ICCJ. Decizia nr. 3121/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3121/2010
Dosar nr. 4642/2/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4055 din 20 noiembrie 2009 a admis cererea formulată de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a constata refuzul nejustificat al acestuia din urmă de a soluţiona cererea reclamantei prin care se solicita redobândirea cetăţeniei române şi l-a obligat pe pârât să o soluţioneze în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, reclamanta a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române la data de 2 decembrie 2008, precum şi cereri de urgentare a soluţionării petiţiei iniţiale la datele de 11 februarie 2009 şi 22 aprilie 2009, la niciuna dintre ele neprimind răspuns din partea Direcţiei Cetăţenie.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în raport de prima cerere, respectiv din decembrie 2008, s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare, astfel cum este prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de Statul Român prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002.
Totodată, instanţa de fond a reţinut şi incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., cu consecinţa obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, către reclamantă, în sumă de 254, 3 lei.
Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 101 din 8 ianuarie 2010, aceiaşi instanţă a admis cererea formulată de reclamanta C.R. privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 4055 din 20 noiembrie 2009 şi a completat dispozitivul acestei sentinţe cu menţiunea obligării pârâtului la plata sumei de 254,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva ambelor sentinţe a declarat recurs pârâtul.
Cu privire la sentinţa nr. 4055 din 20 noiembrie 2009 recurentul a susţinut că aceasta este nelegală prin prisma motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din OG nr. 36/2009 s-a statuat că cererile înregistrate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, vor urma procedura prevăzută de acesta, urmând a se stabili termen de soluţionare într-un interval de 5 luni de la intrarea în vigoare, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i), din Legea nr. 554/2004 nu se poate susţine că, în cauză, există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
S-a apreciat, de asemenea, că termenul rezonabil prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană nu poate semnifica obligaţia soluţionării cererilor, în materia cetăţeniei, într-un interval mai mic de 1 an, instanţele europene admiţând că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internaţională a statelor contractante care adoptă cu promptitudine măsuri de natură să remedieze situaţia.
Recurentul a invocat în acest sens jurisprudenţa Înaltei Curţi, în speţe similare.
În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 9, a fost criticată şi sentinţa civilă nr. 101 din 8 ianuarie 2010 susţinându-se că în condiţiile în care nu există un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, sau o tergiversare, nu există nici culpă procesuală în sensul prevăzut de art. 274 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, între timp, cererea a şi fost soluţionată, în termenul prevăzut de art. 101 din OUG nr. 36/2009, prin raportare la data introducerii acţiunii.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri – decembrie 2008 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitărilor repetate ale intimatului-reclamant de soluţionare şi avizare a cererii sale formulate în anul 2008 reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Este adevărat că în ianuarie 2010 cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie din cadrul autorităţii pârâte însă aceasta s-a realizat după ce intimata reclamantă formulase acţiune în instanţă.
Aşa fiind, în mod corect a constatat instanţa de fond culpa autorităţii pârâte care nu a soluţionat, într-un termen rezonabil cererea reclamantei, determinând astfel formularea acţiunii.
Pe cale de consecinţă, având în vedere cele reţinute de instanţa de fond în sensul incidenţei în speţă a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se constată că, prin sentinţa nr. 101 din 8 ianuarie 2010, a fost corect admisă cererea intimatei reclamante de completare a dispozitivului sentinţei nr. 4055 din 20 noiembrie 2009, întrucât deşi s-a reţinut obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea de apel a omis să se pronunţe asupra acestui capăt din cererea reclamantei, în cauză fiind astfel îndeplinite condiţiile art. 2812 C. proc. civ.
Pentru motivele arătate, recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate, menţinându-se sentinţele atacate, ca legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4055 din 20 noiembrie 2009 şi a sentinţei civile nr. 101 din 8 ianuarie 2010 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3120/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3123/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
