ICCJ. Decizia nr. 3010/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3010/2010
Dosar nr. 41/59/2010
Şedinţa publică din 8 iunie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul M.G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei Timiş, obligarea acestora la plata primei de concediu pe anii 2002 şi 2003, conform art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, sume actualizate în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 687 din 22 iunie 2009, Tribunalul Timiş a respins excepţia tardivităţii invocată de I.J.P. Timiş, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâţii la plata către acesta a drepturilor băneşti, reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2002 şi 2003, sume actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii reclamantului constă în plata primelor de vacanţă aşa cum sunt stabilite de art. 35 din Legea nr. 188/1999, dispoziţii legale, care, până la data de 31 decembrie 2006, au fost suspendate succesiv prin diverse acte normative.
A mai reţinut că reclamantul are calitatea de angajat şi îşi desfăşoară activitatea profesională ca şi funcţionar public cu statut special în conformitate cu Legea nr. 360/2002, fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, care, deşi au fost suspendate prin legile bugetare anuale, nu se poate considera că dreptul stabilit prin ordonanţă nu există.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş, solicitând admiterea recursurilor şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 1578 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a modificat sentinţa recurată, respingând acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că reclamantul a susţinut în acţiune că, întrucât Legea nr. 360/2002 în temeiul căreia era salarizat în perioada 2002-2003, nu prevedea dreptul la prima de concediu pentru poliţişti, pentru această perioadă s-ar aplica dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, care reglementează drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici.
A constatat instanţa de recurs că susţinerea reclamantului nu poate fi primită, având în vedere că alin. (2) al art. 78 din Legea nr. 360/2002, face trimitere, în ceea ce priveşte salarizarea, la dispoziţiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor, acest din urmă act normativ neprevăzand dreptul la prima de concediu, ci alte drepturi suplimentare faţă de restul categoriilor socio-profesionale.
A mai reţinut că, în măsura în care Statutul poliţiştilor, prin art. 78 alin. (2) face trimitere, în ceea ce priveşte salarizarea, la o lege specială, respectiv la Legea nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor, se impune a concluziona că trimiterea generică din art. 78 alin. (1) la dispoziţiile Legii nr. 188/2009 se referă la toate aspectele pe care nu le cuprinde Statutul poliţiştilor, excluzând însă salarizarea.
A concluzionat curtea de apel, în ceea ce priveşte practica judiciară invocată, contrara celor expuse în prezenta hotărâre, că aceasta a fost minoritară, jurisprudenţa conturându-se pe ideea că poliţiştii beneficiază de primă de concediu doar începând cu data de 2004, ca efect al apariţiei OG nr. 38/2003.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, reclamantul M.G.I., invocând în drept incidenţa prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motivat de faptul că hotărârea în discuţie este potrivnică celor pronunţate de aceeaşi instanţă în alte cauze similare, respectiv deciziilor nr. 605 din 22 mai 2008 şi 92 din 22 ianuarie 2009.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 12 ianuarie 2010, instanţă care, raportată la temeiul de drept invocat, prin sentinţa nr. 168/R din 4 februarie 2010 a declinat competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În opinia titularului cererii de revizuire sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. referitoare la tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, întrucât a fost nevoit să formuleze o cerere de chemare în judecată în mod individual, în condiţiile în care nu a fost inclus în cererile colective formulate de sindicate, iar soluţiile contrare au fost anexate cererii de chemare în judecată, fără a fi luată în considerare de instanţa de recurs, care nu s-a pronunţat asupra excepţiei puterii de lucru judecat.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, în considerarea argumentelor în continuare arătate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a celor date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, în cazurile expres şi limitativ stabilite de art. 322 C. proc. civ. şi în condiţiile prevăzute de art. 323, art. 324 din acelaşi cod. Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
În sensul dispoziţiilor legale incidente în materie, admisibilitatea revizuirii se examinează sub următoarele aspecte: hotărârea atacată să fie cel puţin definitivă; această hotărâre să fie dată după cercetarea fondului cauzei; criticile formulate să se încadreze în motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat ca temei legal al prezentei cereri, este incident atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, făcându-se astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri.
Reglementând acest motiv de revizuire, legiuitorul a sancţionat nelegalitatea celei de-a doua hotărâri şi imposibilitatea executării, iar pentru a se reţine incidenţa lui este necesar să existe hotărâri potrivnice, date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, adică să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat.
În speţă, această cerinţă nu este îndeplinită, prin hotărârile indicate în cererea de revizuire fiind soluţionate acţiunile formulate de alte persoane, iar pretinsele diferenţe de jurisprudenţă nu pot fi înlăturate prin exercitarea acestei căi extraordinare de atacat, întemeiată pe dispoziţiile art. 392 pct. 7 C. proc. civ.
Pe de altă parte, în ipoteza admiterii unei cereri de revizuire, în temeiul de drept invocat, singura soluţie pe care o poate pronunţa instanţa este aceea a anulării ultimei hotărâri (în speţă cea care îl priveşte pe revizuient), astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 327 alin. (1), teza finală C. proc. civ., soluţie care nu este de natură a-i procura acestuia beneficiul procesual urmărit, acela de a obţine o soluţie favorabilă pe fondul cauzei.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de M.G., împotriva deciziei nr. 1579 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3009/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3056/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
