.T. SRL Dej, a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Cluj anularea în parte a Deciziei nr. 156 din 28 octombrie 2008, emisă de D.G.F.P. Cluj, respectiv a dispoziţiilor prin care s-a respins contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 emisă pe baza raportului de inspecţie fiscala cu număr de înregistrare 3948 din 29 iulie 2008 pentru suma totala de 505.567 lei (dispoziţiile cuprinse la pct. nr. 1 si 2, pag. nr. 19 din Decizia nr. 156/2008) si, în consecinţă, anularea în totalitate a deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 şi a raportului de inspecţie fiscală cu nr. 3948 din 29 iulie 2008.

2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acţiunii.

În perioada 16 iunie 2008 - 25 iulie 2008 s-a efectuat o inspecţie fiscală la societatea reclamantă SC I.T. SRL Perioada supusă controlului este 05 septembrie 2003 - 30 aprilie 2008, iar obiectul controlului vizează verificarea calculării, înregistrării şi virării obligaţiilor faţă de bugetul statului, constând în impozite, taxe, contribuţii sociale, alte venituri, precum şi modul de respectare a disciplinei financiar-contabile, valutare şi contractuale la SC I.T. SRL.

Urmare a inspecţiei fiscale s-a întocmit raportul de inspecţie fiscală din 25 iulie 2008 înregistrat la D.G.F.P. Cluj sub nr. 3948 din 29 iulie 2008 iar apoi, pe baza acestui raport, a fost emisă Decizia de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008.

Prin cele doua acte s-au stabilit în sarcina SC I.T. SRL. obligaţii suplimentare de plată în sumă de 506.920 lei.

Împotriva deciziei de impunere nr. 386/2008 şi a raportului de inspecţie fiscală s-a formulat contestaţie în condiţiile art. 205, art. 206 si art. 216 C. proCod Fiscal Prin Decizia nr. 156 din 28 octombrie 2008 D.G.F.P. Cluj a admis în parte contestaţia şi s-a dispus desfiinţarea deciziei de impunere nr. 386/2008 cu privire la dobânzi în sumă de 1.062 lei şi penalităţi de întârziere de 291 lei. S-a respins contestaţia cu privire la celelalte sume.

3. Apărările formulate de pârâta D.G.F.P. Cluj.

Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Cluj a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei nr. 156 din 28 octombrie 2008 emisă de D.G.F.P., Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi a actului administrativ subsecvent, respectiv Decizia de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008.

4. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 581 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC I.T. SRL, a anulat în parte Decizia nr. 156 din 28 octombrie 2008 emisă de către D.G.F.P. Cluj, respectiv dispoziţiile prin care s-a respins contestaţia împotriva deciziei de impunere nr. 386 din 29 iulie 2008 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală cu numărul de înregistrare 3948 din 29 iulie 2008 pentru suma totală de 505.567 RON şi în consecinţă a anulat în parte Decizia de impunere nr.386 din 29 iulie 2008 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 3948 din 29 iulie 2008 pentru suma de 223.035 RON constând în obligaţii fiscale nelegale, cu menţinerea in rest a deciziei menţionate şi a raportului de inspecţie fiscală şi a obligat pârâtă la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând o parte din cheltuielile de judecata avansate pentru plata expertului, taxa de timbru şi timbru judiciar.

5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţelor.

Cu privire la perioada supusă controlului, instanţa a reţinut faptul că perioadei supuse controlului îi sunt aplicabile mai multe acte normative, respectiv OG nr. 70/1997 şi OG nr. 92/2003 care reglementează diferit perioada care poate fi verificată de către organul fiscal. Astfel, controlul efectuat în perioada 16 iunie 2008 -25 iulie 2008 a vizat intervalul 5 septembrie 2003 - 30 aprilie 2008. Trebuie enunţate normele legale incidente raportat la intervalul de timp supus controlului. Pentru perioada 5 septembrie 2003 - 31 decembrie 2003 sunt aplicabile prevederile OG nr. 70/1997 privind controlul fiscal care permite conform art. 21 lit. a) efectuarea controlului fiscal pentru perioada de prescripţie de 5 ani. Dreptul organului fiscal de a efectua controlul fiscal pentru perioada 5 septembrie 2003 - 31 decembrie 2003 s-a născut sub imperiul OG nr. 70/ 1997 şi este de 5 ani. Conform acestui act normativ, legiuitorul nu face nici o distincţie între perioada de prescripţie si perioada supusă controlului. Chiar dacă noul act normativ, OG nr. 92/2003 limitează prin art. 98 controlul fiscal la o perioada de 3 ani această prevedere se aplică doar pentru perioada care cade sub incidenţa sa, respectiv pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2004, data intrării sale în vigoare.

Pentru perioada 1 ianuarie 2004 - 30 aprilie 2008 sunt incidente prevederile OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscală.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia avizul de inspecţie fiscală trebuie să cuprindă motivul pentru care inspecţia fiscală este extinsa pe perioada termenului de prescripţie, în opinia instanţei argumentul este neîntemeiat deoarece o astfel de condiţie nu este impusă în mod imperativ de art. 101 alin. (2) C. proCod Fiscal care prevede condiţiile minimale care trebuie conţinute de acest aviz. Motivul de extindere a perioadei supuse controlului poate fi astfel invocat şi analizat şi ulterior, atât cu prilejul soluţionării pe cale administrativa a contestaţiei cat mai ales în fata instanţei, după parcurgerea procedurii prealabile, aşa cum s-a întâmplat în cazul concret dedus judecăţii.

În consecinţă, s-a apreciat că extinderea controlului fiscal pe perioada de prescripţie este justificată, legală, temeinică şi nu încalcă în nici un mod vreun drept garantat de Constituţia României sau de normele comunitare.

Cu privire la temeinicia pe fond a contestaţiei formulate, instanţa a reţinut în baza probatoriului administrat faptul că este parţial întemeiată, reţinând concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în dosar.

6. Recursul declarat de D.G.F.P. Cluj.

Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

6.1. Procedura de citare cu recurenta pentru ziua când s-a judecat pricina (3 noiembrie 2009) nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legii, întrucât instituţia nu a fost citată pentru acest termen şi nu avea termen în cunoştinţă.

Reprezentantul recurentei a fost prezent doar la termenul de judecată din 5 mai 2009, când a primit termen în cunoştinţă pentru data de 26 mai 2009.

Pentru următoarele termene, recurenta nu a mai fost citată, astfel încât nu mai are termen în cunoştinţă.

6.2. Recurentei nu i-a fost comunicat raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.

În ipoteza în care acest raport ar fi fost comunicat, recurenta urma să formuleze obiecţiuni.

7. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă SC I.T. SRL.

Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

7.1. Sunt neîntemeiate susţinerile recurentei cu privire la lipsa procedurii de citare, în raport de prevederile art. 153 alin. (1) C. proc. civ.

7.2. Sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentei cu privire la încălcarea dreptului la apărare, prin necomunicarea, de către instanţa de fond, a raportului de expertiză.

Din examinarea prevederilor legale referitoare la expertiză nu se poate deduce că ar exista o obligaţie în sarcina instanţei de a comunica raportul de expertiză, cu atât mai mult cu cât acesta a fost depus la dosarul cauzei în data de 26 august 2009, iar sentinţa a fost pronunţată la 17 noiembrie 2009.

În tot acest interval de timp, recurenta avea posibilitatea să consulte dosarul şi să ia cunoştinţă de raportul de expertiză.

II. Considerentele instanţei de recurs.

1. Recursul este nefondat.

2. Potrivit art. 153 alin. (1) C. proc. civ., „partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar..., nu va fi citată în tot cursul judecăţii la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare".

Cum însăşi recurenta recunoaşte prin motivele de recurs, reprezentanta acesteia a fost prezentă în instanţă la termenul de judecată din 5 mai 2009, când a primit termen în cunoştinţă pentru toate înfăţişările următoare.

Aceasta înseamnă că recurenta, în mod legal nu a mai fost citată în continuare, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare.

Recurenta nu a răsturnat prezumţia legală, instituită de art. 153 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât motivul de recurs este nefondat.

3. În conformitate cu prevederile art. 209 C. proc. civ. „expertul este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată", iar potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ. „expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării".

Formularea de obiecţiuni sau cererea pentru o expertiză contrarie sunt legate de primul termen de judecată după depunerea lucrării.

Astfel de cereri nu sunt condiţionate de obligaţia instanţei de a comunica raportul de expertiză părţii lipsă, dar care are termen în cunoştinţă, fiind respectate întrutotul principiile dreptului la apărare şi contradictorialităţii procesului.

4. Urmează a se constata neîntrunirea motivelor de recurs formulate, cu consecinţa respingerii recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei nr. 581 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2932/2010. Contencios