ICCJ. Decizia nr. 3063/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3063/2010
Dosar nr. 3566/2/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii B.M. şi B.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Justiţie şi Libertăţilor Cetăţeneşti, au solicitat instanţei să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acestuia la analizarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au depus cererile de redobândire a cetăţeniei române în anul 2003, iar în anul 2009 au revenit cu cereri de urgentare.
În opinia reclamanţilor, perioada de mai mult de 6 ani care a trecut din momentul depunerii cererilor, depăşeşte cu mult un termen rezonabil.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că în data de 11 iunie 2009 cererile reclamanţilor au fost examinate şi avizate pozitiv.
Prin sentinţa civilă nr. 3247 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B.M. şi B.D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, a obligat pârâtul să achite reclamanţilor suma de 1000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat şi obligarea pârâtului la analizarea cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că cererile reclamanţilor au rămas fără obiect în ceea ce priveşte capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat şi obligarea pârâtului la analizarea cererilor, având în vedere că acestea au fost examinate şi avizate pozitiv, de către Comisia pentru Cetăţenie, în şedinţa din 11 iunie 2009.
Referitor la obiectul acţiunii privind daunele morale, instanţa de fond a reţinut că cererea reclamanţilor a fost soluţionată într-un termen de 6 ani care nu poate fi în nici un caz apreciat ca rezonabil, ceea ce a fost de natură să le creeze un prejudiciu moral în condiţiile în care nu au primit răspuns la cererea lor.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de fond a apreciat că acestea sunt justificate, atâta vreme cât cererea reclamanţilor a fost soluţionată abia după promovarea acţiunii în justiţie, pârâtul aflându-se, astfel, în culpă procesuală.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs s-a invocat ca motiv de nelegalitate care atrage modificarea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se, în esenţă, că nu se poate vorbi despre un prejudiciu cauzat reclamanţilor prin nesoluţionarea cererilor de acordare a cetăţeniei române, având în vedere existenta unui număr extrem de mare de cereri pentru dobândirea sau redobândirea cetăţeniei, astfel că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina Ministerului Justiţiei.
S-a susţinut în motivele de recurs că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat, în cauză nefiind vorba de o exprimare explicită , cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
A mai arătat recurentul că nu a fost depăşit termenul rezonabil întrucât chiar şi instanţa europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internaţională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situaţii.
Recurentul a apreciat că instanţa de fond, în mod greşit, a considerat că se justifică cheltuielile de judecată, arătând în acest sens, că cererile reclamanţilor erau soluţionate la momentul la care instanţa a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport cu materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Critica recurentului privind termenul rezonabil care, în opinia sa, nu a fost depăşit, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
In opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
In cauză, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - anul 2003 - şi data soluţionării cererii, respectiv -11 iunie 2009, nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond, în mod corect a reţinut că reclamanţii au fost prejudiciaţi prin nesoluţionarea cererii lor într-un termen rezonabil.
Referitor Ia cheltuielile de judecată, Înalta Curte reţine că, aşa cum a constatat şi instanţa de fond, cererea reclamanţilor a fost examinată şi avizată pozitiv, însă această operaţiune a fost efectuată după data formulării prezentei acţiuni şi în condiţiile în care, anterior acesteia, au fost întreprinse demersuri pe cale administrativă.
Pe cale de consecinţă se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut culpa procesuală a recurentului-pârât şi l-a obligat pe acesta, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.
În concluzie, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3247 din 14 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3062/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3069/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
