ICCJ. Decizia nr. 3628/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3628/2010
Dosar nr. 247/35/2010
Şedinţa publică din 19 august 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Satu Mare creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, a formulat cerere pentru emiterea SOMAŢIE DE PLATA împotriva debitoarei SC B. SRL solicitând obligarea debitoarei la plata echivalentului în lei a sumei de 21,09 EURO, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a ratelor eşalonate până la data achitării acestora inclusiv; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că, pârâta-debitoare a încheiat contractul nr. 2760 din 02 noiembrie 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele, cuantumul rovinietelor fiind de 3750 Euro, cu obligaţia achitării în 4 rate.
Pârâta-debitoare a achitat cu întârziere ratele a doua, pentru aceasta fiind calculate penalităţi de întârziere în cuantum de 21,09 Euro.
Conform art. 3 alin. (1) din contract, pentru neachitarea la termen a sumelor reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, beneficiarul datorează majorări de întârziere calculate prin aplicarea cotei de 0,15% pe zi de întârziere asupra taxei totale datorate. Penalităţile de întârziere în decontare putând depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Creditoarea a apreciat creanţa pretinsă ca fiind certă, lichidă şi exigibilă, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la plata debitelor solicitate.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 5/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 778 din 5 februarie 2010, Judecătoria Satu Mare a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal reţinând în esenţă că în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative, emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităţilor publice centrale - cum este creditoarea din prezenta cauză - se soluţionează pe fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
La Curtea de Apel Oradea cauza a fost înregistrată sub nr. 247/35/ 2010.
La rândul ei şi această instanţă, prin sentinţa civilă nr. 180/CA/2010-PI- din 10 mai 2010 a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut următoarele:
La rândul ei Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 182 din 10 mai 2010.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut următoarele:
În speţă, contractul nr.2760/2 noiembrie 2006 încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi deşi C.N.A.D.N.R. SA este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Constatându-se ivit conflict negativ de competenţă cauza a fost trimisă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Sesizată în condiţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă este Judecătoria Satu Mare, pentru următoarele considerente:
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) şi (3), că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care în astfel de situaţii, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege, anumite contracte încheiate de autorităţile publice, în funcţie de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public - privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achiziţiile publice, precum şi alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.
In pricina de faţă, prin demersul său judiciar creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. prin D.R.D.P. Cluj a solicitat în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea debitorului SC B. SRL Satu Mare la plata echivalentului în lei a sumei de 21,09 EURO, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a ratelor eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, până la data achitării acestora inclusiv; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii a arătat că debitoarea a încheiat contractul nr. 2760 din 2 noiembrie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute in anexa A din contract, cuantumul rovinietelor fiind de 3750,00 Euro, cu obligaţia achitării in 4 rate.
Cererea de ordonanţă de plată este formulată de D.R.D.P. Cluj în temeiul prevederilor OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale şi a OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Potrivit art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, „cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă."
Astfel fiind, litigiul poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăţi comerciale de către Compania Naţională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la OUG nr. 84/2003, „societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut".
Prin urmare, raportat la obiectul său, respectiv eliberare rovinietă şi încasare tarif utilizare drumuri şi, în condiţiile în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei autorităţi publice în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din această lege, competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată revenind Judecătoriei Satu-Mare.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilităţi publice, legiuitorul a stabilit, în mod expres, prin art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006, introdus prin OUG nr. 13/2008, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ numai pentru soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri, soluţionarea tuturor celorlalte litigii contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor prestate realizându-se de instanţele de drept comun.
Această soluţie legislativă este de natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de autorităţile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în acelaşi sens pronunţându-se şi instanţa supremă.
Astfel fiind, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este o autoritate publică, şi având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu este un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 şi ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.
In consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj şi SC B. Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3070/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3631/2010. Contencios → |
|---|
