ICCJ. Decizia nr. 3004/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3004/2010
Dosar nr. 1270/35/200.
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.A. SA Oradea a solicitat suspendarea titlului executoriu ce face obiectul dosarului nr. 201 din 21 octombrie 2009 şi a somaţiei nr. 5/35/1/2009/11028 emise de A.N.A.F. – A.F.C.M. Bihor, până la judecarea în fond a acţiunii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Decizia de impunere nr. 173 din 17 decembrie 2008 emisă de A.F.C.M. Bihor, SC C.A. SA Oradea a fost obligată la T.V.A. suplimentar, în cuantum de 2.732.500 lei şi TVA 4.913.686 lei.
A mai arătat că a formulat contestaţie împotriva acestei decizii de impunere, înregistrată sub nr. 475 din 12 ianuarie 2009.
Prin sentinţa nr. 253/CA- P.I. din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.A. SA Oradea şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 173 din 17 decembrie 2008 emisă de pârâta A.F.C.M. Bihor, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea deciziei.
Totodată a disjuns capătul de cerere privind anularea somaţiei nr. 5/35/1/2009/11028 emisă de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Judecătoriei Oradea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reglementează instituţia suspendării actului administrativ. În acest sens a constatat că reclamanta a introdus acţiune în anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, invocând motive de nelegalitate la emiterea acestei decizii.
S-a mai reţinut că prin aceeaşi decizie i s-a acordat reclamantei şi rambursarea de T.V.A., în valoare de 874.693 lei, aspect care conturează „existenţa unui caz bine justificat", cu atât mai mult cu cât actul administrativ-fiscal a fost contestat pentru nelegalitate.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui pagube iminente, prima instanţă a apreciat că aceasta este îndeplinită în raport de natura juridică şi de consecinţele hotărârii luate de pârâtă, prin punerea în executare a deciziei de impunere aducându-se atingere întregii activităţi economice-financiare a societăţii reclamante.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea somaţiei nr. 5/35/1/2009/11028, emisă de pârâtă, prima instanţă a reţinut că acest act este unul de începere a executării, astfel încât, competenţa materială revine judecătoriei în raza căreia îşi are sediul pârâta, în concret Judecătoriei Oradea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.G.F.P. Bihor, în nume propriu şi pentru A.N.A.F.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că reclamanta nu dovedeşte în nici un fel îndeplinirea celor două condiţii impuse de art. 14 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, invocarea fondului de contencios fiind irelevantă.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe disp. art. 3041 C. proc. civ.
Intimata reclamanta SC C.A. Oradea SA a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cererea de recurs, Înalta Curte consideră că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 09 noiembrie 2009, reclamanta SC C.A. Oradea SA a formulat cerere de suspendare a titlului executoriu ce face obiectul dosarului fiscal nr. 101 din 21 octombrie 2009 şi a somaţiei nr. 5/35/1/2009/11027 emisă de A.N.A.F. – A.F.C.M. Bihor, solicitând desfiinţarea titlului executoriu şi a somaţiei ce face obiectul dosarului fiscal nr. 101 din 21 octombrie 2009.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că împotriva deciziei de impunere care stă la baza dosarului fiscal nr. 101 din 21 octombrie 2009 societatea a formulat contestaţie.
Având în vedere petitul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod greşit a admis acţiunea, a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 137 din 17 decembrie 2008 până la soluţionarea în fond a acţiunii şi a disjuns capătul de cerere privind anularea somaţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Judecătoriei Oradea.
Aceasta, deoarece în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond s-a pronunţat plus petita, în cauză neexistând o cerere de suspendare a deciziei de impunere.
Faţă de acest lucru, se constată că în cauză sunt incidente disp. art. 304 pct. 6 C. proc. civ., astfel că se va admite recursul, se va modifica în parte sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de suspendare a deciziei nr. 173 din 17 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. si va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Bihor, în nume propriu şi pentru A.N.A.F., împotriva sentinţei nr. 253/CA – P.I. din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de suspendare a deciziei nr. 173 din 17 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Bihor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3002/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3006/2010. Contencios → |
|---|
