ICCJ. Decizia nr. 31/2010. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 31/2010

Dosar nr. 5519/62/200.

Şedinţa de la 12 ianuarie 2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi precizată la data de 09 decembrie 2008, reclamanta SC T. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Braşov - Autoritatea Judeţeană de Transport, Comisia Paritară, anularea în partea a actului administrativ constând în Hotărârea nr. 1 din 23 iunie 2008 a Comisiei Paritare, respectiv a următoarelor trasee: Vulcan - Holbav - Mina 1 Mai - Codlea atribuit SC U.T. SRL - pct. 43 din Anexa 1 la Hotărâre : Victoria - Ucea de jos Gară, atribuit SC T.T. SRL - pct. 60 din Anexa 1 la hotărâre; Rupea - Hoghiz - Ticuşu Vechi, atribuit SC D.S. SRL – pct. 65 din Anexa 1 la hotărâre.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 30 aprilie2008 a participat la o şedinţă de atribuire a traseelor cuprinse în Programul de transport al Judeţului Braşov, pentru anii 2008-2011, unde a pierdut traseele mai sus menţionate.

Reclamanta a contestat legalitatea criteriului de evaluare prevăzut de pct. 4 din Anexa 2 a Ordinului M.I.R.A. nr. 1324/2007, cu privire la depunctarea cu câte un punct pentru fiecare licenţă de transport suspendată în perioada de valabilitate a programului de transport judeţean, întrucât potrivit acestui criteriu a pierdut câte 4 puncte pe fiecare traseu pe care a participat în vederea atribuirii.

A solicitat emitentului actului anularea acestui criteriu, iar prin sentinţa nr. 71/F/CA din 27 mai 2008 Curtea de Apel Braşov a suspendat efectele acestor prevederi până la soluţionarea fondului cauzei, dar nici una dintre instituţii nu a făcut demersuri în vederea aducerii ei la îndeplinire.

Prin sentinţa civilă nr. 706/CA din 30 iunie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta ARR şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că unul dintre petitele acţiunii este acela de anulare a procedurii de atribuire electronică a traseelor judeţene 43, 60 şi 65, emiterea Hotărârii nr. 1 din 20 iunie 2008 de către Comisia Paritară din cadrul Consiliului Judeţean Braşov fiind consecinţa rezultatelor stabilite de A.S.S.I. în urma acestei atribuiri electronice.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 73/2007 şi art. 19 din O. 353/2007, instanţa a apreciat că hotărârea Comisiei Paritare este actul juridic administrativ care reflectă rezultatele atribuirii electronice, aşa cum au fost stabilite de către A.S.S.I. în urma atribuirii electronice.

Aşadar, a concluzionat instanţa, rolul A.S.S.I. nu este doar acela de operator al sistemului, având în vedere că toate datele şi actele doveditoare ale îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege sunt gestionate şi introduse în acest sistem de A.S.S.I., iar în ipoteza în care ar intervenii o greşeală, consecinţa ar fi de anulare a procedurii de atribuire electronică şi de reluare a acesteia.

În raport cu prevederea art. 1 din OUG nr. 73/2007 instanţa a reţinut că A.S.S.I. este o autoritate administrativă centrală, aspect care, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, determină competenţa Curţii de Apel Braşov în soluţionarea prezentei cauze.

A mai apreciat prima instanţă că hotărârea Comisiei Paritare constituită prin hotărârea Consiliului Judeţean, care a materializat rezultatele licitaţiei electronice, nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iulie 2009, pârâtul Consiliul Judeţean Braşov invocând excepţia de necompetenţă materială a instanţei în soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa nr. 119/F din 14 octombrie 2009 pronunţată de această din urmă instanţă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov şi declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Braşov. Totodată s-a constat ivit conflictul de competenţă între Curtea de Apel Braşov şi Tribunalul Braşov, înaintându-se dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acesteia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în raport cu prevederea art. 19 alin. (2) din Normele de Aplicare a Legii nr. 92/2007, lista cu rezultatele atribuirii electronice emisă de A.S.S.I. reprezintă doar un act premergător emiterii hotărârii Comisiei Paritare, aceasta din urmă reprezentând actul administrativ producător de efecte juridice şi care poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ.

Constatând că în cauză este atacată hotărârea unei autorităţi publice de nivel local, iar acţiunea are ca obiect anularea hotărârii de atribuire a traseelor din programul judeţean de transport, instanţa a apreciat că în litigiu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa revenind Tribunalului Braşov.

Conflictul de competenţă ivit între Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, se va rezolva în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a acţiunii formulate şi ulterior precizate de reclamanta SC T. SA în contradictoriu cu pârâţii Consiliul judeţean Braşov - Autoritatea Judeţeană de Transport, Comisia Paritară, SC S.U.T. SRL Braşov, SC T.T. SRL Lisa şi SC D.S. SRL Făgăraş, Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale (A.S.S.I.) şi Autoritatea Rutieră Română în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Este necontestat, în cauză, că prin acţiune reclamanta a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 1 din 23 iunie 2008 a Autorităţii Judeţene de Transport, Comisia Paritară din structura Consiliului judeţean Braşov, iar faţă de această împrejurare se impune a se determina, cu caracter prealabil, faţă de conţinutul prevederilor art. 20 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), d) şi f), art. 36 alin. (1) şi art. 37 alin. (15) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, a prescripţiilor art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 73/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, precum şi a dispoziţiilor art. 15, art. 19 şi art. 24 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul nr. 353/2007 al ministrului internelor şi reformei administrative, care este actul care poartă caracteristicile unui act administrativ, respectiv lista cu rezultatele şedinţei de atribuire în format electronic emise de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale sau hotărârea Comisiei paritare, constituită prin hotărâre a Consiliului Judeţean şi formată din 4 reprezentanţi ai administraţiei publice la nivel judeţean şi 2 reprezentanţi ai agenţiei Autorităţii Rutiere Române din judeţul respectiv.

Rezultă cu claritate, din coroborarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, că, în privinţa atribuirii traseelor din programul judeţean de transport, actul administrativ, care produce efecte juridice şi poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, este hotărârea Comisiei Paritare, constituită prin hotărâre a Consiliului judeţean, şi că licenţele de traseu se acordă de Autoritatea Rutieră Română, prin agenţiile sale teritoriale, în baza hotărârilor comisiei paritare.

Conform OUG nr. 73/2007, Agenţia pentru Serviciile societăţii Informaţionale gestionează şi operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor naţionale din programele de transport judeţene, dar lista cu rezultatele atribuirii electronice emisă de Agenţie reprezintă doar un act premergător emiterii hotărârii de către Comisia Paritară, această hotărâre având caracteristicile actului administrativ unilateral, ce poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ.

Prin urmare, în raport de această calificare, este evident că aparţine secţiei de contencios administrativ a tribunalului, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare, în prima instanţă, a acţiunii în contencios administrativ prin care se solicită anularea, fie şi parţială, a Hotărârii Comisiei Paritare nr. 1 din 23 iunie 2008 a Autorităţii Judeţene de Transport din structura Consiliului judeţean Braşov, autoritate publică de nivel judeţean.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC T. SA Braşov şi pe Consiliul Judeţean Braşov – Autoritatea Judeţeană de Transport – Comisia Paritară, SC T.T. SRL, SC D.S. SRL Făgăraş, SC S.U.T. SRL Braşov, A.S.S.I. Bucureşti şi Autoritatea Rutieră Română în favoarea Tribunalului Braşov, secţia de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 31/2010. Contencios