ICCJ. Decizia nr. 3040/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3040/2010
Dosar nr. 1057/44/2009
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 265 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.C.C., în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., a anulat Ordinul nr. 335/2009, emis de conducătorul autorităţii pârâte şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia de conducere specifică postului deţinut la data demiterii; de asemenea, instanţa de judecată a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul contestat este nelegal, ca o consecinţă a faptului că a fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, reţine instanţa de fond, s-a avut în vedere că, prin această decizie s-a statuat că OUG nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ - teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul.
În motivarea căii de atac, recurentul a formulat critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care pot fi sintetizate după cum urmează:
Acţiunea dedusă judecăţii este lipsită de obiect, deoarece intimatul - reclamant urmăreşte repunerea sa în situaţia anterioară, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.
Prevederile OUG nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii ordinului contestat.
Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională se aplică pentru viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ nelegal, potrivit regulii „tempus regit actum".
Conform art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, funcţiile publice de natura celei deţinute de intimatul - reclamant au fost eliminate din categoria funcţiilor publice, reglementate de Legea nr. 188/1999.
De la momentul eliberării intimatului - reclamant din funcţia deţinută şi până la pronunţarea sentinţei atacate, au fost organizate evaluări finalizate cu emiterea unui act administrativ de numire în funcţie.
În plus, arată recurentul, măsurile dispuse prin OUG nr. 37/2009 vizau interesul public şi constituiau situaţii de urgenţă, extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care autoritatea recurentă era ţinută de punerea lor imediată în aplicare, astfel încât nu se justifică obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, care, de altfel, sunt şi exagerate.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, prin Ordinul nr. 335/2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, intimatul - reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al D.A.D.R. Vrancea.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative îl constituie art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) – (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 7 alin. (6) din HG nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Astfel, controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea OUG nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul - reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a arătat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului - reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
Nici critica recurentului referitoare la ultraactivitatea OUG nr. 37/2009 nu poate fi primită, cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţinând că legea de aprobare a acestei ordonanţe s-a constatat a fi neconstituţională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, în mod corect au fost anulate de instanţa de fond.
Recurentul a invocat, de asemenea, neîntemeiat, incidenţa în cauză a OUG nr. 105/2009, arătând că aceasta preia în integritate şi cu modificări nesemnificative conţinutul dispoziţiilor OUG nr. 37/2009.
Or, reţinând că OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009 conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a constatat că sunt neconstituţionale şi prevederile celui din urmă act normativ.
În ceea ce priveşte critica referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reţine că instanţa de fond a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.D.R. împotriva sentinţei nr. 265 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3039/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3043/2010. Contencios. Completare/lămurire... → |
|---|
