ICCJ. Decizia nr. 3006/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3006/2010
Dosar nr. 3248/54/200.
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii I.C. şi I.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – M.P., aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru întârzierea executării sentinţei nr. 212/2008 a Curţii de Apel Craiova rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2945 din 28 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa nr. 212 din 04 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, le-a fost admisă acţiunea şi s-a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie pentru imobilul imposibil de restituit în natură, conform Dispoziţiei nr. 305 din 20 iulie 2006 emisă de Primăria Melineşti.
S-a mai arătat că, prin adresa nr. 828763 din 15 octombrie 2009, autoritatea pârâtă le-a comunicat reclamanţilor că va urma procedura prevăzută în normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, însă nu a procedat în nici un fel la executarea hotărârii judecătoreşti.
În drept au invocat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
La data de 12 ianuarie 2010, la solicitarea reclamanţilor, a fost introdusă şi citată în cauză, în calitate de pârâtă, numita C.N.D. – Preşedintele Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în locul domnului M.P., acesta din urmă neavînd calitate procesuală pasivă.
Prin sentinţa nr. 141 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii I.C. şi I.M., având ca obiect sancţiune pentru neexecutare hotărâre.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că hotărârea invocată de reclamanţi, anume sentinţa nr. 212 din 4 septembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova a rămas irevocabilă la data de 28 mai 2009, conform deciziei nr. 2945 din 28 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conţinutul acesteia nefiind prevăzut vreun termen în care pârâta să îşi execute obligaţia de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire, iar în materia contenciosului administrativ, termenul general este de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.
A mai constatat instanţa de fond că, totuşi, emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire se realizează după parcurgerea unei proceduri administrative reglementată expres în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce presupune un interval rezonabil de timp în care aceasta să se desfăşoare, iar la termenul din 26 februarie 2010, pârâta a depus la dosar Decizia reprezentând titlul de despăgubire nr. 7241 din 29 ianuarie 2010.
A concluzionat prima instanţă că executarea obligaţiei impusă prin hotărârea judecătorească, cu depăşirea termenului de 30 de zile, nu provine din atitudinea culpabilă a pârâtei, motiv pentru care nu poate fi aplicată conducătorului autorităţii obligate sancţiunea prevăzută de lege, fiind exclusă şi posibilitatea valorificării de către reclamanţi a dreptului la despăgubiri.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii I.C. şi I.M.V., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit a făcut instanţa referire la împrejurarea că prin hotărârea irevocabilă nu a fost stabilit un termen pentru executarea obligaţiei, o atare statuare nefiind necesară în raport cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, iar termenul rezultat expres din acest text a expirat la 30 iunie 2009, aşa încât acţiunea era întemeiată.
În opinia recurenţilor, culpabilitatea pârâtei rezultă direct din lege, din moment ce a lăsat să expire termenul fără să-şi îndeplinească obligaţia, înţelegând să respecte hotărârile judecătoreşti numai după promovarea acestei acţiuni, la 9 decembrie 2009, prin emiterea deciziei nr. 7241 din 29 ianuarie 2010.
Totodată, au susţinut recurenţii, atitudinea culpabilă a acesteia rezultă din chiar întâmpinările depuse la dosar, întrucât şi-a permis să sugereze că, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate, instanţele ar fi nesocotit prevederile legale, iar instanţa de fond nu a analizat aspectele învederate atât oral, cât şi prin concluziile scrise, în sensul că respectiva decizie nu este în concordanţă cu aceste hotărâri, ceea ce denotă persistenţa pârâtei în aceeaşi atitudine culpabilă.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor art. 304, art. 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce succed.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii în contencios administrativ autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Nerespectarea acestui termen atrage aplicarea sancţiunii amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorităţii publice, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, aşa cum prevede acelaşi text de lege la alin. (2).
Este indiscutabil faptul că această soluţie legislativă constituie un veritabil mijloc de constrângere pentru obţinerea executării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ceea ce nu exclude însă constatarea unei eventuale imposibilităţi de îndeplinire a obligaţiei în termenul de 30 de zile, pentru ipoteza în care un astfel de termen nu a fost stabilit prin hotărâre.
În speţă, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei şi în condiţiile în care reclamanţii-recurenţi au fost informaţi că pentru punerea în executare a hotărârii este necesară parcurgerea obligatorie a procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care, raportat la caracterul său complex, în mod obiectiv nu poate fi finalizată într-un termen de 30 de zile , iar în vederea îndeplinirii obligaţiei de emitere a deciziei dosarul a fost transmis la evaluator, raportul de evaluare fiind finalizat numai la 6 ianuarie 2010 (fila 38), prima instanţă a concluzionat în mod corect că executarea respectivei obligaţii cu depăşirea acestui termen nu este datorată atitudinii culpabile a pârâtei.
În consecinţă, reţinând că nu subzistă în cauză niciun motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, având în vedere şi faptul că nemulţumirile recurenţilor legate de conţinutul deciziei nr. 7241/2010 urmează a fi examinate în alt cadru procesual, fiind promovată o altă acţiune cu acest obiect, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.C. şi I.M.V., împotriva sentinţei nr. 141 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3004/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3009/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
