ICCJ. Decizia nr. 3128/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3128/2010
Dosar nr. 11220/3/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4300 din 3 decembrie 2009, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta M.G., în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., având ca obiect anularea deciziei nr. 175 din 19 februarie 2009, emisă de pârât, obligarea acestuia să modifice structura sa organizatorică în sensul menţinerii S.M.P., precum şi reîncadrarea sa în funcţia de şef al acestui serviciu, cu consecinţa obligării pârâtului C.N.A. la acordarea indemnizaţiei de conducere la data de 19 februarie 2009 şi până la reîncadrarea efectivă în funcţie şi a plăţii cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 175 din 19 februarie 2009, emisă de C.N.A., s-a dispus ca, începând cu data de 19 februarie 2009, reclamanta M.G., numită prin Decizia nr. 37 din 20 ianuarie 2005, în funcţia publică de conducere de şef serviciu - consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, al S.M.P. din cadrul D.S.G., să ocupe funcţia publică de execuţie de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, în cadrul C.P., compartiment care face parte din D.E.P.
A mai reţinut instanţa că Decizia mai susmenţionată a fost emisă în baza dispoziţiilor art. III din OUG nr. 229/2008, art. 99, 100 şi 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, coroborate cu dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, astfel încât nu se poate reţine critica reclamantei, conform căreia menţiunea „în condiţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ" prevăzută la art. 4 din decizie, determină nelegalitatea actului, pentru că se adaugă la dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, având în vedere că este vorba de o nulitate relativă care poate interveni numai în situaţia producerii unei vătămări, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, iar în cauză, vătămarea invocată nu există întrucât aceasta, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei (23 februarie 2009), s-a adresat autorităţii pârâte cu plângere prealabilă, înregistrată sub nr. 3875 din 13 martie 2009, precum şi instanţei de contencios administrativ.
Instanţa a mai constată că, în conformitate cu art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 numărul total al funcţiilor de conducere, în cadrul fiecărei autorităţi este de 12 % din numărul total al funcţiilor publice şi a avut în vedere procesul verbal al şedinţei C.N.A. din 11 februarie 2009 prin care s-a stabilit structura organizatorică, statutul de funcţiuni şi statutul de personal al C.N.A., precum şi Decizia nr. 135 din 17 februarie 2009, în contextul cărora a apreciat că, este neîntemeiată critica reclamantei potrivit căreia în Decizia contestată nu se regăseşte criteriul pentru care funcţia de conducere ocupată a fost afectată de măsura reorganizării.
Instanţa de fond a mai reţinut că dispoziţiile art. 65 C. muncii, în sensul că restructurarea nu a fost reală şi serioasă sub aspectul cauzelor, nu are legătură cu pricina, în speţă fiind incidente prevederile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind numirea în alte funcţii sau compartimente, iar în condiţiile în care art. 6 din Regulamentul C.N.A. nu reglementează condiţiile de formă ce trebuie îndeplinite la întocmirea procesului verbal şi nici obligativitatea participării la toate şedinţele Consiliului a directorilor sau şefilor de servicii, motivele de nelegalitate invocate în precizarea de acţiune sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat încălcarea de către C.N.A. a dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 504/2002 şi Legea nr. 188/1999 cât şi a OUG nr. 229/2008, la emiterea deciziei nr. 175 din 19 februarie 2009, prin care a fost modificată organigrama C.N.A., şi respectiv s-a dispus trecerea sa din funcţia publică de conducere de ş.s.M.P., în funcţia publică de execuţie de consilier clara I, grad profesional superior, treapta I de salarizare, în cadrul compartimentului Patrimoniu.
Consideră recurenta că restructurarea postului său s-a făcut în mod abuziv şi discriminatoriu, fără a avea la bază un criteriu logic şi practic şi fără a se realiza eficientizarea şi îndeplinirea prevederilor OUG nr. 229/2008.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 299 şi urm. şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul C.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că Decizia contestată de către recurenta - reclamantă a fost emisă cu respectarea condiţiilor legale.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond, în contextul probelor de la dosar a apreciat ca fiind neîntemeiată acţiunea recurentei - reclamante, reţinând că Decizia nr. 175 din 19 februarie 2009 este legală.
În cauză este necontestat că Decizia nr. 175 din 19 februarie 2009 a fost emisă de C.N.A. în temeiul art. III din OUG nr. 229/2008, art. 99, 100 şi 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, coroborată cu prevederile dispoziţiilor art. 4 din OUG nr. 1/2009.
Măsura desfiinţării postului de conducere ocupat de recurenta - reclamantă a fost luată în contextul măsurilor privind reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice, respectiv prin stabilirea în sarcina autorităţilor şi instituţiilor publice de a modifica corespunzător structura organizatorică şi statele de funcţii, de a stabili numărul maxim de funcţii publice de conducere şi de execuţie cu avizul A.N.F.P. şi cu respectarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
În executarea acestor obligaţii intimatul - pârât a procedat la emiterea deciziei nr. 135 din 17 februarie 2009 prin care a stabilit numărul maxim de funcţii publice de conducere şi de execuţie, aprobând structura organizatorică a instituţiei şi statul de funcţiuni, care au fost aprobate conform procesului-verbal al şedinţei Consiliului din data de 11 februarie 2009.
Criticile recurentei - reclamante privitoare la nelegalitatea procesului verbal al şedinţei Consiliului respectiv, lipsa semnăturii tuturor participanţilor, neparticiparea tuturor directorilor şi şefilor serviciilor de specialitate nu pot fi reţinute, fiind nefondate în raport cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a intimatului.
Astfel cum s-a reţinut anterior, Decizia contestată a fost emisă în vederea aducerii la îndeplinire a obligaţiilor şi măsurilor impuse prin prevederile OUG nr. 229/2008 privind reducerea cheltuielilor iar stabilirea structurii organizatorice, înfiinţare sau desfiinţarea unor nivele de structură ca şi statul de funcţiuni reprezintă atributul exclusiv al Consiliului prevăzut de altfel şi în dispoziţiile art. 34 din regulament.
Nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate a deciziei atacate nici susţinerile recurentei privitoare la lipsa unor criterii obiective în stabilirea funcţiilor de conducere care au fost desfiinţate, întrucât reducerea funcţiilor respective impusă prin dispoziţiile legale mai sus menţionate a fost efectuată în contextul în care era necesară asigurarea desfăşurării activităţii instituţiei în condiţii de eficienţă, ori analizarea măsurilor luate în vederea realizării acestui scop, exced competenţei instanţei de judecată atâta vreme cât, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat încălcarea unor norme legale, prin emiterea actului administrativ atacat.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt neîntemeiate, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 4300 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3122/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3129/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
