ICCJ. Decizia nr. 2995/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2995/2010
Dosar nr. 2954/2/200.
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 3711 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamantul D.L., în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Cluj Napoca, judeţul Cluj compus din teren în suprafaţă de 2594 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- în ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a acţiunii aceasta este neîntemeiată deoarece pârâta nu a făcut nici o dovadă în sensul celor susţinute în întâmpinare respectiv, că ar fi fost desemnat un evaluator încă din noiembrie 2007, iar dacă s-ar fi întâmplat astfel, până la acest moment raportul de evaluare ar fi fost întocmit;
- pe fondul cauzei a apreciat că, întrucât Legea nr. 247/2005 nu stabileşte nici un termen în care să se trimită dosarul evaluatorului sau societăţii de evaluare se aplică dispoziţiile generale ale art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 modificată, în sensul că pârâta era obligată să numească evaluator în termen de 30 de zile, calculat cel mai târziu de la data când a stabilit că cererea de despăgubire în echivalent este admisibilă;
A concluzionat instanţa de fond că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, respectiv ipoteza nesoluţionării în termenul legal a unei cereri, având în vedere că au trecut doi ani de la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii emisă de A.V.A.S. şi înaintarea dosarului către Comisie, astfel încât acţiunea este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond neîntemeiat a reţinut faptul că recurenta nu a soluţionat în termen legal cererea reclamantului. În cauză s-a făcut aplicarea deciziei nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire, cât şi a societăţii de evaluare.
Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată recurenta, s-a arătat că potrivit art. 13 alin. (5) din HG nr. 34/2009, recurenta este o entitate fără personalitate juridica, fără buget propriu, aflata în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.
Analizând cererea de recurs astfel cum a fost formulată, Înalta Curte constată că este nefondată şi urmează să o respingă.
În mod corect, instanţa de fond a constatat incidente în cauză prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, se reţine că de la data emiterii deciziei A.V.A.S. nr. 150 din 21 iunie 2007 până la data pronunţării sentinţei, recurenta în mod nejustificat nu a soluţionat cererea reclamantului, încălcând dreptul de soluţionare într-un termen rezonabil prev. de art. 6 din CEDO ca o garanţie a soluţionării echitabile a acţiunii.
Recurenta nu a justificat întârzierea în desemnarea evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare. Prin menţionarea deciziei nr. 2/2006 privind selectarea aleatorie a dosarului de despăgubire, cât şi a evaluatorului, nu justifică trecerea unui termen de aproape 2 ani de zile, cu atât mai mult cu cât este vorba doar de etapa de desemnare a unui evaluator care va întocmi raportul de evaluare, acesta putând fi contestat de parţi şi apoi emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire [art. 16 alin. (1) si (2) Cap. V titlul VII din Legea nr. 247/2005].
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea art. 274 alin. (3), astfel că nu are relevanţă lipsa personalităţii juridice, recurenta având capacitate administrativă şi deci fiind responsabilă de emiterea actelor administrative ce intră în atribuţiile sale conform legii, respectiv pentru refuzul său nejustificat de a soluţiona cereri care intră în sfera sa de competenţă.
În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus, constând că sentinţa de fond este legală şi temeinică în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate în recurs de către intimata reclamantă (moştenitoare) se va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei civile nr. 3711 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata G.E.V., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2994/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2996/2010. Contencios → |
|---|
