ICCJ. Decizia nr. 3118/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3118/2010
Dosar nr. 9710/1/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 201/F/CA din 9 octombrie 2009, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.C. SA Criscior, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti având ca obiect anularea Hotărârii Colegiului Director al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 62 din 11 decembrie 2007, precum şi cererea prin care reclamanta a solicitat, suspendarea executării hotărârii atacate, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a beneficiat de înlesniri la plată conform Ordinului nr. 6980 din 28 iulie 2006 al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, sub forma eşalonării la plată a obligaţiilor principale în sumă de 502.674 lei, pe 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, conform înscrisurilor depuse la dosar, cât şi sub forma scutirii la plată în temeiul art. 26 alin. (4) lit. b) din OUG nr. 26/2004, a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, în cuantum de 631.600,63 lei.
A mai reţinut instanţa şi împrejurarea că, raportat la graficul de eşalonare, reclamanta a înregistrat întârzieri după cum urmează: pentru luna martie, rata scadentă la 28 martie 2007 a fost plătită la 30 martie 2007, iar pentru luna iulie, rata scadentă la 28 iulie 2007 a fost achitată la 6 august 2008 şi a apreciat, în raport de acest aspect că, în speţă devin incidente prevederile art. 4 din ordin, în sensul repunerii în plată a sumei scutite de 631.600,83 lei, obligaţiile principale fiind achitate integral la 29 septembrie 2007, sens în care a fost emisă şi Hotărârea nr. 62 din 11 decembrie 2007 a Colegiului Director A.V.A.S., pe cale de consecinţă, instanţa a înlăturat apărarea reclamantului că nu există acţiune de revocare a înlesnirilor acordate prin Ordinul nr. 6980/2006, apreciind că actul de revocare este Hotărârea nr. 62 din 11 decembrie 2007.
Instanţa de fond a apreciat în acest sens că, deşi evaluarea comportamentului reclamantei, raportat la îndeplinirea obligaţiilor în temeiul Ordinului nr. 6960/2006 ar fi trebuit să se facă la încheierea perioadei de eşalonare, având în vedere că reclamanta a achitat la 29 septembrie 2007 întreaga obligaţie eşalonată, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a procedat, în termen rezonabil, la evaluarea acestui comportament, iar în ceea ce priveşte termenul de graţie de 6 luni acordat reclamantei de către pârâtă s-a considerat că, potrivit art. 2 alin. (1) şi (3) din ordin, în această perioadă reclamanta avea obligaţia să achite lunar dobânzile datorate.
Pe cale de consecinţă s-a concluzionat că actul atacat este legal fiind în acord cu Ordinul nr. 6960/2006 şi cu prevederile art. 26 alin. (10), respectiv art. 47 din OUG nr. 26/2006, context în care şi cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată, întrucât condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, susţinând că:
Instanţa de fond nu a răspuns la toate motivele de anulare invocate, respectiv cel prin care s-a învederat că raportul juridic cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, născut ca urmare a emiterii Ordinului nr. 6980 din 28 iulie 2006, s-a stins la data achitării integrale a obligaţiilor de plată, respectiv 27 septembrie 2007, situaţie în care Ordinul menţionat nu mai putea fi revocat.
Motivarea instanţei de fond este contradictorie, astfel încât nu se înţelege dacă aceasta a considerat că revocarea a operat în momentul primei întârzieri la plata sau în momentul emiterii hotărârii atacate.
În mod greşit s-a reţinut că există decizie de revocare a înlesnirilor fiscale acordate prin Ordinul nr. 6960/2006, în condiţiile în care hotărârea nr. 62 din 11 decembrie 2007 a Colegiului Director Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului contravine dispoziţiilor art. 225 C. proCod Fiscal
În mod greşit s-a reţinut că sumele achitate cu O.P. depuse la dosar reprezintă dobânzi la sumele eşalonate, această constatare fiind în contradicţie cu dispoziţiile Ordinului nr. 6960/2006 al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
Ignorarea lipsei de culpă a societăţii reclamante pentru cele două întârzieri la plată şi încălcarea principiului proporţionalităţii, consacrat de legislaţia UE, între obligaţia primară şi cea secundară, în sensul că îndeplinirea întru totul a obligaţiei primare, cu întârzieri minore, nu poate fi sancţionată cu revocarea.
În mod nejustificat instanţa de fond a respins proba solicitată de reclamantă privind efectuarea unei expertize financiar contabile, probă utilă şi pertinentă în cauză în condiţiile în care s-a contestat nu numai legalitatea hotărârii, dar şi calculul, respectiv cuantumul obligaţiilor fiscale puse în sarcina recurentei prin această hotărâre.
Recursul este fondat în sensul şi pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Este de necontestat că recurenta a beneficiat de înlesniri la plată conform Ordinului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 6980 din 28 iulie 2006 sub forma eşalonării la plată a obligaţiilor principale, în sumă de 502.674 lei, pe o perioadă de 5 ani, cu un termen de graţie de 6 luni, cât şi sub forma scutirii la plată, în temeiul art. 26 alin. (4) lit. b) din OUG nr. 26/2004, a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, în cuantum de 631.600,63 lei.
Debitul principal a fost achitat de către recurentă, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, la data de 25 septembrie 2007.
La 11 decembrie 2007, verificând a posteori graficul de achitare a plăţilor, intimata a constatat că, pentru lunile martie, rata scadentă la 28 martie 2007, a fost achitată la data de 30 martie 2007, iar pentru iulie, rata scadentă la 28 iulie 2007, a fost achitată la 6 august 2007, motiv pentru care, Colegiul Director al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului a aprobat propunerea de anulare a facilităţilor la plata fondului unic de asigurări de sănătate, acordate, respectiv a dobânzilor şi penalităţilor în cuantum de 631.600,63 lei.
Recurenta, prin acţiunea în contencios administrativ a tins să demonstreze, pe de o parte, inaplicabilitatea penalităţilor în condiţiile achitării debitului principal şi acceptării plăţii acestuia de către intimată, iar pe de altă parte existenţa unor motive obiective care au produs întârzierea de 2 zile şi respectiv 8 zile a două dintre ratele eşalonate, constând în disfuncţionalităţi ale decontărilor interbancare.
Instanţa de control judiciar reţine, din examinarea lucrărilor dosarului, că în prezenta cauză, instanţa de fond nu a discutat niciun moment necesitatea administrării de probatorii în susţinerea şi respectiv combaterea acţiunii, mulţumindu-se doar să primească punctele de vedere ale părţilor.
Sub acest aspect, invocarea de către instanţă a art. 1169 C. civ. apare în discordanţă cu dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., care obligă instanţa la administrarea oricărei probe în vederea aflării adevărului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât întârzierea la plată este foarte mică, iar conform Ordinului nr. 6980/2006 s-a recunoscut în favoarea recurentei atât un termen de graţie de 6 luni şi o amânare justificată şi notificată A.V.A.S. de 90 de zile.
Nu în ultimul rând trebuiau analizate şi motivele pentru care 2 luni după ce debitul principal a fost achitat în totalitate şi la un interval de aproximativ 9 şi respectiv 5 luni de la data ratelor plătite cu întârziere, intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a considerat că se impune anularea facilităţilor.
Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază că se impune administrarea de probatorii în sensul clarificării situaţiilor mai sus menţionate, cu această ocazie urmând a fi examinată şi respectarea, de către intimată, cu ocazia emiterii hotărârii nr. 62 din 11 decembrie 2007, a principiului proporţionalităţii, consacrat în legislaţia U.E., între obligaţia principală de plată a ratelor, îndeplinită şi obligaţia secundară de respectare a termenelor de plată, depăşită în două cazuri cu două şi respectiv 8 zile, preocupare pe care instanţa de fond a avut-o, astfel cum rezultă din încheierea din 30 septembrie 2008, dar nu a finalizat-o.
În raport de considerentele expuse, Curtea va admite recursul declarat în cauză, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.C. SA Criscior împotriva sentinţei civile nr. 201/F/CA din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3072/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3119/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
