ICCJ. Decizia nr. 3061/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3061/2010
Dosar nr. 16/2/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3595 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC I. România SA în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. - D.C.F. Timiş, a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.037.671,37 RON reprezentând dobânda legală aferentă sumelor achitate cu titlu de TVA, datorată până la 24 septembrie 2007, precum şi la plata sumei de 708, 4 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Totodată a respins cererea reclamantei de actualizare a sumei de 1.037.671,37 RON cu coeficientul de inflaţie până la data plăţii efective ce neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 911 din 18 aprilie 2006, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1794 din 28 martie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis acţiunea reclamantei, a fost obligată pârâta D.G.F.P. Timiş - D.C.F. Timiş la rambursarea sumei de 3.712.598,7135 RON, reprezentând TVA deductibil, precum şi la plata sumei de 1.779.051,4367 RON, reprezentând dobânda legală aferentă TVA-ului, datorată până la data de 14 martie 2006.
Referitor la excepţiile invocate de pârâtă, respectiv a lipsei procedurii prealabile, tardivităţii cererii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de fond a constatat că acestea nu sunt întemeiate, având în vedere că cererea depusă de reclamantă la 9 mai 2007 şi înregistrată sub nr. 23575 constituie procedură prealabilă, că termenul de 6 luni curge de la datat împlinirii unui termen de 30 de zile de la data 9 mai 2008, iar prin sentinţa 911 din 18 aprilie 2006 Curtea de Apel Bucureşti a obligat şi această pârâtă la plata sumei de 3.712.598,7135 Ron.
Pe fondul cauzei, instanţa de judecată a reţinut că reclamanta a încasat la data de 24 septembrie 2007 suma de 3.712.599 RON, reprezentând dobândă şi penalităţi TVA (calculată potrivit raportului de expertiză contabilă.
De asemenea, s-a arătat în considerentele hotărârii atacate că societatea reclamantă avea dreptul la rambursarea sumei de 3.712.598,7135 RON, dar şi la dobânda legală aferentă sumei reprezentând TVA deductibil, refuzat la rambursare de către organele fiscale.
Curtea de apel a reţinut că dobânda legală este echivalentul prejudiciului produs reclamantei prin lipsa de folosinţă a sumei datorate de pârâtă, sumă ce nu a fost restituită la termen, iar reclamanta are dreptul la dobânda aferentă sumei de 3.712.598,7135 RON, calculată de la 14 martie 2006 până la 24 septembrie 2007, dată la care s-a plătit suma de 3.712.598,7135 RON.
Totodată, instanţa de fond a respins susţinerile pârâtei potrivit căreia, dobânda legală se datorează de la data depunerii cererii nr. 23475 din 9 mai 2007, deoarece pârâta a fost parte în cauza în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 911 din 18 aprilie 2006, prin care a fost obligată să plătească suma de 3.712.598,7135 RON, reprezentând TVA deductibil, precum şi la plata sumei de 1.779.051,4367 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei reprezentând TVA deductibil, datorată până la data de 14 martie 2006.
Concluzionând, instanţa de fond, a considerat că se impune omologarea raportului de expertiză efectuat şi a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.037.671,37 RON reprezentând dobânda legală aferentă sumelor achitate cu titlu de TVA, datorată până la 24 septembrie 2007.
în ceea ce priveşte cererea reclamantei de reactualizare a sumei de 1.037.671,37 RON cu coeficientul de inflaţie până la data plăţii efective, prima instanţă a reţinut că pentru neplata la termen a unei sume de bani sancţiunea este plata dobânzii legale aferente şi nu actualizarea sumei în raport cu coeficientul de inflaţie până la data plăţii efective, respingând astfel cererea de reactualizare a sumei.
Referitor la cererea formulată de reclamantă privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 3595 din 30 octombrie 2009, prima instanţă a reţinut că aceasta este neîntemeiată, deoarece, conform art. 129 alin. (6), instanţa nu poate acorda mai mult decât a solicitat reclamanta, iar reclamanta a solicitat suma pe care instanţa i-a acordat-o, respectiv suma de 1.037.671,37.
împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta.
D.G.F.P. Timiş a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că prima instanţă a respins excepţiile invocate privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive, lipsa plângerii prealabile şi pe aceea a tardivităţii acţiunii, fără o motivare concludentă.
S-au reluat în recurs apărările de la fond, precizându-se că instanţa nu a avut în vedere ansamblul probator administrat şi dispoziţiile legale în materie.
În motivarea recursului său, SC I. România SA, a criticat sentinţa şi Încheierea din 24 noiembrie 2009 prin care le-a fost respinsă cererea fondată pe art. 281 C. proc. civ., apreciind că instanţa nu a avut în vedere concluziile expertului, hotărârea pronunţată cuprinzând motive contradictorii şi fiind lipsită de temei legal.
Referitor la Încheierea din 24 noiembrie 2009, a fost criticat faptul că în speţă este vorba despre o eroare materială, menţionarea altei sume în dispozitiv decât cea din raportul de expertiză, fiind o greşeală materială a primei instanţe.
Recursurile vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3595/2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 1.073.671,37 RON cu titlu de dobândă aferentă sumelor achitate ca TVA, cât şi la cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de actualizare a acestei sume.
Din probatoriul admis şi administrat rezultă că în raport de sentinţa civilă nr. 911/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, societatea recurentă-reclamantă avea dreptul la rambursarea TVA în sumă de 3.712.598,7135 RON şi la dobânda legală.
Prin cererea adresată D.G.F.P. Timiş, societatea a solicitat acordarea de dobânzi în baza sentinţei nr. 911/2006 deşi această hotărâre judecătorească nu prevedea plata altor sume, decât cele expres stabilite.
Art. 124 C. proCod Fiscal, stabileşte expres modul de acordare a dobânzilor şi felul în care se calculează, astfel că este fără posibilitate de tăgadă faptul că reclamantul nu s-a adresat organului fiscal competent cu cerere care urma să fie analizată, pentru dobânzile pe care le solicită în afara celor stabilite prin sentinţa civilă nr. 911/2006.
Dealtfel, dobânzile acordate prin această hotărâre judecătorească au fost achitate, însă Curtea nu a obligat D.G.F.P. Timiş la plata în continuare a dobânzilor, punerea în executare a titlului făcându-se după ce reclamanta-recurentă a trimis organului fiscal hotărârea învestită cu titlu executoriu.
Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea motivată din 6 februarie 2009 a respins excepţiile invocate reţinând că cererea reclamantei-recurente depusă la 9 mai 2007 reprezintă dovada plângerii prealabile.
De asemenea, lipsa calităţii procesuale pasive şi tardivităţii acţiunii s-au respins de prima instanţă în mod corect şi motivat prin aceeaşi încheiere, calitatea procesuală pasivă a D.G.F.P. Timiş rezultând din sentinţa civilă nr. 911/2006 prin care şi aceasta a fost obligată la plata sumei globale.
Nici tardivitatea acţiunii nu poate fi primită întrucât termenul de 6 luni curge de la data împlinirii termenului de 30 de zile de la 9 mai 2008, termen în care pârâta ar fi trebuit să răspundă reclamantei.
De necontestat este faptul că sentinţa civilă nr. 911/2006 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de pârâtă prin Decizia nr. 1794/2007 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Desigur, recurenta-reclamantă a solicitat punerea în executare a acestei hotărâri judecătoreşti astfel cum rezultă din actele dosarului conform art. 113 C. proCod Fiscal, iar prin adresa către D.G.F.P. Timiş nr. 23575/2007 a solicitat restituirea dobânzii aferente sumei pentru perioada 14 martie 2006 şi până la plata efectivă.
Conform expertizei efectuate în cauză, recurenta-reclamantă are dreptul la dobânda aferentă sumei stabilite conform sentinţei civile nr. 911/2006, calculată pentru perioada 14 martie 2006 până la 24 septembrie 2007 dată la care a fost plătită suma de 3.712598, 7135 RON, în raport de prevederile exprese ale art. 124 C. proCod Fisca.
Corect prima instanţă a înlăturat pretenţia recurentei-pârâte în sensul că dobânda se datorează de la data depunerii plângerii prealabile, întrucât aceasta a fost parte în sentinţa civilă nr. 911/2006 şi nu a manifestat bună credinţă prin executarea de bună voie a hotărârii judecătoreşti.
Deasemenea, Curtea de Apel Bucureşti a omologat corect raportul de expertiză efectuat în cauză, ţinând seama de principiul disponibilităţii şi de cererea precizatoare a recurentei-reclamante prin care a solicitat doar suma de 1.037,671,37 RON, din totalul stabilit de expert.
Suma nu a fost actualizată cu indicele de inflaţie, pentru că neplata la termen este plata unei dobândi şi nicidecum actualizarea sumei cu indicele de inflaţie.
Desigur şi plata cheltuielilor de judecată este corectă în raport de culpa procesuală a pârâtei-recurente, şi de dispoziţiile expuse de art. 274 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte Încheierea dată în 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. în mod legal, întrucât recurenta-reclamantă a solicitat obligarea la plata sumei reţinute corect în dispozitivul sentinţei civile nr. 3595/2009 respectiv 1.037.671,37 lei şi nu pe aceea de 1.139,767m805 lei aşa cum s-a afirmat în cererea fondată pe textul de lege mai sus invocat.
Şi aici Curtea de Apel a motivat respingerea acestei cereri prin aplicarea aceluiaşi principiu al disponibilităţii prevăzute de art. 129 C. proc. civ., peste care nu se putea trece în raport de cererea precizatoare a reclamantei.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa civilă nr. 3595/2009 şi Încheierea din 24 noiembrie 2009 sunt legale şi temeinice, motiv pentru care va respinge ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I. România SA împotriva sentinţei civile nr. 3595 din 30 octombrie 2009 şi a Încheierii de şedinţă din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 3595 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3056/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3066/2010. Contencios → |
|---|
